nota 2 - humanist @ roua.org :

nota 2

Written by Romeo Anghelache no comments

Acu' f'o 2 ani, când încă plănuiam să vin în România să fac biblioteci digitale pt. public, cumpărai la o gheretă din Brăila un număr dintr'o revistă pe nume "Cultura", și găsii un pamflet mic, ca o manea cu suedeze, la adresa netului și cum că ce pățim dacă ne băgăm nasu'ntr'așa un lucru neîngeresc, semnat Pleșu.

Cum, tot atunci, aveam deja vârsta de netizen de 9 anișori, rămăsei nemulțumit că articlu' d'lui Pleșu semăna la conținut cu zisa unei tanti din Pittsburgh, fostă coafeză prin Franța, măritată dup'un american de succes, ce'și deschidea o galerie de artă, de plictiseală, în Lawrenceville (un cartier mai ieftin din fostu' oraș): am auzit că Internetu' dă boală mintală; deși semnataru' fu' ministru cultural cam atunci când netu' lipea deja oameni de pe'aiurea, Românica inclusiv.

Acu' recidivează cu o notă inspirată d'un coleg de vârstă mentală, cu aceeași trepidație molcomă cu care elefanții se recunosc și s'adună fund în fund cu fața la necunoscut.

Recunosc ticul verbal al intelectualului pe ștat (surtucar, zicea cineva) ce nu'și asumă de fapt nimic: "Se intră, fără violență, în spațiul tău intim, se lucrează, în filigran, ..." "Nu se urmărește ceva anume. Se încurajează, pur și simplu, o nonșalanță fără chip...". Impersonalul "se" având rol de ridicare a mediocrității la rang de ambiguu. Cine dom'ne? Care, mă rog? Supt scuza, dacă nu acoperirea, că'i notă berlineză, autoru'și scrie singur pe frunte că n'a pășit în secolu' prezent și se prezintă cu totul ridicol netizenilor.

E un anumit regret, comun cu al altora obișnuiți să predice la gură cască și mai ales tăcută, că pleacă lumea de la taraba lui; că netu'i lasă omului, așa cum e el, oarecare, loc să și scrie nu doar s'asculte.

Netu'i locu'n care omu'i încurajat să fie conștient de el însuși: e lăsat să observe și să se observe, poate asculta și poate replica, poate veni și pleca fără să plătească juma' de salariu p'o carte sau fără să fie obligat să bea suc în picioare în fața librăriei, la te miri ce eveniment de boit profanu'n sacru.

Pe scurt, d'le Pleșu, netizenu' trăiește că a fi intelectual nu e o profesie, e condiția umanului. Orchestra matale n'a cântat cu'atâta har să se compare cu ce'i Netu', și asta nu doar pt. c'a trebuit să'și care și scaunele de la o expresie la alta.

Și mai simplu: blogul e un spațiu cultural cu slabă rezistență la individ și cu măcar un ordin de mărime mai bine pregătit pentru comunicare bidirecțională (publicare, impact, reacții) decât structurile din jurul editurilor-tipografiilor (ce'i drept, astea din urmă's mai potrivite pt. băut cafea împreună cu amicii, aceiași de decenii).

Comments are closed.

Rss feed of the article's comments