Archives 2010 - humanist @ roua.org :

despre capitalism cu Victoria Stoiciu

Written by Romeo Anghelache no comments

A apărut un articol esențial pt. înțelegerea zilei de azi: "Marx și Weber s-au înșelat: nu există o singură destinație" de Victoria Stoiciu. (Din păcate, autoarea l'a publicat într'un loc de distribuit aduri așa că nu pot pune link spre articol, folosiți o mașină de căutare).

Autoarea face niște observații corecte și esențiale despre capitalism, la noi și aiurea, printre care:

  • că ăla românesc s'a născut din trecerea de la plan la clan;
  • că ăla' românesc seamănă cu perioada comunistă prin aceea că ne apare ca proiect/șantier continuu spre o fază superioară etern amânată;
  • că există o varietate eterogenă de capitalisme care au totuși ceva în comun, anume:
    E posibil ca ipoteza conform căreia capitalismul este incompatibil cu lipsa de libertate (vezi China) sau cu dominația capitalului social în raport cu cel economic (vezi România) să fie falsă. E posibil ca niciodată capitalismul să nu ducă la democrație, să nu genereze necesarmente prosperitate și să coexiste foarte bine cu sistemele clientelare sau chiar mafiote. La urma urmei, de ce nu ar putea fi însuși capitalismul vest-european doar o formă specifică de manifestare a unui sistem economic pe care îl numim generic capitalism și a cărui trăsătură dominantă nu este nici supremația banului, nici triumful instituționalismului asupra favoritismului, fiind pur și simplu, așa cum susținea Al Capone, „înșelătoria legitimă a clasei dominante“.

Articolu' mi pare magistral, unu' dintre puținele acte de critică autentic intelectuală care se petrec azi în România. Sincere felicitări autoarei, pt. articolu' ăsta: rațional, profund și clar, bine focalizat pe azi.

Nu'mi rămâne decât să adaug că "înșelătoria clasei dominante" e, prin definiție (a capitalismului), obligatorie în capitalism, nu doar posibilă (prin efectu' de reacție pozitivă avere -> putere+ -> avere++ -> putere+++ -> ...).

Singura măsură legală efectivă, pe care mi'o pot eu imagina, care ar putea elimina obligativitatea înșelătoriei definitorii a capitalismului generic, e limitarea averii totale personale la o viață de salarii medii ca un paragraf nou ce trebuie scris în Constituția oricărei țări moderne.

oportunitățile economice egale și Constituția

Written by Romeo Anghelache no comments

citii un interviu pe criticatac de la Gheorghii Derlughian, perspectiva'mi pare plauzibilă deși se termină'n coadă de pește (ca'n mai toate domeniile care nu includ științele naturale).

da' "accesul egal la oportunitățile economice pe care le oferă economia de piață" e de o superficialitatestupiditate fără margini. nu în sine. să zicem că găsim un sistem în care oamenii au acces egal la "oportunitățile" astea, în secunda următoare oportunitățile nu mai sunt egale pen'că piața se'mparte în segmente care se inegalizează rapid, care devin monopoluri, cum e situația de azi în S.U.A., max 4 monopoluri pt. fiecare domeniu: păpică, construcții, software, energie, comunicații, etc...Asta cere o structură care să egalizeze continuu oportunitățile, adică un Stat care trebe să intervină'n piață continuu, dacă nu doar atunci când se sparg bulele. Or, un astfel de Stat e ilegitim, nu mai e Statu' ca acord peste o populație, Statu ca garanție/declarație a existenței unei societăți.

Un Stat care'i forțat să intervină continuu în piață devine segment de piață, datornic/investitor (vezi datoriile uriașe pe care le au SUA, UK, Japonia, Franța, Germania, toate).

Câtă vreme piața nu e delimitată printr'un principiu constituțional, asta'i traiectoria obligatorie: "oportunități egale" ->întreprinderi->monopoluri -> transnaționale -> Stat nesuveran datornic apoi falimentar -> redefinirea banului și schimbului, pieței, adică revoluția, sau războiu' total, sau decesu' global, că pen'ce mai există Statu' dacă era acolo numai să facă ce fac io: să cumpere toastere? Și procesu' ăsta nu e conspiraționist sau direct intenționat, e evoluția impersonală a unui sistem gânditpeticit de gânditori care n'au avut o educație științifică de bază.

Raționamentu' ăsta minimal mă face să estimez că, dac'o ținem așa ca pân'acum, în max 20 ani o să cătăm carnea vecinului pe piață dacă n'ajunge'ntâi a noastră acolo.

Se poate adăuga un principiu la orice Constituție, principiu care garantează practic delimitarea dintre Statul legitim (ca acord al unei populații) și piață: limitarea averii totale personale la o viață de salarii medii.

D'aia zic, trebe scris'o Constituție nouă, să'nglobăm ce'am înțeles pân'acu', să punem niște principii raționale care nu permit astfel de evoluții de feedback pozitiv. Alternativă viabilă nu e, și timpu' trece: litru de petrol după litru de petrol (când îți încarci rezervoru' mașinii tale contoru' ăla indică anii pe care'i tai din viața urmașilor tăi, prostovane).

