“…când păstrezi iluzia unei purităţi visate a trupului, a actului sexual, a unei sublimări oarecare a animalităţii, tendinţa e să rămâi neîndurător, moralist şi crud. Orice subzistenţă a unui teritoriu cât de neînsemnat al purităţii visate atrage după sine cruzimea.” zice ‘aci, meden agan.
Îs multe exemple care par a sprijini observația de mai sus, subtilă ce’i drept, da’n principiu falsă, sau, mă rog, trasă de păr din stilism.
Falsă, odată pt. că’i mai frecvent să fii moralist și necrud sau îndurător: personaju’ imaginar Isus era mai degrabă îndurător, așa zic, măcar de ochii lumii, cei ce se prefac că’l urmează; a doua pen’că oricine a trăit o viață autentică, asumată, n’are cum fi altfel, cu câteva excepții concrete, decât îndurător: a avut timp să vază accidentele, excepțiile, să se ierte pe sine din când în când.
Iaca exemplele: Cristian Tudor Popescu și domul din Koeln, Cărtărescu și străzile Germaniei, Mircea Badea și matematica de performanță, comunismu’ și capitalismu’, pornografia hard și toleranța.
C.T.Popescu e crud cu el însuși, într’o continuă depresie, pt. că a fost educat că domu’ din Koeln are puritatea aspirației către cer, către absolut, pe cînd domu’ ăla a fost construit de buni meseriași, pt. care materialele n’au fost o problemă, pen’că niște săraci, altundeva, plăteau în felu’ ăsta propria lor păcăleală. Cei care au vrut domu’ așa, “aspirând”, l’au vrut așa ca să inspire venerație din motive pragmatice (să inspire autoritate, la prima vedere, dincolo de om), asta a și făcut. Cruzimea lui CTP vine din fetiș.
Cărtărescu, făcând parte din generația care s’a închinat la Neckermann și Mercedes, generație care zvonea că poți să lingi astfaltu’n Germania, e crud și el, și tot trist, când e dezamăgit că nu mai sunt germanii ce’au fost (..în mintea lui), acu’ că s’au impurificat cu cei din est (care erau niște germani decăzuți din puritate, atinși de comunism). Crud și cu românii și cu el însuși. Tot dintr’un fetiș mai vechi, venit din propaganda capitalistă prin securiștii abia smulși de la țară și plimbați prin străinătate. Străzile Germaniei au tendința să fie mai curate și mai fără gropi datorită climei, mai umede și cu variații de temperatură mai mici decât în România. Mai e și diferența de organizare (limba și clima), da’ țeapa pe care’a luat’o el de la Berlinezi, am luat’o și io în 2004 (de la vest-berlinezi necontaminați, mai dihai, a trebuit să plătesc 700 euro pt. apa consumată de noi într’o lună, pt. că am avut încredere și nu i’am pus să citească contoarele când am semnat contractu’ de’nchiriere “îs germani dom’ne, te poți baza pă ei”). Adică Germania e cum e din motive pragmatice: clima și istoria.
Mircea Badea e și el cu fetișu’ de gât, când pomenește de “matematica de performanță”, un termen care’și are originea la profesorii de mate care pregăteau algoritmic elevi, un fel de linie de asamblare, pt. olimpiade; e crud cu el însuși și cine se mai întâmplă, nu atât de naiv/crud ca primii doi, pen’că’i oleacă mai trăit, da’ i’a rămas păcatu’ mândriei pe post de cruzime. Da’ matematica, oricât de abstractă sau rămuroasă ar fi, e modu’ de’a fi pragmatic al minții: n’am fi mai odihniți dac’am observa c’asta’i invariantă la aia, și ailaltă e simetrică cu vecina ei? Odihnă de performanță? 
Performanța i’un termen impropriu matematicii, o dimensiune pe care n’o are, o lățire nejustificată de sens dinspre domenii mai corporale.
Deci, pân’aci, fetișu’ dă’n cruzime, iar fetișu’ vine dintr’un pragmatism criticat insuficient, trăit doar pe jumate.
Puritatea trupului n’are cum deveni fetiș decât dacă se’ntâmplă să te constipi complet vreo lună; adică are cum deveni fetiș numai atunci când ești bun de trecut pe pastile de mentenanță, din alte, varii, motive, gen Ioan din apocalipsă.
Acuma se vede clar, sper, că și cruzimea comunismului cu capitaliștii și a capitaliștilor cu comuniștii vine tot dintr’o pragmatică, nu din vreun fel de puritate. Nu poți să faci comunism cu oameni care nu’nțeleg că nu pot exista izolați. Nu poți să faci capitalism cu oameni care înțeleg asta. Deci o cruzime reciprocă există (nu există centru decât ca impostură în afara limitării averii personale la o viață de om, adică la un secol de salarii medii), da’ relativ îndurătoare în democrație.
În schimb, pt. cei care’au prins pragmatismu’ lor mai mult din cărți, doar puritatea ideii contează, de unde fetișismu’i gata, de unde și cruzimea neîndurătoare, care, n’am nici o îndoială, se moaie când s’apropie fapta.
Cât despre pornografia hard, ea are un motiv tot pragmatic de a exista: niște tipi s’au gândit că pot să trăiască din manipularea instinctelor. Au început soft, că venim din evu’ mediu, ș’au terminat hard, că omu’ se obișnuiește și nu mai plătește softu’ cât făcea o generație înainte. Nu cred c’asta duce la toleranță, duce la sastisire, dacă nu la impotență. Iar sastisirea poate să treacă cu generația: de la societatea seculară a Afganistanului din ‘1970, cu universități și cu femei în fuste și părul lung și liber, la societatea fundamentalistă de azi, în care o cântăreață e descalificată’ntr’un concurs pen’c'a dansat pe scenă (altfel bine’mbrobodită și cu fustă luuungă).
Adică:
1. pornografia hard n’ajută la toleranță, în sens intelectual, ci la sastisire, altă, mai pârlită, cărare,
2. iar moralitatea poate fi de simț comun, contextual, nu neapărat crudă,
3. iar atunci când moralitatea e crudă și neîndurătoare, purtătoru’i netrăit, sau neintrospectat, destul.
Într’un fel, și cei care cred că’i justificat să trăiască din produs și vândut ficțiune azi sunt un fel de pornografie hard, o exasperare, dincolo de care nu mai sunt decât organele, enzimele, reclamele, celulele, interjecțiile, cruzimea; nici o relație reală cu cultura, cu omu’ real. Ficțiunea e o joacă a minții și internetu’i aci s’o servească și s’o împartă pe gratis (îi zice comunicare și’i comună omului precum curu’, sau limba), tot pragmatica inginerească bat’o vina, deci endgame pt. cei care speră să vândă și să cumpere expresii de gânduri (endgame cruzimii). Devine din ce în ce mai transparent că ăștia care’și vând cărțile de ficțiune n’au nimic special de spus, afară de pretenția că merită să trăiască din asta. Or să dispară cum au apărut, cu cruzimea lor cu tot.
