Tag societate - humanist @ roua.org :

16 ani

Written by Romeo Anghelache no comments

Mă plimbam prin Brăila, azi, oraș atât de sărăcit că nici păduchi imobiliari n'am văzut, un oraș, de altfel, de'o frumusețe structurală rară'n Europa.

Și mi'a venit în minte anatema: toți cei în vârstă de peste 40 ani acum trebuie scoși din funcții administrative de conducere sau asistență la funcții administrative de conducere, înlocuiți cu cei mai tineri de 40 ani; numai cei ce s'au dovedit administratori excepționali mai merită păstrați. E singura soluție viabilă ca România să se sincronizeze cu timpurile de azi, cred.

Din păcate asta e o soluție imposibilă practic: e nerealizabilă fără să pui de'o revoluție, și dacă pui de'o revoluție, actorii sau epigonii or s'o falsifice cu naturalețe, cum s'a întâmplat cu cele precedente, de aici sau aiurea. Și dac'o iei pe cale "rezonabilă", să evaluezi acum rezultatele din administrație ale fiecărui individ plătit de la buget și mai bătrân de 40, o să te'ngropi în hârtii ș'o să afli că toți și'au făcut datoria și'au pus și cireașa pe frișcă, rezultatu' verificabil însă, e clar: România acum e echivalentă (dis)funcțional cu cea din 1990, noroc mare cu accesu' Internet. 16 ani irosiți.

Mi se pare cumva natural: pe cine poți găsi în posturi adminstrative azi, de'o vârstă mai mare de 40? Pe cei care acu' 20 ani în urmă erau în plină ascensiune, erau cuplați cu vene și limbă la un sistem mincinos, un amestec de prostani de partid cu prostani de securiști; ajunși în poziții administrative prin șpagă, pile, nepotism sau poliție politică.

Soluția alternativă la criza asta gri (stinge televizoru' 5 minute și privește împrejur, să'nțelegi despre ce'i vorba) ar fi asta: toți cei de vârstă sub 40 ani, cumpărați câte 1kil de salam de Sibiu s'aveți ce mânca ceva timp și plecați din România imediat, cu avionu', cu trenu', pe jos, înot, cum puteți; cei sub 14 ani rămân, să zicem, cu bunica. Și mergeți pân'ajungeți într'o țară în care un bibliotecar poate să trăiască din propriu' salariu, acolo vă opriți, trageți un somn pe traistă, după ce vă treziți, mergeți și v'angajați în primu' loc care vă primește la lucru pe bani.

Lăsați'i pe elefanții ăștia să moară din picioare, mai vizitați locurile doar ca turiști, și numai cu bilet dus-întors în buzunar; nu le trimiteți nici un ban decât dacă aveți copii minori lăsați aici până ajung la majorat; abia când o să vedeți că iese iarba dintre etajele blocurilor, și când o să fie atât de pustiu că n'o să găsiți nici câini noaptea pe străzi, abia atunci, care mai aveți chef, vă puteți întoarce, și după ce o s'aruncați oasele rămase prin apartamente, o să vă puteți trăi viața, în România, așa cum ați învățat între timp că se poate.

Eu m'am lămurit, până nu dispare și ultimu' bugetar din cei care au acum peste 40 ani, România are să fie parte din groapa cu gunoi a Europei.

Nu mă credeți? Sună extrem? Ok, să nu dați, atunci, vina pe nimeni, peste 30 ani, că v'ați irosit viața ascultând fosilele astea "rezonabile" și translucide.

Ca întotdeauna, îs și jumătăți de măsură:

  1. cereți guvernului să prezinte pe www.guv.ro un tabel simplu cu bugetul disponibil, sursele bugetului, bugetul alocat pe domenii și fiecare cheltuială efectuată; nu lunar sau trimestrial, ci zilnic (un simplu e-mail trimis la un wiki accesibil public al guvernului la fiecare tranzacție aprobată, conținând suma, destinatarul și data); laolaltă cu statistica la zi a salariilor din economie, pe "domenii" (prea mare clădirea institutului de statistică din fața "casei poporului" să nu facă și ei ceva util acolo).