Distracție plăcută.

principii și întrebări

Written by Romeo Anghelache no comments

Un articol excelent, scris de Rogozanu, apărut în CriticAtac: descrie cu atenție fumigenăraia din România.

Un cititor al eseului de mai sus, Emil, cere un efort de "clarificare ideologica anterioara scrierii". E de'nțeles, fumigenele și oglinzile încâlcesc orice atitudine. Da'nainte de orice intenție de "clarificare ideologică" e nevoie de enumerarea proceselor intelectuale care au loc în societate, e nevoie de'o bază empirică, ș'aici Rogozanu cuprinde înțelept mai tot orizontu', cum se vede de la firu' ierbii.

Sigur că toată încâlceala asta nu poți s'o rezolvi decât cu niscai principii (de acțiune ori atitudine). Da' ca să numești sau să alegi principii e nevoie să'ți pui în prealabil niscai întrebări. Până nu'ți răspunzi satisfăcător la'ntrebările astea nu rezolvi nica.

Întrebările deci:

  1. Ce sunt eu?
    1. Ce e viața?
    2. Ce e moartea?
    3. Ce simt eu?
    4. Ce înțeleg eu?
  2. Ce e lumea?
    1. Ce'i știința?
    2. Ce'i religia?
    3. Ce'i filosofia?
    4. Ce'i cultura?
  3. Ce e a face?
    1. Ce e de făcut?
    2. De ce'i ceva de făcut?
    3. Cât e de făcut?
  4. Ce am eu de făcut?
    1. De ce să fac eu ceva?
    2. Cum pot eu să fac ceva?
    3. Când să fac eu ceva?
    4. Unde să fac eu ceva?

Iaca și răspunsurile mele concentrate la'ntrebările astea:

  1. Ce sunt eu? O întâmplare, un eveniment natural între altele. Un sistem fizic într'un context fizic, o delimitare arbitrară da' actuală în natură, temporar stabilă, echivalentă cu orice altă delimitare similară ca stabilitate observabilă fizic.
    1. Ce e viața? E mișcare, schimbare, timp.
    2. Ce e moartea? E ultimu' eveniment temporal al vieții.
    3. Ce simt eu? O delimitare și o comunitate naturale, adică interacție, cu alte sisteme fizice: dorințe, stări, gânduri, și, în legătură cu astea, bucurie și suferință.
    4. Ce înțeleg eu? Înțeleg ce'am fost învățat de contextu' natural și social. Înțeleg c'am un organ care se ocupă cu înțelesu', că ăsta depinde de alte organe sau procese externe care'mi pot afecta înțelesu'.
  2. Ce e lumea? E contextu'n care sunt, o clasă de echivalență.
    1. Ce'i știința? O metodă verificabilă de enumerat și înțeles lumea.
    2. Ce'i religia? O metodă de autosugestie și, dacă'i instituțională, de exploatare a ignoranței.
    3. Ce'i filosofia? O metodă de pus întrebări, ție și lumii.
    4. Ce'i cultura? Rezultatu' vieții împreună.
  3. Ce e a face? A modifica ce era pân'ai dat și tu peste ce era.
    1. Ce e de făcut? De produs resurse necesare vieții, adică de învățat și de interacționat cu contextu' social și natural ca să trăiești o viață cât mai lipsită de suferință.
    2. De ce'i ceva de făcut? Dacă vrei să continui să trăiești, sistemu' tău are nevoie de resurse. Dacă nu vrei să trăiești atunci n'ai nimic de făcut.
    3. Cât e de făcut? Cât e necesar pt. cât ți'ai propus (și cât e posibil în context) să trăiești.
  4. Ce am eu de făcut? Până mă satur de trăit, sau până crăp, trebuie să fac rost de resurse trăind și generând cât mai puțină suferință.
    1. De ce să fac eu ceva? Pentru că prin definiție (sistem fizic în context) nu sunt scutit de nevoia de resurse câtă vreme aleg să trăiesc.
    2. Cum pot eu să fac ceva? Învățând. Cu atenție. Cu economie de energie și sentimente.
    3. Când să fac eu ceva? Când am înțeles ce'i de făcut.
    4. Unde să fac eu ceva? Unde mă găsesc.

Din răspunsurile astea rezultă, în particular, niște principii relevante social: echivalența oamenilor și nevoia lor comună de educație, energie, hrană, sănătate, lege, cercetare.

Dacă ești om, asta ai de făcut: să asiguri minimal lucrurile astea pt. orice nou-venit, nou-născut, sau trăind acuma, nu să le lași pe mâna indiferentă a naturii și nici pe mâna celor care nu știu de ce trăiesc. Minimu' ăsta de garanție a civilizației și civilității ar fi o bună bază pt. un acord comun al unei populații care vorbește aceeași limbă. Acordu' ăsta comun poate fi numit Stat și tratat ca atare: nu conține obiecte de vânzare/cumpărare. Ca Statu', cum e schițat aici, să fie viabil, e necesară o limitare a averii personale totale la necesaru' unei vieți generice de om.

