Archives 2006 - humanist @ roua.org :

maintenant

Written by Romeo Anghelache no comments

Nâdiya, Vers Les Etoiles. Souhaite que tu aies été là.

despre libertate

Written by Romeo Anghelache no comments

Citesc dintr'un fragment tradus din Palahniuk și'mi sună copilăresc, conținutu'.

"Dacă există o singură regulă pe care o poate încălca, atunci trebuie să o încalce pentru a-și dovedi libertatea...", se referă Kierkegaard la Adam biblicu', și autoru' la Kierkegaard. Aș putea să fiu nesigur de ce pomenește el exemplu' ăsta, da' contextu'i clar: pui muci în hamburgeri, dai cu rahat pe pereți în WC, dărâmi clădirea unei bănci...

Alegerile astea nu's dovezi de libertate, îs dovezi că cel care le comite a ales să nu mai fie om. Pt. că om înseamnă un Eu și un altcareva cel puțin. Și dacă tu'i arunci o bilă pe autostradă, el face caca'n untu' tău de alune. În cele din urmă muriți proști, amândoi, cu cate'o halcă din curu' celuilalt în gură. Că muriți nu mă'ntristează, ci că muriți lent și eu trebuie, trăind și fiindu'vă vecin, să asist la moartea voastră continuă în libertatea pe care n'o puteți trăi fără simulacre de dovezi, pe care vă e frică să v'o asumați (de ce dracu'? vă intimidează cei ce vă seamănă?) , cea a omului, naturală.

Că ești tentat să calci orice lege, ok, așa ne naștem, ca flux. Da' când un flux își percepe o identitate, înseamnă că percepe cel puțin o regulă, dacă nu o lege; fanii convinși ai lu' Palahniuk pot să'și testeze libertatea prin sinucidere: dacă nu'ncep cu asta, toți plantatorii de muci în hamburgheri îs de fiță, îs "liberi" câtă vreme plătește lumea bilet să se uite sau s'audă, un fel de încercări de ființe, pe care lumina nu se oprește, pe care natura le trece, obosită, la categoria zgomot. Vă pierdeți vremea.

Dragilor fani Palahniuk, dacă aveți o carte de identitate eliberată de administrație, s'teți fani de fiță. Treceți la lecturi, și fapte, cu conținut.

now

Written by Romeo Anghelache no comments

The Rhodopea Kaba Trio (a bulgarian folk group): Selo, selo. Wish you were there.

responsabilitate si corporatie

Written by Romeo Anghelache no comments

Ca să vezi unde dai, și unde crapă, în primele pagini de Eurotaoism (Sloterdijk), autoru' notează că, în postmodernitate, un fel de a doua natură e creată inadvertent și evoluează independent de ce proiectăm noi, de așteptările noastre.

Nu știu încă ce'ar'să zică mai departe Peter, da' avui o revelație deja: câtă vreme delegi pe cineva să'ți administreze banii cu profit, nu faci decât să lași responsabilitatea ta naturală față de consecințele actelor tale în mâinile altora; mâini în care responsabilitatea asta dispare (altele's prioritățile celor ce lucrează cu resursele altora, sau fac managementu' lor). Iaca o realitate ce prin definiție îți scapă din mână, ba devine și autonomă de la o vârstă'ncolo.

Corporația e un mecanism de delegare a responsabilității, un fel de comunism în mic, sau tribalism în mare. Habar n'ai tu, investitor în corporații, pe unde umblă banii tăi și câtă mizerie creează ei printre vecini, și'n cele din urmă, sau chiar prin asta, ție de asemenea. E o diferență esențială între a finanța dezvoltarea magazinului din colț, și a'ți depune banii în mâna unui manager de portofoliu, a unei bănci, care se grăbește să creeze o industrie a profitului, independentă de magazinu' de care'ți pasă, ba chiar întru desființarea lui: un magazin mic nu oferă prea multe garanții de creștere.

Corporația n'are cum fi decât un simbol al iresponsabilității, tale.

Aaa, îți zici, mai e până să am eu manager de portofoliu cu cinzeaca mea de euroi ca masă de manevră. Ba, zic, ai credit? Ai un fel de manager de portofoliu, lăcomia ta te'a angajat deja să finanțezi te miri ce, și fără să vrei, pe următoru' deceniu. N'ai încă credit? Tot lăcomia ta te'a împins să cumperi de la o corporație, la un preț mai mic (cât să'ți cumperi o turtă dulce), și ăla de la magazinu' din colț n'are s'o ducă mult. După ce'a dispărut ăla micu', ce'are să facă corporația? Are să'și maximizeze profitu' de data asta în lipsa concurenței, adică n'o să ai de ales decât între corporație și corporație. N'o să te'ntrebe nimeni dacă vrei sandale din piele, de plimbăreț; o să găsești același tip de la Atena pînă'n Londra, cu o țesătură neagră de doi bani pe dinăuntru; sandale de purtat în mașină pen'că, nu'i așa, ți'ai luat și mașină. Ah, pardon, n'ai mașină, păcat, c'avem niște sandale exact pe măsura ta, da'ți putem oferi un credit, să'ți iei și mașină pe potrivă.

Să mai pomenesc despre ce atitudine îți poți permite să ai când, angajat fiind undeva, ai un credit de plătit în primu' rând, sau chiria pe care un alt lacom cu vederea scurtă a mărit'o peste salariu' mediu pe economie?

Rss feed of the articles