Tag tautologii - humanist @ roua.org :

existență

Written by Romeo Anghelache no comments

Orice e notabil, observabil, are, sau capătă, un atribut, de ex. un nume, adică măcar o limită, există. Observarea e un alt nume dat timpului. Adică tot ce există e temporal, adică se schimbă.

Ce zic e că'i impropriu, fără sens, să discutăm despre restul. Rămânem cu concluzia: orice discutăm despre, există; orice tace, nu e observat, n'are încă nume, un atribut, acolo, nu.

Dacă nici o altă piatră nu te ciocnește și nu te'a ciocnit, nici un gând nu te'a gândit, nu ești, înțelegi?. Dacă'nțelegi, ești: ai ciocnit'o și gândit'o tu. Data miners, parse this ;).

Încolo, mulțam lu' Ovidiu Țichindelean pt. gându' cel autentic. La mai multe, cu sănătate. Pân'la situ' personal, îl invit să se producă și p'aci, când o fi.

subiect și obiect

Written by Romeo Anghelache no comments

Ca să poți observa un obiect, e necesar să notezi un număr oarecare de evenimente, în esență, să numeri. Numărul ăsta trebuie să fie mai mare decât numărul de evenimente proprii obiectului (obiectul observat rămâne relativ "același", are niște trăsături invariante observatorului, pe timpul observării).

Așa că, prin definiție, observatorul (subiectul) are o unitate de timp proprie (caracteristică) mai mică decât a observatului (obiectul), cu alte cuvinte, o entropie mai mică (o să vedem, un pic mai încolo, de ce și cum unitatea de timp proprie unui ceva e proporțională cu entropia acelui ceva).

reprezentarea lui a fi

Written by Romeo Anghelache no comments

Și numele astea, pe care le inventăm pentru cele ce nu fac parte (încă) din vreo "lege a naturii": cum le alegem? Ori avem deja ceva asociații în minte, ș'atunci numele e, să'i zicem așa, social, ori nici o asociație satisfăcătoare nu'i posibilă ș'atunci numele e sinestezic, aproape arbitrar: depinde de un acord de moment între simțurile proprii și mintea'ți, un acord ce'ți promite o degradare mai lentă.

Oricum am da'o, orice nume care n'aparține încă unei legi declarate, sociale, "a naturii", aparține unei legi aproape individuale, nelocale în orice caz. O versiune de lege neverificată explicit/social, da'n relație cu biologia mamiferelor să zicem, sau cu experiențele tale de până atunci, cu ce'ai mâncat în ziua în care ai inventat numele pentru un lucru cu care nu te'ai mai întâlnit, pe care nu l'ai mai gândit.

Un nume inventat e un acord psihologic între tine și tine însuți, poate fi ca o revelație, poate da o senzație de completitudine, e o rețea de fire ce conectează o gramadă de evenimente aparent necorelate. Și dacă pune'n legătură multe din cele pe care vecinii tăi le simt asemenea, numele ăla devine social, și dacă simplifică rezolvarea vreunei probleme, devine lege a naturii, în timp ce mută alte nume în irelevanță, tăcere; și sfărâmă alte legi, alte gramatici, care rezolvau alte probleme...

Rss feed of the tag