Asta'i cam toată "clarificarea ideologică" pe care'o simt eu necesară.

*** arhivez aici și niscai comentarii pe care le făcui colea: beton, rk. comentariu’ tău e un articol de sine stătător.

da’ o rezervă am în legătură cu rezerva ta față cu Internetu’. De acord că’i labă, facebook și religie mai peste tot, da’ nu contează ce’i peste tot, chestia cu Netu’i că acolo ajunge cel care caută, ăi care se distrează se distrează, da’ cel care caută are unde găsi, spre osebire de TV și radio. Mai mult, cel care’a cătat ș’a găsit, poa’să și producă derivate. Așa că fibrele astea de autenticitate au un impact mult mai eficient decât vreo revistă/megafon finanțată pe net, mult mai eficient decât se așteaptă media curentă.

în cele din urmă, Netu’i chiar democrația adevărată, și chiar dacă, la orice moment de timp, 90% din cei prezenți pe net sunt prezenți de disracție, distracția are loc într’un context în care _ei_pot_alege_. ș’ăsta’i lucru mare: pur și simplu a dispărut spălarea pe creier doar pt. că toate canalele read-only aparțin unui capitalist.

dacă dispărem cu toții de pe Terra, voi să las mărturie aci că io, măcar, am crăpat zâmbind și optimist: se putea da’ ne’am sinucis din rătăceală, e timp destul în Univers de’o altă încercare.

de acord, Claude, că Netu’ n’are o capacitate mobilizatoare specială; da’ la ce fel de mobilizare gândești? să scoată lumea’n stradă? de ce să iasă lumea’n stradă? să mai scoată câteva posturi TV niscai bani din aduri?

nu’i nevoie de ieșit în stradă. mobilizarea care contează e’n cap și la asta Netu’i un instrument istoric, apocaliptic. imaginează’ți, Claude, că o organizație suficient de reprezentativă pt. o populație se poate aduna pe net, ca o colecție de IDuri, într’o s’tămână, o astfel de organizație poate modifica Constituția…

d'acord cu tine, Claude, experiența existențială'i precursor necesar (d’acord cu rk, nu’i nevoie decât de timp capitalist s’ajungi la asta).

Întrebarea acuma e: odată ce 90% din populație a înțeles ce’i capitalismu’, ce formă de organizare a societății ar trebui să urmeze și de ce? Că mi’e limpede c’atunci Netu’i calea prin care facem trecerea.

Statu'n capitalism

Written by Romeo Anghelache no comments

@mall: "Adevarul este ca SUA are atatia detinuti nu din vreo conspiratie capitalisto-rasiala malefica,... " "Nu este un razboi al avutilor contra exploatatilor lor si celelalte sugestii delirante ale unor membri ai academiei franceze"

Câtă vreme cei aleși se aleg pe bani, câtă vreme cei aleși în justiție se aleg pe bani, n'ai nevoie de nici o conspirație, totu'i natural, cum zice și Wacquant. Câtă vreme pușcăria i'o afacere devine complet irelevant de ce sunt arestați unii sau alții, importantă'i producția profitului, adică număru' lor, așa că estimez că motive pt. încarcerări s'or inventa. Asta'i una din consecințele faptului că dreptul/legea sunt, au devenit, și ele, în capitalism, obiecte de vânzare/cumpărare.

Ce'i mai grav e că tipi ca "mall" consideră (implicit) că transformarea statului în agent economic e o chestie de fapt divers. Nu e. Dacă statul nu (mai) e acordul comun între toți membrii societății, adică dacă'i format și legiferat de oameni bogați sau de cei în slujba exclusivă a celor bogați, atunci Statul nu mai e legitim în fața democrației.

Sigur că nu'i un "război" al celor avuți contra celor săraci, într'un astfel de Stat fals, relația dintre bogați și săraci e "naturală": săracii sunt izvoru' profitului celorlalți, carnea lor de tun, sobele lor Matrix, ăsta nu'i război, e doar un fel de a fi al societății capitaliste fără limitarea averii personale la o viață de salarii medii pe economie.

Sunt unele elemente definitorii ale Statului (educație, sănătate, lege, cercetare...) care nu pot fi și nu pot deveni obiecte de vânzare/cumpărare, dacă nu'nțelegi asta te'ndrepți spre catastrofă socială, violență și sălbăticie. Statul devine un Stat fals, adică un instrument în mâna bogaților. Rezultă de aici că's doar trei categorii de oameni care pot argumenta în favoarea Statului fals: bogații, angajații lor și proștii. Evident, categoriile astea se pot suprapune.

N'am apucat încă a citi cartea cu pricina ”Punishing the Poor” de Loïc Wacquant , da termenu' de "prisonfare" ca derivare de la "welfare" mi se pare inspirat și adaptat la realitatea capitalismului actual: dacă stai și te gândești, de ce să le plătești welfare și să le tolerezi, în același timp, drepturile cetățenești celor sărăciți, mai bine'i bagi la bașcă, cu drepturi/libertăți limitate explicit/legal, ca să creezi o masă de suboameni, un combustibil potențial pt. un capitalism și mai "eficient" pt. bogați.

Rss feed of the articles