  2. înlocuiți religia din programa școlară cu studiul Internetului (o oră pe săptămână, începând cu gimnaziul); înlocuiți orele de literatură română cu ore de literatură în general, de ex. Roberto Quaglia - Gândirea stocastică (Ed. Nemira, 2004); includeți și SF-ul clasic în programă cu o oră pe săptămână.
  3. scoate'ți'i la pensie pe cei de la Radio Cultural care n'au pomenit până acum de Pete Namlook, Tangerine Dream, Pink Floyd sau Biosphere la nici o emisiune de muzică (până și în manualul de muzică folosit în liceul meu, în 1981, i'am găsit menționați pe Pink Floyd și Tangerine Dream, și era liceu militar/mate-fizică, nu de muzică sau arte); la fel cu cei care n'au pomenit, până acum, de Sloterdijk sau Huxley la nici o emisiune de cultură europeană.
  4. scanați toate cărțile publicate în comunism care v'au plăcut (erau "proprietatea întregului popor" iar proprietatea'i sfântă după cum ați aflat recent) și puneți'le pe net: le faceți reclamă autorilor și creați în felu' ăsta ș'o bibliotecă la care se poate deștepta și vecinu'.
  5. cereți publicarea pe net a tuturor rezultatelor cercetării științifice finanțate de la buget, meritați să știți pt. ce'ați plătit voi, sau părinții voștri; ați putea să produceți ceva fără să cumpărați patente de aiurea.

Eu, Tu și Statul

Written by Romeo Anghelache no comments

Ziceam mai jos că n'am avut timp, în România, să schimbăm f'o două generații de urbani, semnificative numeric, și d'aia nu'nțelege nimeni de ce canalizarea trebuie să fie pregătită să poarte apa, la nevoie; sau la ce e bună știința, și de ce contează să ai un vecin sănătos.

Fiind abia din prima generație de urbani (întâmplarea făcînd să mă nasc într'un loc calificat drept oraș pe atunci) îmi fac datoria să meditez public la ce'am înțeles c'ar fi important pt. societatea de azi, nu doar pt. România. Ar fi și timpu', c'am trecut puțin de 40 de ani ș'am trăit din plin și'n capitalism și'n comunism.

Capitaliștii (cei dintre ei care au resurse) zic că statu' să nu'și bage nasu', comuniștii zic ba dimpotrivă. În fapt cei mai aprigi comuniști de'acu' 30 ani ar fi fost cei mai de succes capitaliști pe partea cealaltă a cortinei: au dovedit aceeași ignoranță a socialului.

Statu'i un contract între oameni vecini, cum că ei îs de acord ca un om ('al guvernului') să fie desemnat drept administrator al neînțelegerilor lor, mai mult, administratoru' ăla'i desemnat să îngrijească lucrurile naturale care's între vecini: un pod, o linie de telefon, o țeavă de canalizare, o pădure.

Într'un cuvânt funcția statului e administrativă și n'are cum altfel decât să reprezinte pe oamenii ce'l formează, prin definiție. În lumea reală însă, statul are nevoie de resurse pe care cetățenii consimt să i le ofere. Atâta vreme cât cetățenii cred că statu'i ineficient, o frecție sau un dușman, or să'i limiteze cât pot resursele puse la dispoziție, iar statu' o să devină și mai frecție, mai dușman sau mai ineficient.

E ușor ca orice stat să intre într'o asemena vrie dacă nu'i f'un principiu' două la lucru care să compenseze cumva fenomenu' până când cetățeanu'i mulțumit iarăși.

Pe scurt, omu' nu trăiește ca individ izolat, la țară sau în urbe. Are nevoie de vecini, fac parte din definiția lui. Și dacă are nevoie de vecini, are nevoie și de Stat, drept delegat administrativ pt. nevoile comune. Societatea umană înseamnă Eu, Tu și Statul, nici unu' nu poate lipsi la'ntâlnire.

