Tag societate - humanist @ roua.org :

facebook e de porc

Written by Romeo Anghelache no comments

Facebook nu'i pe internet: internetu'i un loc public, în timp ce facebook e o comunitate înțărcuită. N'am văzut ceva mai stupid decât să consimți să'ți faci cont pe un sit "social" care nu'i accesibil decât celor care și'au făcut cont tot acolo. Facebook e anti-internet. Orice sit "social" la care accesu' read-only extern e'nchis cu username și parolă e, în fapt, anti-social și anti-internet.

Prin comparație, situ' personal de web nu'i doar exercitarea libertății individuale de exprimare, ci și un efort personal într'o universitate comunistă, atunci când nu distribuie reclame.

protest prin vot continuu

Written by Romeo Anghelache no comments

n’am nici o simpatie pt. utilizatorii de mașini personale pen’că ideea consumului unei resurse finite și nereînnoibile mi se pare echivalentă cu genocidu’ (generațiilor care ne urmează).

altfel, mă aștept ca genu’ de protest pe bază de vot ca pe blogu’ iefitinitibenzina.blogspot.com să fie efectiv, optimal și democratic. dă fuga și votează până la sfârșitu' lunii ianuarie (mai sunt 8 zile), trimite'l și altora.

mai mult, un astfel de vot de blog ar trebui să funcționeze pt. toate persoanele publice. să știm și noi la votu' uninominal următor unde și de ce (nu) punem ștampila.

principii și întrebări

Written by Romeo Anghelache no comments

Un articol excelent, scris de Rogozanu, apărut în CriticAtac: descrie cu atenție fumigenăraia din România.

Un cititor al eseului de mai sus, Emil, cere un efort de "clarificare ideologica anterioara scrierii". E de'nțeles, fumigenele și oglinzile încâlcesc orice atitudine. Da'nainte de orice intenție de "clarificare ideologică" e nevoie de enumerarea proceselor intelectuale care au loc în societate, e nevoie de'o bază empirică, ș'aici Rogozanu cuprinde înțelept mai tot orizontu', cum se vede de la firu' ierbii.

Sigur că toată încâlceala asta nu poți s'o rezolvi decât cu niscai principii (de acțiune ori atitudine). Da' ca să numești sau să alegi principii e nevoie să'ți pui în prealabil niscai întrebări. Până nu'ți răspunzi satisfăcător la'ntrebările astea nu rezolvi nica.

Întrebările deci:

  1. Ce sunt eu?
    1. Ce e viața?
    2. Ce e moartea?
    3. Ce simt eu?
    4. Ce înțeleg eu?
  2. Ce e lumea?
    1. Ce'i știința?
    2. Ce'i religia?
    3. Ce'i filosofia?
    4. Ce'i cultura?
  3. Ce e a face?
    1. Ce e de făcut?
    2. De ce'i ceva de făcut?
    3. Cât e de făcut?
  4. Ce am eu de făcut?
    1. De ce să fac eu ceva?
    2. Cum pot eu să fac ceva?
    3. Când să fac eu ceva?
    4. Unde să fac eu ceva?

Iaca și răspunsurile mele concentrate la'ntrebările astea:

  1. Ce sunt eu? O întâmplare, un eveniment natural între altele. Un sistem fizic într'un context fizic, o delimitare arbitrară da' actuală în natură, temporar stabilă, echivalentă cu orice altă delimitare similară ca stabilitate observabilă fizic.
    1. Ce e viața? E mișcare, schimbare, timp.
    2. Ce e moartea? E ultimu' eveniment temporal al vieții.
    3. Ce simt eu? O delimitare și o comunitate naturale, adică interacție, cu alte sisteme fizice: dorințe, stări, gânduri, și, în legătură cu astea, bucurie și suferință.
    4. Ce înțeleg eu? Înțeleg ce'am fost învățat de contextu' natural și social. Înțeleg c'am un organ care se ocupă cu înțelesu', că ăsta depinde de alte organe sau procese externe care'mi pot afecta înțelesu'.
  2. Ce e lumea? E contextu'n care sunt, o clasă de echivalență.
    1. Ce'i știința? O metodă verificabilă de enumerat și înțeles lumea.
    2. Ce'i religia? O metodă de autosugestie și, dacă'i instituțională, de exploatare a ignoranței.
    3. Ce'i filosofia? O metodă de pus întrebări, ție și lumii.
    4. Ce'i cultura? Rezultatu' vieții împreună.
  3. Ce e a face? A modifica ce era pân'ai dat și tu peste ce era.
    1. Ce e de făcut? De produs resurse necesare vieții, adică de învățat și de interacționat cu contextu' social și natural ca să trăiești o viață cât mai lipsită de suferință.
    2. De ce'i ceva de făcut? Dacă vrei să continui să trăiești, sistemu' tău are nevoie de resurse. Dacă nu vrei să trăiești atunci n'ai nimic de făcut.
    3. Cât e de făcut? Cât e necesar pt. cât ți'ai propus (și cât e posibil în context) să trăiești.
  4. Ce am eu de făcut? Până mă satur de trăit, sau până crăp, trebuie să fac rost de resurse trăind și generând cât mai puțină suferință.
    1. De ce să fac eu ceva? Pentru că prin definiție (sistem fizic în context) nu sunt scutit de nevoia de resurse câtă vreme aleg să trăiesc.
    2. Cum pot eu să fac ceva? Învățând. Cu atenție. Cu economie de energie și sentimente.
    3. Când să fac eu ceva? Când am înțeles ce'i de făcut.
    4. Unde să fac eu ceva? Unde mă găsesc.

Din răspunsurile astea rezultă, în particular, niște principii relevante social: echivalența oamenilor și nevoia lor comună de educație, energie, hrană, sănătate, lege, cercetare.

Dacă ești om, asta ai de făcut: să asiguri minimal lucrurile astea pt. orice nou-venit, nou-născut, sau trăind acuma, nu să le lași pe mâna indiferentă a naturii și nici pe mâna celor care nu știu de ce trăiesc. Minimu' ăsta de garanție a civilizației și civilității ar fi o bună bază pt. un acord comun al unei populații care vorbește aceeași limbă. Acordu' ăsta comun poate fi numit Stat și tratat ca atare: nu conține obiecte de vânzare/cumpărare. Ca Statu', cum e schițat aici, să fie viabil, e necesară o limitare a averii personale totale la necesaru' unei vieți generice de om.

Asta'i cam toată "clarificarea ideologică" pe care'o simt eu necesară.

*** arhivez aici și niscai comentarii pe care le făcui colea: beton, rk. comentariu’ tău e un articol de sine stătător.

da’ o rezervă am în legătură cu rezerva ta față cu Internetu’. De acord că’i labă, facebook și religie mai peste tot, da’ nu contează ce’i peste tot, chestia cu Netu’i că acolo ajunge cel care caută, ăi care se distrează se distrează, da’ cel care caută are unde găsi, spre osebire de TV și radio. Mai mult, cel care’a cătat ș’a găsit, poa’să și producă derivate. Așa că fibrele astea de autenticitate au un impact mult mai eficient decât vreo revistă/megafon finanțată pe net, mult mai eficient decât se așteaptă media curentă.

în cele din urmă, Netu’i chiar democrația adevărată, și chiar dacă, la orice moment de timp, 90% din cei prezenți pe net sunt prezenți de disracție, distracția are loc într’un context în care _ei_pot_alege_. ș’ăsta’i lucru mare: pur și simplu a dispărut spălarea pe creier doar pt. că toate canalele read-only aparțin unui capitalist.

dacă dispărem cu toții de pe Terra, voi să las mărturie aci că io, măcar, am crăpat zâmbind și optimist: se putea da’ ne’am sinucis din rătăceală, e timp destul în Univers de’o altă încercare.

de acord, Claude, că Netu’ n’are o capacitate mobilizatoare specială; da’ la ce fel de mobilizare gândești? să scoată lumea’n stradă? de ce să iasă lumea’n stradă? să mai scoată câteva posturi TV niscai bani din aduri?

nu’i nevoie de ieșit în stradă. mobilizarea care contează e’n cap și la asta Netu’i un instrument istoric, apocaliptic. imaginează’ți, Claude, că o organizație suficient de reprezentativă pt. o populație se poate aduna pe net, ca o colecție de IDuri, într’o s’tămână, o astfel de organizație poate modifica Constituția…

d'acord cu tine, Claude, experiența existențială'i precursor necesar (d’acord cu rk, nu’i nevoie decât de timp capitalist s’ajungi la asta).

