Archives 2010 - humanist @ roua.org :

pe ce lume ești

Written by Romeo Anghelache no comments

Vestul a ales însă o formulă strict financiară, care a eșuat rapid tocmai pentru că n-a avut pe ce articulații de economie reală să se așeze. Și-a trimis băncile în România, le-a dat bani la discreție, să creeze aici prin creditare consum pentru produsele din Vest.

citat dintr'un articol genial de Ilie Șerbănescu: nu se putea descrie mai clar și mai concis istoria recentă a României.

Și mai pe scurt: ai luat țeapă, române! Rămâne să meditezi de la cine, prin ce mecanism și cu colaborarea cui, dac'ai fost prea ocupat cu (în)cântarea pân'acu'.

cânticlu' studentului PhD

Written by Romeo Anghelache no comments

We were all uprooted The earth was stolen from beneath our feet We became a Diaspora An unnamed nation of bastards We channeled our roots to the pulse of light deep within the galaxies of our minds Our breath was the sky Our dreams were water We claimed the wilderness We recognized one another

lyrics from We were all uprooted off Earth (1973) by Vangelis

now

Written by Romeo Anghelache no comments

Oxygene (1977) by Jean Michel Jarre. wish u feel like we do.

reperele non-stângii românești

Written by Romeo Anghelache no comments

Am avut ocazia să'i văd/aud pe cei care sunt considerați "repere intelectuale" în special de către cei de dreapta. Mulțam lu' Costi Rogozanu c'a pomenit de evenimentu' ăsta.

I'am ascultat cu atenție și interes, să mă pun la zi cu ce mai cred "reperele" azi.

Iau la rând chestiunile pomenite, în ordinea importanței subiective:

Horia-Roman Patapievici (HRP) a încercat o definire a ce e dreapta și ce e stânga, mă rog, delimitare; a eșuat:

HRP se'ntreabă cum putem defini stânga și dreapta, dacă'i posibilă o distincție obiectivă/anistorică. N'am aflat de la el dacă'i posibilă, da' am aflat că există, în opinia lui, o distincție care se poate face pe fundal istoric. Anume, fundalu' istoric la care se referă este "modernitatea clasică", caracterizată de raționalitate/spirit științific, capitalism (ca ordine a societății bazată pe proprietatea privată), statul de drept/domnia legii, secularizarea/separarea statului de biserică (R-C-L-S). Pe fundalu' ăsta HRP zice c'a venit revoluția franceză cu ideea de revoluție nelimitată și permanentă (anume că un grup de oameni poate avea dreptu' nelimitat de revoluționare al societății).

HRP punctează ceva esențial în contextu' ăsta: dacă recunoaștem R-C-L-S, atunci, înainte să discutăm ce'i stânga și dreapta, trebuie să răspundem dacă suntem sau nu de acord cu "principiul revoluției permanente/revoluționării nelimitate a societății" (RNS). HRP zice că principiu' ăsta'i responsabil de radicalismele și de stânga și de dreapta, comunism, nazism, orice totalitarism.

Apoi HRP spune că stânga e interpretarea la stânga a RNS, iar dreapta e interpretarea (ai ghicit) la dreapta a aceluiași principiu. Adică HRP se oprește din distingerea/definiția stângii și dreptei, și zice că, odată precizată atitudinea (negativă) față de principiu' de mai sus, restu'i chestie de nuanțe, "facem parte din aceeași familie". Adică suntem moderni clasici, probabil centriști cu pană pe stânga sau pe dreapta pălăriei.

Pe scurt, după HRP, înainte să ne'ntrebăm ce'i stânga sau dreapta, e esențial de știut ce atitudine avem față de "revoluționarea permanentă/nelimitată de către un grup" a societății modern clasice.

Cam asta'i ce'a propus HRP. Eu zic că merită felicitări pt. cât a reușit să formuleze pân'aci.

În condițiile istorice'n care avem 120 milioane de morți la aplicarea RNS, cred că'i la mintea cocoșului (sănătos la cap) că nu poți fi de acord. Nu doar din motivele istorice enumerate de el, plauzibile de altfel, da' și din comoditate: un om are o viață finită și cred că oricine are nevoie de timp să se și bucure'n tihnă de viață sau de timpu' de *după* revoluție.