Problema e, cum pot eu să mă bucur că trăiesc? Păi caut să'mi satisfac toate dorințele (în sensul cel mai general al termenului). Și una din dorințe e musai că, dacă mă'ntîlnesc cu tine, tu să'ți poți satisface dorințele asemenea, al'fel ai să vii mai repede sau mai târziu ș'o să mi te plângi, dacă nu chiar să mă'nvinuiești, că nu ești fericit. Avem multe dorințe și Eu și Tu, da' dacă n'avem resurse suficiente să ni le'ndeplinim ambii atunci creăm un delegat să se ocupe de legătura dintre dorințele noastre și resursele necesare, ăsta poate fi un El, da' dacă s'tem mai mulți Eu și Tu, cum se și întâmplă, atunci or să fie necesari mai mulți El, adică Statul.

D'aici rezultă și ce treabă are Statul: să ne arbitreze dorințele când intrăm în conflict și să'ngrijească de resursele necesare îndeplinirii lor.

Dacă Tu te naști lângă un râu și Eu pe o râpă, e probabil s'ajungi să ai mai multe resurse ca mine și, pt. că animale suntem la bază, poți suci Statu' cu fața un pic spre tine; motiv pt. care eu am să fiu nemulțumit și gata decăderea de care vorbeam mai sus, de unde primu' principiu' de arbitraj al Statului:

1. Averea totală a unui individ e limitată la necesaru' mediu estimat pt. o viață a unui cetățean din Statul care'i e administrator (de ex. salariul mediu pe o viață de om) : orice surplus de putere e nociv vecinilor.

Ș'aici e o fereastră în care Eu, de pe râpă, pot deveni invidios pe tine că dormi pe averea ta pentru că ai ajuns s'o ai mai repede ca mine. Drept urmare, sap un șanț care se varsă la tine'n curte și'mi fac nevoile în el. Tu zici că statu'i o frecție și gata decăderea de care vorbeam adineauri, de unde al doilea principiu de arbitraj al Statului:

2. Știința, sănătatea sunt servicii publice pe care Statul are datoria să le ofere celor ale căror resurse le administrează.

Adică, într'o societate umană, ce'am învățat Eu, sau Tu, e o resursă accesibilă pentru oricare altu'.

Da' chiar ș'așa, cu toate că știu cum se face o canalizare, pot alege să rămân invidios și tot în șanțu' ce se scurge la tine'n ogradă mă ușurez. Tu zici că statu'i o frecție și gata decăderea de care vorbeam adineauri, de unde al treilea principiu de arbitraj al Statului:

3. Statul pune în aplicare un set minimal de legi sociale, să'i zicem Constituția Societății. Legile astea sunt valide doar dacă întrunesc unanimitatea cetățenilor cărora Statul le oferă serviciul de administrare; ele sunt, și rămân, în număr suficient de mic să le poată învăța, înțelege și ține minte și cel mai leneș dintre cetățeni. Cetățenii care le încalcă de X ori sunt ori exilați într'o altă societate, dacă există vreo societate care să'i poată tolera prin legile'i proprii, sau aruncați la gunoi.

Se observă că deși or să fi necesare jurii ca să ia decizia, n'or să fie necesari avocați să interpreteze legile.

Mai rămîne să ne asigurăm că dacă avem și Eu și Tu urmași, au resurse asigurate să trăiască mulțumiți, de la naștere, altminteri, or să creadă că Statu'i o frecție și gata decăderea de care vorbeam adineauri, de unde al patrulea principiu de arbitraj al Statului:

4. Ai dreptu' la un urmaș dacă i'ai asigurat suficiente resurse să trăiască o viață de om, de la naștere. Dacă s'a născut un om fără să'i fi asigurat părinții resursele, resursele părinților aceluia îi aparțin exclusiv până la limita de la punctul 1.

De ce are omu' nevoie de resurse asigurate de la naștere: să aibă cu ce trăi cât timp e educat, apoi să poată alege liber ce vrea să facă, fără constrângeri pe care nu le poate controla. Dacă ai un urmaș azi și n'are resursele cu pricina de la momentu' zero, ai adus un sclav pe lume, un om în lanțuri.

