Tag tautologii - humanist @ roua.org :

șaiba și pruna: o schiță a economiei raționale

Written by Romeo Anghelache no comments

Pornim cu două persoane: X face șaibe ș'ailaltă, Y, prune; toată chestia asta într'o societate reală, de oameni care fac și altele.

Care'i valoarea unei șaibe și care'i valoarea unei prune? Poate X vrea să și supraviețuiască, adică vrea să schimbe șaibele'i pe prunele lu' Y.

Greu de analizat în micro câte sunt de făcut până produci o șaibă. La fel cu pruna. Da' poți număra șaibele produse de întreaga societate într'o durată, să zicem un an. Atunci împarți anu' la câte șaibe au fost create'n societate și'ți dă timpul socialmente necesar (TSN) producerii unei șaibe; evident e o durată medie necesară producerii a ceva. La fel și cu prunele. La fel cu orice e produs în societate în fiecare an.

Ajungi la un tabel cu două coloane: produsu' și TSNu' lui; tabelu'i pe întreaga societate, anual.

Din tabel rezultă clar câte prune revin la o șaibă sau viceversa. Valoarea lor relativă e, în felu' ăsta, clar stabilită și include toate necunoscutele sociale care au intervenit în procesu' producerii lor. Deci e obiectivă social. Oricine poate deduce care'i costu' obiectiv a orice'și dorește.

D'aci e clar că dacă X vrea să schimbe o șaibă pe prune știe cât i se cuvine din tabel. La fel știe și Y. Nu'i posibil nici un conflict: valoarea de'o parte și de alta a tejghelei e aceeași, verificabilă în tabel. Și fiecare'și vede mai departe d'ale lui.

În caz că X nu vrea prune, ci un laptop, poate vrea bani pe care să'i schimbe cu altceva. Asta'nseamnă că banii trebuie să fie o formă de expresie a TSN, divizibil până la cel mai ieftin produs. Un an e valoarea totală produsă'n societatea cu pricina.

Dacă între X și Y e un deal, e posibil s'apară un intermediar comerciant, Z, care cumpără de la X și le vinde la Y sau pe invers. Evident că Z plătește lu' X cât scrie în tabel, apoi adaugă costu' transportului și'l prezintă lu' Y pentru prune. Y verifică'n tabel și află dacă prețu' propus de Z e real sau nu (Y poate calcula cât îl costă transportu' pe baza tabelului de TSN-uri). Dacă prețu'i exact, acceptă schimbu' dacă nu, probabil că nu.

În capitalism, Z poate ticlui o poveste, sau poate constrânge pe X, sau Y, să cedeze din valoarea produsă de ei (că nimeni nu cumpără șaibe, sau că nimeni nu mâncă prune...). Aici e corupția.

Corupția indusă de Z, comerciantu' nostru, capitalistu', poate fi eliminată obiectiv prin stabilirea unui venit social determinat care i se cuvine: din valoarea total creată în societate se distribuie un venit egal, de bază, fiecărui cetățean. Am putea încerca o diferențiere: cel mai tânăr primește mai mult pt. c'are nevoie de mai mult, da' și ăl mai experimentat în ce face merită mai mult, deci rămâne egal pt. că comparația nu poate fi obiectivă.

Evident, valoarea produsă de X și Y e peste venitu' ăsta universal.

Z poate fi comersant, cercetător, administrator public, educator, adică orice nu produce valoare (obiectivă) da' facilitează procesu' social.

În general, Z e plătit cu venitu' de bază dacă nu produce ceva cu TSN, enumerabil în tabel.

Nimeni nu angajează/exploatează pe nimeni.

Evident că producătorii de ceva cu TSN care e util social devin mai bogați decât ceilalți, deci sunt încurajați s'o facă. Da' dac'au produs mai multă valoare, ei îmbogățesc și pe ceilalți, de tip Z, în mod social, cumsecade.

Evident că puterea banului se schimbă de la un an la altu' în funcție de valoarea creată de societate.

