Tag comunism - humanist @ roua.org :

despre poliții politice

Written by Romeo Anghelache no comments

Bogdan Perdivară pe CriticAtac:

Eu am spus doar – am fost se pare cam prolix exprimând o idee atât de banală – că “securitățile”, adică polițiile secrete, nu există pentru a apăra atât ideologia, ci pentru a conserva în manieră pragmatică discursul Stăpânirii; nu pot așadar duce, ca pe un “ghost in the machine”, discursul ideologic mai departe atunci când sursa puterii își pierde legitimitatea. Își schimbă ideologia odată cu vremurile, pentru că nici n-au avut vreuna. Gealații rămân gealați. Așadar Securitatea e la fel de socialistă pe cât e CIA de liberală. Sau Mossadul de cusher. Cât despre stalinism egal comunism în orice lume posibilă, permiteți-mi să mă îndoiesc. Comunismul pe care-l știu eu înseamnă respect, dreptate și libertate și nu că unii sunt mai egali decât alții. Nu a fost și părerea lui Stalin.

“Lagărele ” altora contează tocmai pentru a pune lucrurile în perspectivă: orice regim care impune o face prin crimă. Crimele, desigur, nu se scuză unele pe altele. Totuși, postulând un “rău ” metafizic în unele regimuri doar, judecate definitiv drept “criminale”, se ocultează existența altora, la fel de criminale poate, deși mai insidioase. Și, cum știi, istoria o rescriu la nesfârșit actualii, în dauna foștilor. Deja, deturnat, comunismul (“stângismul” in extenso) nu mai poate exista, ideologic, decât alăturat absolutismului criminal. Nu i se dă voie să mai existe decât ca o amintire a crimelor nesfârșite, ca o mitologie a apocalipsului “de alaltăieri” și a coșmarelor post-traumatice adiacente. Deja despre comunism nu se mai poate vorbi decât în NewSpeak-ul anticomunismului. Un anticomunism fără obiect. Iar dacă pe dvs. vă mai conduce Securitatea, sunt dezolat. Pe mine nu.

mașina comunistă de căutare

Written by Romeo Anghelache no comments

gugălești? problema'i că Google'i centralizat, adică trebe să('ți) vândă aduri ca să existe ca mașină de căutare, c'așa'i în capitalism. și dacă mai au nevoie de bani, mai fac o "selecție" pt. cei care plătesc, pe care ți'o servesc.

Soluția la rahatu' ăsta i'o metodă P2P (ca DC++ sau ca Bittorrent) de căutare, descentralizată, distribuită, democratică, gratuită, incontrolabilă, pe scurt, comunistă, ia d'aci: YaCy.

și computeru' tău poa' să ia parte, te bagi? să crape cocalaru' dă inimă rea. ori trăim în timp ori ce?

demnitate

Written by Romeo Anghelache no comments

Nu, comunismu' n'a'ngenunchiat un tip de demnitate umană, a arătat, între altele, doar cum arată demnitatea umană în fața intemperiilor: fragilă. Acum e rândul capitalismului să arate, între altele, că'i și mai fragilă decât îmi puteam imagina în comunism: demnitatea nu ne poate rezista, lăsați cu noi înșine, doar ca indivizi. Ș'asta nu'i posibil decât dacă noi s'tem, de fapt, cei care o creăm. Apoi e rându' internetului să ne saniteze de definițiile demnității găsite prin cărțile scrise în picioare, pentru un salariu.

Demnitatea e o trăsătură a omului ne-animal, și apare sau dispare odată cu efortul pe care societatea, omu'nvecinat (mai bine, omu'-împreună-cu), îl face s'o mențină. Luminile se pot stinge oricînd în lipsa unui efort coordonat și continuu: educație, sănătate, cercetare. Lenea individului e benignă, lenea socială e malignă (măcar ca impresie jurnalistică, că altfel, logica sugerează că ne'am ucide și chinui reciproc până la o limită naturală inferioară, numerică, din care ne'am putea recupera măcar din plictiseală).

În fine, diana, să nu dai un cap în gură vecinului ce'și agresează vecinu' nu înseamnă handicap, nici "handicap"; înseamnă să admiți, obosit, că furnicile nu se omoară cu călcâiu', ci cu un praf pe care'l construiești cu rațiunea: din nou, un amestec de educație, sănătate, cercetare. Alternativa e să'i pui o armă încărcată fiecăruia în mână, iar rezultatu' ar fi că toată lumea s'ar îmbrăca uniform, în bej, să nu atragă atenția f'unui scăpat sub limită. Adică, dac'ai fi vrut ca oarecare să reacționeze la scena cu pricina, poți s'o faci tu însăți, și trebuie, d'un exemplu între multe, acuma, aici: tragi de ața la care ajungi și scrii eseu despre aia la care nu încă, sau aia de care ai tras.

Altfel, ce cer copiii care leșină pt. un premiu Pulitzer: tot educație, sănătate, cercetare (nu d'un blid de linte am nevoie, ca să mai facă și mâine, alt reporter, o poză pt. New York Times, să mai hrăneasc'o lună f'o doi jurnaliști, ci d'o limitare, dacă nu eliminare, a traficului de arme și a comerțului cu diamante, sau plăti'ți'mi banana cât face de fapt).

Rss feed of the tag