Și administratorilor ce formează Statul le poate trece prin cap să sucească un lucru sau altul, de unde Eu sau Tu o să credem că Statu'i o frecție și gata decăderea de care vorbeam adineauri, de unde al cincilea principiu de arbitraj al Statului:

5. Orice decizie sau acțiune a Statului este publică, disponibilă fiecărui cetățean pentru informare și acțiune în consecință.

6. Dacă administrația trebuie să fie ierarhică, atunci distanța maximă între un cetățean și șeful administrației (Statului) trebuie să fie de maxim 3 persoane intermediare (de fapt depinde de numărul total al cetățenilor serviți de administrație).

7. Statul nu acordă credit și nu arbitrează creditori și debitori independenți. În general, Statul nu arbitrează relații care nu l'au implicat la momentul stabilirii lor. (Dacă x a împrumutat de la y, și n'a returnat resursele, nu'i treaba Statului să arbitreze starea lor conflictuală, dacă Statul n'a jucat nici un rol în stabilirea tranzacției).

Să fim onești, agricultorii îi hrănesc și pe cei de la oraș iar cei de la oraș au datoria să le întoarcă serviciul pe măsură: în general, să afle cum putem trăi împreună fără să ne călcăm pe degete, adică să afle cum se administrează societatea și s'o facă. Orașele sunt grupuri administrative.

Printre obiectivele urgente ale celor de la oraș ar fi:

  • să facă roboți să muncească pământu'; în general să'i ușureze munca fermierului/agricultorului.
  • să interzică folosirea mașinilor personale în orașe: se construiesc niște blocuri-parcări la marginea orașului, iar mașinile așteaptă acolo până când proprietarul lor pleacă din oraș. Restul timpului, proprietarul mașinii folosește doar transportu' public în oraș. Mașinile de transport marfă sunt marcate ca atare și's singurele care au vreun rost să facă trafic în oraș, în afară de transportul public.
  • educația la toate nivelele, cercetarea și sănătatea sunt servicii publice; cei desemnați să le execute trebuie plătiți suficient să poată trăi rezonabil (fără să fie hărțuiți de lipse zilnice); plățile au o parte dinamică și una statică: partea dinamică trebuie să compenseze schimbări ce au loc pe piață: de exemplu, azi, un bibliotecar, în București, trebuie plătit cu salariul mediu pe economie (partea statică, vreo 160 euro) + o ajustare până la salariul mediu pe București (habar n'am cât e venitul mediu în București da'i sigur mult mai mare decât în țară) + o ajustare dacă are de plătit chirie (200 euro, că atât e azi chiria la o garsonieră); partea dinamică fluctuează în timp și în teritoriu.
  • administratorii care nu'și fac datoria către public de X ori (de exemplu, n'au respectat o limită de timp) sunt eliminați din sistemul administrativ, fără dreptul de a mai administra nimic în Stat, pe tot restul vieții lor.
  • cei ce astăzi se numesc politicieni trebuie înlocuiți treptat dar total cu oameni care absolvă studii speciale, de administrație publică; iar partidele politice n'au nici un rost, îs înlocuite de organizații civile de administratori și cetățeni concentrate pe îmbunătățirea unei funcționalități sociale sau alta; au existență impermanentă.
  • administrația, la toate nivelele, publică zilnic un log indexat pe Internet, ca serviciu public, cu toate deciziile luate și tranzacțiile/alocările de resurse efectuate.

