karma - humanist @ roua.org :

vrei o țară ca afară

Written by Romeo Anghelache no comments

O țară ca afară, ce'nseamnă asta? Să comparăm România cu o țară obiectiv. Comparația o faci natural comparând efortu' economic/numeric al țării (pe o direcție) cu cel al țării obiectiv.

De ex. efortu' bugetar al României, ca proporție din PIB, pt. SRI este de 13 ori mare decât efortu' Germaniei pentru BND, ca proporție din GDPu' ei [(0.452/177)/(0.658/3363)=13]. de ce?

Alt exemplu: un belgian, sau un german, dacă vrea abonament pe toate mijloacele de transport public pe un an, îl cumpără cu o treime dintr'un venit mediu net lunar în țările lor (~650/2000=0.325). un bucureștean are de dat mai mult de jumate din venitu' mediu net lunar (~320/600=0.53) pt. un abonament anual pe toate mijloacele de transport public (RATB+metrou). Adică efortu' românului pt. transportu' public e de 164% față de al germanului/belgianului. de ce?

și tot așa, mă'ntreb ce efort face Ro față de De/Be/Fr/Bg etc., în educație, sănătate, cercetare etc.

Dintr'un profil de eforturi ca ăsta, te prinzi imediat cu ce priorități trebuie să s'ocupe aleșii și funcționarii publici, te prinzi în ce țară ești, și poți defini ce țară vrei să ai, nu f'o lozincă.

Și iar mă'ntreb, dacă n'ai o populație educată, sănătoasă și inteligentă, atunci ce pula mea îți mai rămâne de apărat sau de ținut secret? mai e vreun dubiu d'aci care'i ordinea fundamentală a priorităților? să'ți desenez? să'ți fac un clip pe youtube cu fraza asta?

Vrei o țară ca afară? Fă lista de eforturi relative și'mparte la toată lumea, să știm ce'i de făcut. Sau cumpără tancuri, sau dinți, ești liber (?) să decizi după cum te duce (?) capu'.

Să fie clar, io nu voi o Românie ca Germania/Franța etc., da' voi să știu pe ce bază aleg pe cine cu ce direcție și mai ales de ce'aș face'o.

recapitulare

Written by Romeo Anghelache no comments

Cum ziceam, pen'că democrația i'o societate formată din persoane cu putere politică personal comparabilă (reciproc), partea numărabilă a sursei de putere politică, averea personală, trebe limitată superior; dar cum, ca putere politică, 100 față de 0(zero) e la fel de incomparabil ca 1000 față de 0(zero), o putere politică personală nenulă trebuie acordată de societate fiecărei, oricărei, persoane (și chestia asta se numește libertate).

Va'zică: 1. democrație: averea personală e limitată la o mărime riguros egală cu o viață maximă (azi ~130 ani) de salarii medii pe economie; adică e negociată gata de întreaga societate, în fiecare an; limita e independentă de grupuri politice, e ancorată în viața societății, anume în jurul vieții unei persoane cu venit mediu.

2. libertate: averea personală pornește de la mărimea necesară traiului (adăpost, energie, mâncare, haine, servicii sanitare); venitul minim necondiționat e definit ca sumă de astea.

De observat că ele pot funcționa doar împreună.

Adică o societate democratică și liberă e definită prin: averea oricui poate fi oriunde numai între cele două limite. Ai mai mult, se distribuie către societate, ai mai puțin, se redistribuie dinspre societate. Pricepe și pătura.

Mai sunt detalii de stabilit, da' secundare (de ex. limitarea venitului sau proporția taxelor din venit sau avere).

Astea's două principii fundamentale care, în formularea de mai sus (inteligibilă, cuantificabilă și verificabilă de oricine) trebuie să apară în constituția oricărui stat. Statele care nu le au în constituție nu sunt nici democratice nici libere, sunt tribale. Iar partidele care ocolesc principiile astea n'au nici un rost pe bani publici (aviz USR și "speranțele" dinainte și de după).

Eu îmi anulez activ votu', sau (am să) votez la poziția nici unul până când apare careva care adoptă și promovează principiile astea.

Pân'atunci viața noastră i'o frecție vizibil malignă: totu'n jur îi zgomot și impostură, creaturi disperate să scurme de'o viață (și moarte) degeaba într'o societate subumană.

Pentru context:

algebra caprei vecinului

Written by Romeo Anghelache no comments

circulă de mult prin românime o șopârlă care'a lucrat/dospit în noi: "așa'i românu', dacă moare capra lui să moară și capra vecinului".

io zic că ăsta'i semn de sănătate socială, dacă moare capra mea, musai că și capra ta, vecine, ar'să moară că doar nu trăiești în altă galaxie, și dacă nu, atunci e ceva necurat la mijloc, un perete transparent ne separă. reversu' pare a fi neproblematic.

reversu' reversului, de se'ngrașă capra vecinului, musai că ș'a mea ar'să se'ngrașe, și de nu, atunci ce ne separă?

'n general, capra mea ș'a ta, vecine, au o soartă suprapusă, pen'că s'tem împreună. când o fi capra ta în altă galaxie, n'am ce'nțelege când îmi/îți moare capra, da' când s'tem aproape știm amândoi despre ce vorbim.

morala: va'zică, de moare capra mea, m'aștept să moară și capra ta, al'fel intru la gânduri. și viceversa. și reversu' viceversei. mă'nțelegi?

Assange, political prisoner

Written by Romeo Anghelache no comments

Here's an interview by Pilger with Assange, who, by the way, is a political prisoner of US+UK+Sweden, and lives for the last 4 years in a 40 msq prisonasylum offered by Ecuador.

Just so you all may sleep well.

Obama, you "should be rooting" for this guy, word, you can at least put a definite stop to the hunt for Assange, it may be the only useful thing you could make in your entire career, or can you, or could you ever anything except play with words and mix some homey tricks? Actually, Obama, do you exist at all? If there ever was at least a trace of honesty in you, you are morally bound to leave Assange in peace and free before your end-term. Then Snowden, or vice versa, whatever, man...

Impostors in science

Written by Romeo Anghelache no comments

Over the last 50 years, we argue that incentives for academic scientists have become increasingly perverse in terms of competition for research funding, development of quantitative metrics to measure performance, and a changing business model for higher education itself.

Source: Academic Research in the 21st Century: Maintaining Scientific Integrity in a Climate of Perverse Incentives and Hypercompetition

And it's quite simple to detect who are the impostors: those who published more than two papers per year in peer-reviewed journals. These are most probably the ones deciding now on public funding research and should be put out of their (public paid) jobs ASAP.

For the last two decades, these were also those who intensely and continually handed off the copyright on their publicly financed research to private publishers, so you need to pay yet again to access their "results".

Rss feed of the category