După toată tevatura asta, tot mai rămâne să gândim măcar la ce anume distinge totuși stânga de dreapta, azi.

Da'nainte să'ncercăm a le distinge, să verificăm dacă fundalu' "modernității clasice" propus de HRP e corect specificat, adică inteligibil. R-C-L-S= raționalitate, capitalism, stat de drept (rule of law), secularizare. Aici capitalismu'i văzut de HRP ca o societate în care individu' se definește prin proprietate individuală și relațiile de schimb sunt aranjamente legale/sociale. Asta'nseamnă că'n timp, avem o relație de genu': proprietate -> putere+->proprietate++ ->putere+++ ->... și un astfel de sistem tinde natural către o minoritate care capătă o proprietate mai mare decât a majorității, adică o putere mai mare decât a majorității; mai departe, puterea asta trece peste limitele statului, adică statul se dizolvă, atunci nu mai rămâne nici un Stat care să se separe de biserică, după care vine dizolvarea raționalității.

Alternativ, evoluția asta ajunge de neîndurat și sistemu' explodează: eu așa'mi explic revoluția franceză, războaiele mondiale. Adică "modernitatea clasică", în termenii descriși de HRP, e auto-distructivă, e o bombă cu ceas, care se declanșează periodic: boom-bust.

Dacă mă gândesc la ce zice Naomi Klein despre capitalism ca situație permanent excepțională, atunci suntem deja trăitorii unei situații în care un grup (cu membri șanjabili) supune lumea, în numele capitalismului/proprietății private, unei revoluții permanente și nelimitate. Adică însăși "modernitatea clasică" a lui HRP este revoluția permanentă și nelimitată la care suntem supuși. Ș'aci n'avem doar 120 milioane de morți, ci măcar 1 miliard de suferinzi până la moarte.

Acu', când îmi aduc aminte că de la 15 ani și pân'acu' am ținut'o'ntr'o criză permanentă (e criză internațională, mi se zicea), îmi pot da seama de unde vine: de la caracteristica inerentă a unui sistem care se bazează pe proprietatea individuală fără s'o limiteze.

Rezultă deci, că "modernitatea clasică" a lui HRP poate supraviețui doar dacă averea totală personală e limitată (de exemplu, la o viață de salarii medii pe economie). Dacă avem o limită built-in aici, atunci capitalismu' nu poate dizolva Statu', nici secularizarea, nici legea. Sistemu' rămâne stabil.

Așa că, întrebarea corectă nu e dacă ești sau nu ești de acord cu revoluția permanentă, ci dacă ești sau nu de acord cu limitarea averii/proprietății. Dacă nu ești de acord cu limitarea averii totale personale, atunci ești de acord cu revoluționarea nelimitată/permanentă a societății. Got that?

Pe scurt, modernitatea clasică a lui HRP e auto-distructivă fără injecția unui ingredient modern da' nu tocmai clasic: limitarea averii totale personale.

  • To formulate any satisfactory modern ethic of human relationships it will be essential to recognize the necessary limitations of men's power over the non-human environment, and the desirable limitations of their power over each other.
    din Bertrand Russell - A history of western philosophy (1945)

HRP mai aruncă: "simpatia irațională pt. socialism care are o nostalgie perversă și malefică pt. ordinea comunistă." eh, obosise, cred.

În fine, hai măcar să propun o delimitare minimă între stânga și dreapta: stânga recunoaște socialitatea omului (prin raționalitate), dreapta o ignoră (prin absolutizarea individualismului). Prin socialitate înțeleg datu' empiric că omu'i o ființă ce trăiește în comunități și din cauza asta e nevoie de lege, Stat, raționalitate și limitarea proprietății.

Neagu Djuvara zice că parlamentarismu' și liberalismu' sunt necesare. Aș zice că parlamentarismu' era necesar pt. democrația reprezentativă, da' dacă găsim un mod de'a practica o democrație participativă, parlamentarismu' poate deveni desuet. Liberalismu', ca să devină tolerabil, trebuie să accepte limite rezonabile capitalului individual/proprietății individuale.

