societate model - humanist @ roua.org :

societate model

Written by Romeo Anghelache no comments

Pui șoarecilor câte'o mașină sub cur, la fiecare. Atunci se duc afară din oraș, că se pot acuma, și e liniște. Dup'aia'i dificil să mai intre, că locurile de parcare au început să coste. Gică, cel cu cravată pe burta'i revărsată'ntr'un maieu negru cu găuri, și păru' pă spate, 'ăl de le'a vândut mașinile, îi așteaptă pe partea ailaltă, la ieșirea din oraș, și toarn'un cub de'i zice mall.

Să cumpere mâncare din oraș, e mai scump, durează mai mult acu', cand vii din afară, așa că te'ci la mall, unde's prețurile mai mici. Da' și Gică puse mallu' mai departe, că șoarecii's previzibili ș'or să se mute toți 'n cele suburbii, iar mallu' tre'să rămână ușor accesibil pt. mașini. Așa că nu le dă mâna sa meargă la mall decât în weekend, dac'au slujbă pe leafă. Ș'uite'așa cumpără șoarecele de la engros, ș'apoi, dacă cumpără d'ale gurii, musai tre'să le mânce pan'la uikendu'rmător.

Se'ngrașă, da' mai aleargă pe alee'n fața casei, că trotuar nu le'a făcut proiectantu' c'ar fi fost mai scump, ș'apoi tot nu'i loc de promenadă aici, îi loc rezidențial, nu tu birt, nu tu alimentară, nu tu doftori sau frizerie, că s'adună lume, ș'ar fi gălăgie. Între timp, aprozaru' de pe colț s'a'nchis, că'l ucise concurența, la fel și magazinu' de ațe și brice, că se găsesc la mall, și șoarecele nu mai trece p'în oraș, că'i costly.

Gică poate crește'acu' prețu', la mall, chiar de nu cheltuie mai mult cu adusu' mărfii, că tot nu'i dă șoarecelui mâna să mai intre'n oraș după mofturi, și chiar îl crește. Ș'apoi, gândește Gică, prea mare trudă cu varietatea mărfii, lui îi place beju', așa că șoarecele trebe să cumpere bej dacă nu vrea să plăteasca de zece ori p'atât la privatu' din capătu' autostrăzii.

Bun, pân'aici avem un șoarece gras și'mbrăcat în bej. Ah, da' să''l țină pâinea o săptămână, trebe s'o ia sigilată'n pungă și cu prezervativi. De unde și al treilea ochi de'i crescu' lu' fi'so, mă rog, nu de tot, numa'jumate, după ureche. Și păru' de pe limbă, lu' m'ă'sa.

Acu', că șoarecele de success, subburghezu', nu mai are trotuar, mâncă din cartoane și conserve și nu mai întâlnește pe nimea' pan'la servici (cum să'ntâlnești pe cineva în mașină), se buhăie și se sparie de oameni, dă'n fandacsie, calcă precum rața că i s'a turtit curu' de stat la volan, la fel și nevastă'sa: bej și calcă crăcănat, a bărbat, ba'i cresc și musteți de când cu mâncarea asta de la sac de portbagaj.

Da' șoarecele nu se plictisește pe drum spre și dinspre casă, două ore le'ascultă la radio, zilnic. Gică, jmekăr, a cumpărat și radiou' că, dacă nu'l lua el, 'l lua Sile, 'ăl cu mallu dupe partea ailaltă a orașului sau ce'o mai fi acolo, că n'o mai fo' de mult. Le zice la radio că de ce să cumpere ciorapi de bumbac că dacă tot sunt în mașină și nu se plimbă pe picioare, e mai ieftin ciorapu' din acrilic, și dacă veni vorba, ce'ți mai trebe, șoricel, sandale dăn piele, cum purta bunica, ia dân astea cu tampon d'acrilic și talpă de rahat, că ș'așa abia faci doi pași din mașină până'n casă și pe dos, avem noi grijă să se rup'oricum pân'la vara următoare.

Ș'uite'așa avem șoarece cu mașină, gras, bej, cu spărietură la oameni, rățoit, buhăit și cu aceeași opinie ca șoarecele de pe malu' cel'lalt al continentulu, cu ciorapi d'acrilic (ăi cu salarii mai mari își pot permite și ciorapi acrilici cu deget mare de bumbac, tricotat, în 3 straturi, de fason), în sandale cu tampon acrilic și talpă de rahat, și cu aceeași opinie cu a oricărui șoricel cu mașină.

Și se uită șoarecele'n oglindă'ntr'o zi, și gândește că'i ceva'n neregulă: a venit unu' nou în suburbie și arată altfel. Se duce deci și bate palma cu doftorii să'l mai slăbească la burtă (avem noi un furtun generație nouă), să'i pună brățară pe dinți lu' ăla micu' (s'arate a robot când o avea cravată ș'o să vândă ceva, ca Gică, cel din hol) și, dacă tot a ajuns aici, la mallu' de doftori, să'l facă și sănatos la cap (avem pilule roz și albastre, albastre luați peste zece ani). Știe că'l costă f'o zece ani toată tevatura da' gândește că merită, că doar trăiește'n cea mai tare economie după glob. Pe scaun așteaptă Gică, cu pungi sub ochi, nu'l cunoaște, da' nu se uită la el că cine știe ce'i mai vine'n cap și iese cu pistoale; așa l'au învățat învățătorii din teveu.

Comments are closed.

Rss feed of the article's comments