Întrebarea acuma e: odată ce 90% din populație a înțeles ce’i capitalismu’, ce formă de organizare a societății ar trebui să urmeze și de ce? Că mi’e limpede c’atunci Netu’i calea prin care facem trecerea.

noul Stat

Written by Romeo Anghelache no comments

E limpede azi că Statu' nu mai reprezintă interesu' cetățenilor decât tangențial și doar din buze. Care'i soluția? Există una? Eu zic că este. Iaca:

Facem o organizație care să'ndeplinească condițiile constituționale de propunere de legi și de modificare a constituției. Organizația n'are sediu, e făcută din cetățeni din toată țara care au un nr. de tel mobil sau sunt prezenți pe Internet, adică'i descentralizată. Ca să creezi o astfel de organizație, trebuie formulat un scop. Scopu'i să corectăm ce'i de corectat spre binele cetățenilor. Binele se poate defini cam așa: fiecare român să aibă suficiente resurse să trăiască decent, adică liber și relaxat. Asta înseamnă că Statu' trebe redefinit: e structura administrativă creată prin acord aproape unanim care execută servicii publice. Serviciile publice sunt garantate fiecărui cetățean român. Serviciile publice sunt infrastructura pe care șade societatea.

Exemple de servicii publice: educație, igienă și sănătate, lege și poliție, transporturi, comunicații, energie, agricultură, cercetare. Adică astea's prioritatea maximă, adică orice am face și oricum am vedea lumea, astea trebuie să fie acolo. Adică Statul nou trebuie să creeze și să administreze structuri industriale care să mențină fizic și economic infrastructura asta. Evident, structurile astea trebuie să fie minimale, adică să fie suficiente să garanteze o calitate minimă a vieții oricărui cetățean român, în rest fiecare cetățean e liber să facă ce'i trece prin cap, respectând legea.

Legea, sau legile, le propune, discută și votează organizația asta, care n'are nevoie de sediu, e o colecție de ID-uri contactabile. Toate astea se fac pe Internet, deschis, așa încât oricine'i interesat să poată citi și decide cum votează.

D'aci rezultă că președintele devine doar purtătoru' de cuvânt al administrației. Parlamentu' nu mai există, adică e înlocuit direct de cetățenii României. Guvernu'i administrația care se formează prin selecție profesională, nu politică.

Organizația asta ar trebui s'aibă un nume, în cele din urmă ea trebuie să reprezinte direct societatea românească, s'ar putea numi Societatea Românească. Terminăm cu partidele, cu dreapta stânga rahat. Argumentăm și votăm ordonanțe și legi și le implementăm noi, cetățenii români.

Tehnic, chestia asta e fezabilă. Politic, e absolut necesară. Urmează să ne gândim ce principii păstrăm sau adăugăm la Constituție. D'acolo ne adaptăm la natură, nu cred că poate exista o structură mai adaptabilă ca organizația asta, Societatea Românească.

Un principiu care trebuie să existe în Constituție este limitarea averii personale la o viață de salarii medii pe economie sau ceva echivalent funcțional. Prioritățile de care vorbeam mai sus, legate de infrastructură, sunt sprijinite economic prin participarea tuturor cetățenilor, adică prin taxe. Dacă un astfel de principiu devine parte din Constituție atunci fiecare cetățean poate decide ce parte a taxelor revine cărei ramuri administrative publice, adică fiecare cetățean reglează bugetu' public.

Un alt principiu care trebui adăugat la Constituție e că Statul nou nu poate contracta datorii decât de la cetățenii români și anume doar prin ridicarea temporară a taxelor. Datoriile curente ale Statului vechi la varii organizații și afaceri se declară nule.

Toate astea se pot face relativ ușor da' dacă s'teți mulțumiți cu situația d'acu' atunci să v'ajute D'zeu.

Rss feed of the tag