Gabriel Liiceanu zice că's "necesare garanții ale valorilor (nordu' moral al societății), dreapta ca garanție". De unde i'o fi ieșit că dreapta e garanție a mai mult decât propriu' interes individual? Nu văd logica; în timp ce dreapta, în principiu, nu recunoaște decât individu' și interesu' lui propriu, pe ce cale ajunge să se constituie în garanție pt. orice altceva decât propria piele? Nici propria piele n'o poate garanta decât dacă păcălește restu' lumii și beneficiază de garanția Statului și a Legii care sunt în esență sociale, adică de stânga.

Vorbește despre repere, intelectualii moraliști, care "pot formula" o critică și insistă pe "înțelegerea" trecutului. Rezonabil, da' nu'nțeleg de ce nu se pot concentra și pe înțelegerea prezentului? Ce încredere pot eu să am în moraliști și repere, când nu văd adevăru' capitalului de azi nici dacă i'ar mușca de obraz?

Ieftinătăți: că românii sunt un "popor castrat politic" (bineînțeles, castrat de comuniști) da' se gândește doar la HRP care n'avea treabă politică până ce'a ieșit din arest. Eu zic că toată lumea care are acces la credit și are TV e castrată politic: i'o castrare continuă efectuată de capital, asupra fiecărui individ în parte; i'o castrare cu duhu' blândeții, ca invitația la o slujbă bisericească.

Zice că "moraliștii nu și'au schimbat culoarea", da' și'au căpătat culoarea exact în 1990, how convenient; pân'atunci erau d'un gri de neobservat.

"Ziariștii care'ar trebui să fie moraliști" pe ce baze monșer? În capitalism? Glumești? Media/presa e o afacere ca oricare alta, adică e pt. bani, și banii se fac din aduri, restu'i 'umplutură', de ce'ar trebui ziariștii din capitalism să fie moraliști, pt. că le'a zis reperu'? Mă leși?

Zice că "Să ne cunoaștem trecutu'" unde trecutu'nseamnă "ce s'a'ntâmplat cu noi vreme de 45 ani" . Alo, alooo, domnu', da' de prezent se ocupă vreun reper de profesie?

Observă că peste 60% din populație spune azi că comunismu' a fost ceva bun, și se'ntreabă "cum să construim democrația crezând că locu' istoric al ororii e cel spre care trebuie să năzuim"; nu năzuie nimeni să'i ridice osanale lu' Ceaușescu, cei 60% năzuie la o lume normală: unde construiești și vezi că crește, unde produci și vezi c'ai ce mânca. Românii au avut parte d'așa ceva între '65 și '78. După '78 n'au mai avut parte de asta, eu sunt martor.

Apoi reperu' cel mai substanțial, Andrei Pleșu: emite expresia "oameni autentic de dreapta"; înțeleg că se referă la oameni care se gândesc autentic exclusiv la curu' propriu.

Se'ntreabă pentru cine să se bată dreapta? Curios, un tip de dreapta nu se bate numai pt. interesu' lui propriu? Se bate și pt. interesu' altcuiva? Păi de unde? De când s'a lărgit dreapta de'a devenit stângă cu BMW?

În fine, Pleșu zice că a devenit de "non-stânga prin exasperare", exact așa am devenit eu de non-dreapta, tot prin exasperare, din 2001 încoace. Apoi invită la chestionarea istoriei (istoria începe cu azi, domnu', în ambele direcții), "chestionarea personală; lipsesc convingerile; politicieni de oportunitati nu din convingere; o doctrină care se termină cu cadavre e ne-românească și necreștinească." mă rog, prizabil p'o nară.

Trag concluzia că, overall, reperele non-stângii românești de buzunar par destul de mulțumite de ele însele, ca tot omu' mic da' sătul. Le urez somn ușor, vise dulci, șampoane parfumate, ouă jumări.

Altfel, e cam mult spus [Burp] [scuze] repere.

Pt. conformitate, aici e înregistrarea video a întânirii.

Rss feed of the articles