Tag cultură - humanist @ roua.org :

despre libertate

Written by Romeo Anghelache no comments

Citesc dintr'un fragment tradus din Palahniuk și'mi sună copilăresc, conținutu'.

"Dacă există o singură regulă pe care o poate încălca, atunci trebuie să o încalce pentru a-și dovedi libertatea...", se referă Kierkegaard la Adam biblicu', și autoru' la Kierkegaard. Aș putea să fiu nesigur de ce pomenește el exemplu' ăsta, da' contextu'i clar: pui muci în hamburgeri, dai cu rahat pe pereți în WC, dărâmi clădirea unei bănci...

Alegerile astea nu's dovezi de libertate, îs dovezi că cel care le comite a ales să nu mai fie om. Pt. că om înseamnă un Eu și un altcareva cel puțin. Și dacă tu'i arunci o bilă pe autostradă, el face caca'n untu' tău de alune. În cele din urmă muriți proști, amândoi, cu cate'o halcă din curu' celuilalt în gură. Că muriți nu mă'ntristează, ci că muriți lent și eu trebuie, trăind și fiindu'vă vecin, să asist la moartea voastră continuă în libertatea pe care n'o puteți trăi fără simulacre de dovezi, pe care vă e frică să v'o asumați (de ce dracu'? vă intimidează cei ce vă seamănă?) , cea a omului, naturală.

Că ești tentat să calci orice lege, ok, așa ne naștem, ca flux. Da' când un flux își percepe o identitate, înseamnă că percepe cel puțin o regulă, dacă nu o lege; fanii convinși ai lu' Palahniuk pot să'și testeze libertatea prin sinucidere: dacă nu'ncep cu asta, toți plantatorii de muci în hamburgheri îs de fiță, îs "liberi" câtă vreme plătește lumea bilet să se uite sau s'audă, un fel de încercări de ființe, pe care lumina nu se oprește, pe care natura le trece, obosită, la categoria zgomot. Vă pierdeți vremea.

Dragilor fani Palahniuk, dacă aveți o carte de identitate eliberată de administrație, s'teți fani de fiță. Treceți la lecturi, și fapte, cu conținut.

reprezentarea lui a fi

Written by Romeo Anghelache no comments

Și numele astea, pe care le inventăm pentru cele ce nu fac parte (încă) din vreo "lege a naturii": cum le alegem? Ori avem deja ceva asociații în minte, ș'atunci numele e, să'i zicem așa, social, ori nici o asociație satisfăcătoare nu'i posibilă ș'atunci numele e sinestezic, aproape arbitrar: depinde de un acord de moment între simțurile proprii și mintea'ți, un acord ce'ți promite o degradare mai lentă.

Oricum am da'o, orice nume care n'aparține încă unei legi declarate, sociale, "a naturii", aparține unei legi aproape individuale, nelocale în orice caz. O versiune de lege neverificată explicit/social, da'n relație cu biologia mamiferelor să zicem, sau cu experiențele tale de până atunci, cu ce'ai mâncat în ziua în care ai inventat numele pentru un lucru cu care nu te'ai mai întâlnit, pe care nu l'ai mai gândit.

Un nume inventat e un acord psihologic între tine și tine însuți, poate fi ca o revelație, poate da o senzație de completitudine, e o rețea de fire ce conectează o gramadă de evenimente aparent necorelate. Și dacă pune'n legătură multe din cele pe care vecinii tăi le simt asemenea, numele ăla devine social, și dacă simplifică rezolvarea vreunei probleme, devine lege a naturii, în timp ce mută alte nume în irelevanță, tăcere; și sfărâmă alte legi, alte gramatici, care rezolvau alte probleme...

Rss feed of the tag