Dacă X inventează ceva și face mai repede șaibe, generează mai multă valoare pt. el însuși pe restu' anului pt. că TSN nu se schimbă decât anual. Anu' următor asta se reflectă în TSNu' tuturor produselor care depind de șaibe.

Apoi, dacă X nu produce direct șaibe ci într'o echipă, atunci echipa împarte egal prețu' șaibei la participanți (discuții despre care merită mai mult n'au rost, toți membrii echipei sunt necesari, altfel nu s'ar fi format echipa; iar dacă nu'ți place echipa, te duci la alta, sau începi o alta).

W nu vrea să "facă nimic": atunci primește venitu' de bază; orice altă variantă e fascistă/rasistă: de fapt îi tragi un glonț în cap că'i "inutil societății", or el nu s'a cerut născut, careva din societate l'a puit, societatea i'a încurajat apariția, atunci îi e datoare cu existența, câtă vreme și'o dorește. Apoi a "face nimic" cu adevărat înseamnă a muri. Fiecare e liber să facă sau să nu facă ce vrea.

Asta'i schița economiei raționale a unei societăți umane, zic eu.

Invit membrii PRS la rafinarea, dacă'i cazu', a celor de mai sus.

*** Pe scurt, ca s'ai o informație obiectivă despre ce valoare are X în raport cu Y, sau exprimată'n bani (inclusiv valoarea banilor), trebe s'ai la dispoziție lista cu ce se produce (și se schimbă pe piață) într'o societate. Asta ar trebui să fie activitatea centrală a unui guvern.

Cum nu'i clar dacă informația asta'i suficientă să reducă inegalitățile la scara umană, așa că, peste cele de mai sus, PRS afirmă că'i necesară limitarea averii personale la o mărime egală cu o viață maximă de venituri medii pe economie.

timpu'i numărabil

Written by Romeo Anghelache no comments

gargariseam p'aci c'am motive să cred că unitatea medie a timpului fizic propriu unui sistem fizic delimitat arbitrar e lineară'n entropia informațională a sistemului, pen'că timpu'i numărare de evenimente.

găsesc acu o lună'n urmă, spre surprinderea mea, în Istoria filosofiei vestice de Bertrand Russell, o chestie interesantă: lui Russell i se părea curios că Aristotel considera că timpu'i numărabil. din perspectiva descrisă mai sus, mie nu mi se pare curios deloc. timpu' nu'i altceva decât numerotare (contorizare a evenimentelor observate), deci orice măsură a timpului trebe să fie numărabilă. mai ciudată, de'a dreptu' nefondată, mi se pare presupunerea că durata i'un interval continuu. la tema asta merg liniștit pe mâna lu' Aristotel.

despre prezidențiabili

Written by Romeo Anghelache no comments

Am văzut înregistrările de la TVR ale "Marii confruntări".

Câteva de zis despre formă: - prea mare pompă și ifoseală pt. pregătire și desfășurare;

- n'au participat toți candidații, din cauză că n'au fost invitați (cine a dorit să nu'i invite pe ceilalți candidați n'are nici un contact real cu democrația); Oprescu și Vadim Tudor pot fi urmăriți la Sinteza zilei/Antena3, felicitări lui Gâdea pentru; TVR nu mai e televiziune publică? se privatizează cumva? Telespectatorii TVR ar trebui să depună, fiecare, o plângere la CNA și să refuze să plătească pt. TVR până la următoarele alegeri prezidențiale. Din cauza asta, a neinvitării celorlalți candidați la "dezbatere", directorul TVR trebuie să'și dea demisia acum.

- candidații n'ar trebui să aibe dreptu' la dialog; ce e important e să'mi zică ce au făcut și ce cred despre aia sau aia, n'am nevoie de ironii, aluzii, fente și jocuri de gleznă cum se așteaptă Mircea Badea; fentele și ironiile au loc la o bere, nu la prezentarea candidaților pt. postu' de președinte; dacă ajunge vreunu' dintre ei la o discuție publică cu d-na Merkel, nu iuțeala sau subtilitatea replicii contează în vreun fel; la discuție informală între ei, cum a fost la Sinteza zilei/Antena3, între Geoană și Antonescu, mai merge și cu înțepăturile, da' aia e show; înțeleg nevoia celor din media de show, dacă nu e show nu vin reclamele, din aia trăiesc, da' președintele devine și președintele celorlalți.

