Eliade și păpădiile - humanist @ roua.org :

Eliade și păpădiile

Written by Romeo Anghelache no comments

Mie Eliade mi s’a parut genial și ca literator (au fost paragrafe sau povești care mi'au explodat secunda), cum tot așa mi s’au părut și Hesse și Ende și Huxley (din primii trei am citit inainte de ‘87, pe Huxley însă, l’am citit până’n 2007, cum i’am descoperit romanele pe rând, cu țârâita, pe ici pe colo prin lume)…numesc geniali pe cei care mi’au revelat un sens, o coerență posibilă a lumii. p’aia cu adolescentu’ miop am omis’o, la fel ca și ziaristica…am ajuns la Eliade prin Huxley.

Eliade e, din perspectiva mea, unu’ din oamenii întregi, rămâne un reper cultural major, spre deosebire de comentatorii lui de shopping, care se disting de contemporanii lor prin doar faptu’ ca au o etichetă de preț pe firimitura pe care abia d’au puit’o'n chinuri, imitând ritualuri.

Cei care nu i’au urmarit (răsfoit) referințele bibliografice din Yoga: Essai sur les origines de la mystique Indienne au puține șanse să’nțeleagă pe unde’i Eliade în cultura mondială, și cât de natural șade literatura lui lângă istorii. Sigur c'ar lua cam vreun an din timpu’ cuiva, da’ ce nu poți face pe timp de criză?

oricum, mi se pare o făcătură metoda prin care specialiștii în vag își inventează o “știință” a lor, inventariază obiecte care nu’s de inventariat, măsoară lucruri care nu’s de măsurat, imită ritualu’ științei doar-doar ș’or crea o legitimitate dincolo de statura lor culturală de tarabagii…

lecția pe care’am primit’o de la Eliade e că poți face din fiecare pas pe trotuar un lucru sacru…și că religiozitatea poate fi interpretată coerent ca o dovadă a nobilității funciare a spiritului social uman… da’ evident că lecția asta n’are cum fi înțeleasă de contemporanii care funcționează pe bază de incentives, leverage, publicitate și copyright;

doar lecțiile astea și viața mea e (presupun că a oricui ar fi) îmbogățită permanent cu un sens adânc…

condiția e să nu fi aflat despre Yoga din Cațavencu…

May 18th, 2009 at 8:23 pm Alex: “Eu voiam să spun altceva - mi se pare că la Eliade ideile despre religie sînt uneori mult prea aparente în texte, ba chiar că unele texte sînt doar o ilustrare a unor idei.”

exact asta mă dă pe mine pe spate la scriitorii în a căror scriere transpare o coerență profundă, verosimilă, inteligibilă, sensibilă, în fine umană. la ceilalți, al căror conținut nu se adună/descoperă în scrierile lor, nu fac decât să descopăr că’s mărunți industriași ai zgomotului de fond: mai multe de’nvățat de la o pisică, sau de la o găină.

geniu’ în literatură l’am găsit acolo unde inefabilu’ e întrezărit…și cum poți face asta fără o inspirație forte…și cum poate exista inspirație forte la cei înecați în stilism…stilismu’ fiind doar o măsură a propriei venerații.

“unele texte sînt doar o ilustrare a unor idei.” orice alt fel de text nu’și merită numele. adică da, singura alternativă cacofonică e textu’ reclamă.

“Pe de altă parte, am convingerea nestrămutată că literatura NU se poate face doar în pauzele de lucru de la studii de istoria religiilor sau alte studii, ca recreație.” Asta m’ajută să spun pe scurt ce’am de zis: diviziunea muncii e ca să dividă între tipurile de muncă (gândire disciplinată și verificabilă, scos cartofi etc.), nu între cei care practică reveria și cei care muncesc.

Ai aici unu’ care nu crede în “meseria” de scriitor așa cum nu crede în “meseria” de revoluționar de profesie sau în “meseria” de gânditor de profesie. Un scriitor adevărat, după mine, e ăla care’a întrezărit inefabilu’ în timp ce’și vedea de’o treabă adevărată, și nu se mai poate abține, și scrie. Adică cred în exact contrariu’ a ce spui: un scriitor adevărat nu e scriitor decât în pauze de la altceva.

Un om întreg muncește și reverează, cine dracu’ a inventat instituția reveritorului de profesie? Când văd reveria gratuită și autosuficientă a cuiva, mă’ntreb automat: cine și de ce’i dă lu’ ăsta/asta apă caldă?

Comments are closed.

Rss feed of the article's comments