democrit

Written by Romeo Anghelache no comments

de n'ar fi fost ăsta, am fi alungat ș'acuma muștele de pe baclavale, între doi bobi zăbavă la cioace despre durerile de dinți. și nici n'ar fi fost mare tragedie lipsa lui dacă ne'ar fi zis d'zeu' local cum să facem să nu ne fie frig atunci când e. fapt e, verificat, că, deși d'zeu' local îi mut non-stop, se găsește un vecin să'l traducă, pe bobi, lapte, benzină, casetofon sau ce'o da vremea, așa cum, la fel de repede, s'aleg și ăi care se fac, tot pe bobi, că'l înțeleg. în fine, cu Democrit cu tot și 24 secole, la câte cruci își fac orășenii ăștia'n București, musai că'i încă plin de zumzete'n cămara'le. mă rog, multe păcate or fi având de iertat, ce știu io.

mă uit la busturile de gunoaie di'mprejur și mă consolez la gându' că fiecare pod îi un bust de inginer și că fiecare semn lizibil îi un neintenționat "săru'mâna" relativilor anonimi ce construiesc continuu umanitatea.

e nevoie doar de'o generație de ignoranță să rămânem doar cu instinctele'n brațe: ori să murim de frig dormind p'un calorifer, ori să murim ciuntiți într'o bătaie cu tribu' vecin, de la o lobodă, ori să trăim ca sclavi gunoaielor.

din evul mediu

Written by Romeo Anghelache no comments

Primesc ieri o hârtiuță de 3x5 cm în cutia poștală. Pe hârtie scrie Etichetă-Adresă.

Apoi "pentru legatură corespondență" "destinația" (tipărit), numele meu (de mână), apoi "întocmit, numele, prenumele și semnătura salariatului" (tipărit), loc unde e scrisă și adresa mea de acum (de mână). Mai departe, tot de mână, scrie: "1 AR/rec ext", pe colțu' din stânga sus al biletului scrie: "B38" și dedesubt "R5134". Și mai jos scrie (tipărit) "Tipărit la Fabrica de Timbre".

Mă uit la bilet, se uită și biletu' la mine, și dau telefon la poșta română, oficiul de cartier, să'i întreb ce'i asta, îmi spune o tanti amabilă da' grăbită că'i confirmare de primire și trebe să viu în spate la mesagerii s'o ridic.

Mă'c azi acolo cu hârtiuța, și'i spun cucoanei c'a trebuit să dau telefon să'ntreb ce'i aia A.R. și dacă trebuie să vin, să plec, sau să ignor fenomenu', și c'ar trebui să scrie ce e, și ce trebuie să fac. Cucoana zice: Da' ce, vrei să scriu "confirmare de primire"? Mă enervez, îi zic: eu de un'să știu ce'i AR? Și n'ați scris nici adresa unde trebuie să vin. Puteți folosi imprimanta să scrie automat informațiile astea. Se enervează și'mi arată cartonu' roșu pe care l'am completat acu' două luni când am trimis o scrisoare cu confirmare de primire (mi'aduc aminte că pe carton scria în franceză). Bate cu degetu'n carton și'mi zice triumfătoare: uite dom'ne scrie A.R., apoi mârâie zicând: veniți voi cu idei... Renunț să'mi mai iau A.R. -ul și plec cu stomacu' plin de cuie.

Poșta română e o mizerie de instituție, sper să nu fie bugetară, că dacă e, ar trebui dați toți angajații afară, începând cu șefii, și angajați la loc numai 10% din numărul inițial prin concurs public: - n'am văzut o zi fără coadă la orice oficiu poștal pe lângă care trec: de fiecare dată e plin, oamenii transpiră și se enervează că unii intră'n față, ca s'a resetat calculatoru' cucoanei de la ghișeu... - pentru fiecare hârtie scrisă la imprimantă un angajat al poștei trebuie să scrie încă alte trei hârtii, de mână..asta face ca timpu' mediu de căciulă să fie cam 10 minute... - oficiile au jumătate din întreg spațiul pt. angajații poștei și jumătate sau mai puțin pentru clienți.. - am trimis 3 scrisori, în 3 ani, din Germania în Romania, nici una n'a fost primită la destinație....

Rușine să vă fie, sunteți incapabili, domnilor și doamnelor directori și diriginți ai poștei române, modul în care funcționează poșta română arată că mulți, dacă nu toți, dintre voi, cei care conduc oficiile sau instituția, au fost angajați/avansați pe pile și pe șpagă. Amărâților, trăiți și'i faceți să trăiască și pe clienții (vecinii) voștri ca în evul mediu.