- limitele de timp sunt ridicole: "aveți 10 secunde să răspundeți"; oriunde are să se afle președintele, în orice loc care contează, nu i se cere să ia o decizie în 10 secunde; asta vine din regulile de timp show/reclame, n'are nici un rost să fie extinsă la dialogurile sau prezentările de importanță națională.

- ce dracu' cătau aplaudacii tuturor acolo?

- de ce poartă toți tipii ăia cravată? că burtă vizibilă n'au... la ce dracu'i utilă o cravată? să dea senzația de seriozitate și ocnașilor?

- de ce trebuie să stea candidații în picioare? erau pe fugă sau în trecere p'acolo? Chomsky și Foucault, de ex., stăteau pe scaun...

Acuma pe fond: - Băsescu a zis ceva interesant la agricultură: anume că producția locală agricolă trebuie să servească local în primu' rând, restu' (din ce'a zis) e comun; per total mi s'a părut obosit, iar unele detalii mă împiedică să'l iau în serios. mai mult, condamnarea comunismului și alte petarde/parade politice (gen schimb pălăria guvernului de 2 ori și m'aștept ca lumea să creadă c'am propus alt guvern) mă conving că'i lipsit de morală. cât despre sugestiile cretin reformiste în învățământ, vai de capu' lui: cum că finanțarea instituțiilor educaționale trebuie să depindă de nr. de studenți, adică ține'i pe profesori în vârfu' picioarelor până se satură și pleacă din România; dacă generației curente de studenți nu'i place matematica, mai dăm afară niște profi de mate, da' la anu' dacă se schimbă macazu', îi iei pe profii ăia să'i bagi la loc, ei așteaptă cuminciori să crească nr. de studenți la mate. Ăsta'i un exemplu de gândire p(ol)itică, de bere. Deci, out.

- Antonescu a insistat pe caracter și morală (deși nu'ș cine'i Chirilă), lucru pt. care mi'i simpatic; da' este el conștient că liberalismu'i spațiu' politic în care, prin definiție, exact caracteru' și morala nu contează? e clar că nu, poate se mai coace, da' nu la alegerile astea. mi'a plăcut observația că cumnatu' lu' Geoană ia lunar 20000Euro drept salariu de la o bancă de stat, da'i puțin relevantă pt. candidați dacă nu Geoană l'a numit acolo, d'aia să votez io cu Antonescu? dacă Antonescu'i cu adevărat preocupat de asta, poate adăuga așa ceva la Constituție: limitarea universală a averii personale totale la atâtea salarii lunare medii pe economie câte's necesare pt. o viață de om (cam 1440), în felu' ăsta nu mai contează cine al cui cumnat e.

- Geoană'mi pare singuru' dintre toți (nu doar cei 3 prezenți) candidații care înțelege ce înseamnă "civil servant". de aia l'aș și vota, dacă aș avea o cabină de votare la care să pot ajunge pe jos sau cu un mijloc de transport public. ba chiar mi'a plăcut insistența lui pe formarea de companii naționale (farmacie, energie, etc.), care nu'i un clișeu deloc (pt. că Mircea Badea zice că Geoană'i cu clișeele);

drept că Mircea Badea i'a interpretat, lui Geoană, zicerile drept "servite" da' cum ș'ar imagina Mircea c'ar trebui să vorbească candidatul pe care l'ar alege el, Badea? După Badea, candidatu' ăla trebuie să fie iute la replică, să aibă joc zglobiu de glezne și să fi făcut box da' să nu meargă'n curu' gol la Vama Veche. Adică bun d'o bere ș'o bilă da' cu cravată și pălărie. Mă rog, nu din ăștia am avut ș'avem acu' majoritari prin parlament? Dacă vecinu' de alături propune sau, mai bine, se apucă, să repare liftu', ăsta'i clișeu sau chiar trebuie făcut?

mai vine Badea cu ideea că "demagog" a fost folosit ok în context; sunt de acord că'n general, anume când vii și cu un argument două, demagog e doar un cuvânt din dicționar, nu o înjurătură. da' simpla recitare a cuvântului "demagog" într'o "dezbatere" prezidențială de 2 minute rămâne o înjurătură și moderatoru' a avut dreptate să observe asta. mai mult, de când a ajuns recunoașterea problemei sărăciei "demagogie"? Sunteți atât de proști încât vă mai trebuie 20 ani să'nțelegeți asta?

