partidul radical social (din România) - humanist @ roua.org :

partidul radical social (din România)

Written by Romeo Anghelache no comments

Motto:

See the world Ask what's it for, Understanding, nothing more, Don't you feel small, It happens to us all.

Don't you feel small - Moody Blues (1970)

***

Social pt. că grupu' ăsta pornește de la premisa că societatea e ireductibilă la o sumă de indivizi.

Radical pt. că...o să vezi mai jos.

Partid pt. că, deși organizația n'are intenții de putere politică, are rostu' de'a schița și emite reguli, norme, legi, adică are intenția de a genera definiția democrației și a statului de drept, ambele autentice (publice/sociale/interpersonale).

Rostu' PRS este de a enumera/formula problemele societății umane și soluțiile la ele, atunci când pot fi găsite, în termeni raționali, raționabili, adică rezonabili; soluțiile căutate sunt inteligibile și universale (în sensu' că orice persoană poate accepta rezonabilitatea soluției). PRS e interesat în ce au oamenii în comun, în caracteristicile societății lor, și care's relațiile inteligibile între unele și celelalte.

PRS e de esență publică: așa cum știința e publică. PRS nu face și n'are nevoie de marketing, nu e'n competiție cu nimeni prin însuși rostu'i. Instrumentu' activității lui e dialogu' rațional.

Apartenența la PRS e informală da' explicită (conu' X.Y a anunțat într'un e-mail că e membru). Apartenența la PRS e mai degrabă o prescurtare pt. un șir de convingeri raționale despre modurile în care o societate umană viețuiește, sau poate viețui, sau e constrânsă să viețuiască.

Organizarea PRS este anarhică: n'are și n'are de ce s'aibă conducători, da' are nevoie de un minim de organizare, care'nseamnă o ierarhie pragmatică și limitată maximal (de ex. nr. de organizatori e proporțional cu log din nr. de membri). Organizarea'i necesară pt. infrastructura/logistica dialogului și al votului.

Votu'i un exercițiu democratic în vederea stabilirii unei norme/legi/reguli, de comun acord între membrii PRS. Pentru că PRS e o submulțime a unei societăți reale, o normă/regulă/lege e adoptată de PRS doar în majoritate semnificativă (adică unanimitate minus proporția la scara PRS a bolnavilor cu căpuțu' din societatea din care face parte PRS).

Un organizator-șef are dreptu' doar la două tipuri de decizii: OK și veto; orice membru are dreptu' s'aibă inițiative (prin asta'nțelegând propuneri de soluții la probleme transpersonale/sociale, propuneri de asumare a unei norme, propuneri de legi).

"OK" și "veto" la ce? La ce'și asumă PRS că susține, la acordu' majorității PRS că o soluție la o problemă e rațională, inteligibilă și merită statutu' de normă/lege.

PRS rămâne extraparlamentar până are suficienți membri ca să se'nscrie legal ca PRS din România și să intre'n parlament. De ce'ar intra în parlament? Ca să genereze democrația și statu' de drept pomenite mai sus, adică (infra)structura socială. Nu putem grăbi nimic aci. Ce'i important e ca soluțiile propuse să fie rezonabile, inteligibile, verificabile și, unde are sens, cuantificabile. Adică ele trebuie să lucreze ca așteptări sociale firești/mentalitate.

PRS nu poate reprezenta doar interesele unui grup/clase/pături etc.

Participarea la activitățile PRS (dialoguri raționale) poate fi, după înregistrarea persoanei în PRS, anonimă, pseudonimă sau explicită.

Cotizația la PRS e timpu' petrecut întru soluționarea unei probleme sociale.

PRS se vrea o cosmologie rațională a societății.

Ca să spargem gheața, iaca ceva subiecte/probleme/soluții:

1. democrația e imposibilă logic între puteri individuale incomparabile; cu corolaru' pragmatic că averea totală personală trebuie limitată la o mărime egală cu o viață de salarii medii pe economie în orice democrație posibilă. 2. un mecanism de vot electronic e necesar pt. asigurarea unei reacții eficiente în fața unor decizii sau probleme cu caracter social. 3. care's nevoile rațional minime de administrare a societății, care's legile fundamentale minimale de urmat de către o societate umană ca să poată asigura și proteja o calitate a vieții pt. orice nou-născut în contextu' limitărilor de mai sus, protejând contextu' ecologic, eliminând crimele comise la adresa animalelor? 4. PRS nu recunoaște proprietatea necuantificabilă (de ex. "proprietatea intelectuală"), nici proprietatea de orice alt fel decât publică asupra resurselor necreate de om; celelalte proprietăți există doar dacă se pot măsura cu un etalon rațional și universal, atunci când etalonu' se poate defini și poate fi pus în evidență. 5. educația, sănătatea și internetu' definesc societatea, deci ele sunt servicii publice, adică acoperite din taxe, nu din plăți individuale; adică nu sunt marfă.

etc.

Comments are closed.

Rss feed of the article's comments