Treci, cu metroul dinspre Gara de Nord înspre Obor, în stația Piața Victoriei nu scrie numele stației. E semnificativ, că situația e aceeași de decenii. Asta dovedește că toți oficialii din București laolaltă cu șefii și angajații de la metrou au ajuns din întâmplare sau pe șpagă în pozițiile lor. Chiar nimeni n'a observat asta? Chiar nici un bucureștean n'a băgat de seamă situația asta în ultimii 15 ani? Voi bucureștenilor, sunteți aici de formă? Vă place vouă să vă buluciți și să vă claxonați de dimineața până seara și de mâine iară și să flecăriți a plângere tot timpu' fără s'aveți și voi un rost de fapt?

Vrei să'mprumuți o carte de la o bibliotecă, în București. Iaca e imposibil: nici o bibliotecă din București nu împrumută cărți la public!!!! Păi bine măi, da' voi de ce vă primiți salariile, domnilor bibliotecari și angajați ai ministerului culturii? Ce dracu' căutați voi în posturile alea plătite din banu' public dacă nu s'teți în stare să'mprumutați cărți publicului? Și cu voi ar trebui aplicată aceeași politică: dați afară cu toții și angajați alții, care au terminat liceul pe bune.

culturi la noi

Written by Romeo Anghelache no comments

Găsesc în Altermedia un proiect pe nume "Creaționism științific", care'ar fi "disciplină științifică ce studiază crearea Universului din perspectivă biblică". Altfel, Altermedia merită un oarece interes, pare un efort autentic.

Că știința'i plină de discipline, așa'i, da' că perspectiva biblică ar fi (fost, vreodată) una din ele, ba: știința se clădește pe model și verificare, perspectiva biblică n'are nici o treabă nici cu modelarea nici cu verificarea.

Biblicii le zic, și, dacă rămâne v'o'ndoială, mai zic o dată, și tot așa până'ți intră'n cap. Da' nu ce zic biblicii contează (dacă te uiți se contrazic la tot pasu'), contează că ei rămân pe post de "calificați în ceva", iar tu, chiar dacă ești căpos și prinzi greu, atâta lucru cât să dai un ban acolo să trăiască și ei, ai să pricepi. Dacă n'ai prins nici asta, ai auzit ce te'așteaptă; drept că nu pe lumea asta neapărat, da'ți poți permite să riști?

E omenește ca unii dintre noi să bănuie că ceilalți sunt suficient de stupizi să'i accepte de traducători ai "celui de sus". Și de multe ori chiar sunt, altfel n'am avea atâtea religii diferite dar sigure pe ele.

Despre "Fantasticii lilieci" ne zice un nene că fac parte din ordinul Chiroptera: Ordin de mamifere cu aripi membranoase tegumentare; (și la sg.) animal din acest ordin (Sursa: DEX). Spune, drept-credinciosule, care dintre perspectivele biblice de pân'acum au definit cuvintele "ordin" și "mamifer"; și care perspectivă biblică a alcătuit DEX-ul?

Deh. În fine, că'i târziu, te'ntreb așa, într'o doară, și ce dacă ne'a creat "Dumnezeu"? Păi dacă picăm de'acord că ne'a creat, e clar cui revine salariu' cu prioritate: ălora de știau încă înainte ca noi, proștii, s'avem timp să verificăm. Dacă picăm de'acord că nu, îs destui care confundă propria emoție religioasă cu perspectiva biblică, și tot o s'aibă cine plăti biblicilor.

Ce'i aia "a crea" și "Dumnezeu"? Abia când pornești a răspunde ai să afli ce'i cu disciplina asta științifică.

Pân'atunci, ia de răsfoiește Istoria Religiilor de M. Eliade, să nu pornești chiar de la zero: ajută la pus perspectiva biblică însăși în perspectivă.

Rss feed of the tag