- Oprescu insistă pe independență. Sunt de acord cu el, eu cred că, în fapt, partidele politice n'au fost niciodată în istorie altceva decât niște clici, niște găști formate din oameni cu interese personale, nu publice, chiar dacă oricând prin partidele astea găsești și oameni care înțeleg ce'i interesu' public; l'aș vota dacă n'ar avea deja ceva de făcut la primăria capitalei.

- Vadim Tudor, prima dată pt. mine când îl ascult într'o campanie electorală, mi'a devenit simpatic; el aduce un anti-formalism care completează spectacolu'; văd că, undeva în adâncurile lui, pe sub ierburi, înțelege ce se petrece, da' eu nu votez poeți.

În general, concluzia mea e că dacă ai o avere mai mică decât o viață de salarii, ai peste 25 ani și încă ești de "dreapta", ești prost ca o roată de căruță sau ești plătit de unu' prost ca o roată de căruță; intri, adică, la categoria "people I can do without".

impostura individualistului

Written by Romeo Anghelache no comments

Observi că 'telectualu' de profesie insistă pe individual și singularitate, pericolu' fiind aglutinarea, massificarea, pierderea identității, uniformizarea, adormirea eu-lui.

Îs câteva probleme cu fandacsia asta: Aglutinarea șade exact în ideea că fiecare e un individ bine delimitat, rostu' ideii venind d'aci: un individ poate cumpăra un obiect, trei indivizi, trei obiecte; mă'nțelegi, să poți evalua cât îți iese de la n indivizi. Obiectele, totuși, îs identice. Iac'așa ajunge intelectualu' de profesie agent de vânzări, singular, da' de n ori același din orice punct de vedere măsurabil.

Ăștia obsedați de individualitate, de ce mai ies oare în public? De ce'și bate capu' un individualist să salveze lumea de la aglutinare? Pen'c'are nevoie de spectatori-oglindă, plătitori dacă se poate, pen'că individualitatea de care'i obsedat e a lui însuși.

Individualitatea e un dat natural, n'are nevoie de vreo industrie fățarnică, te naști într'un sac de piele și nu poate altcineva să bea apă pt. tine.

Problema subtilă e cum treci peste singularitate când întâlnești pe altu', rostu' socialului în tine, rostu' tău în social. Îi rostu' ăsta universal sau mă'c la Kaufland cu mașina? Nu'i treaba 'telectualului de profesie, el vrea, doar, să vândă gesturi, pt. el cultura e trivia și diferența: diferența înseamnă nume, nume înseamnă bani.

Obsedat de propria individualitate, intelectualu' de profesie devine un măscărici singular în slujba carnivorilor pt. care indivizii contează numai în cantități; intelectual de piață, cântă la masa care plătește mai bine. De unde se vede și cum limitarea averii personale poate rezolva o problemă veche de când lumea.

Individualistu' dă vina pe natura umană (a celorlalți, bunânțeles), uitând că natura umană vine din educație: dacă ne'am păstra natura umană aia cu care ne naștem, am face pe noi în fiecare zi. Individualistu' se mulțumește să strâmbe din nas și maximu' abur cultural ce'i iese pe gură e "bătaie dă joc, dom'le", fără vreo intenție de'a corecta lucrurile care put, pt. că el e unu' din ele.

the irony of being a saint

Written by Romeo Anghelache no comments

An ancient holy Chinese guy said, once: One is not a saint if one leaves any worldly trace after his own death. This quote being one of the worldly traces he left, it slowly follows that defining what a saint means is either worldly unimportant or self-contradictory.

Rss feed of the tag