PI i’o tâlhărie pen’că nu există o origine a PI. Dac’am lua PI în serios, atunci am avea un ins care se’mproprietărește cu PI la momentul t, până la momentul t, insu’ a cules resurse din mediu și le’a transformat, dacă, pe care le declară PI. Dacă PI implică o plată pt. accesu’ la ea, atunci proprietaru’ PI trebuie să demonstreze c’a plătit pt. toate resursele care l’au abilitat să creeze PI, apoi să demonstreze că a creat ceva ce nu exista înainte.
Da’ resursele care l’au abilitat (comunicarea) nu pot fi plătite pen’că nu pot fi enumerate și nici cuantificate, sunt inefabile, la fel cu creația. Așa că a’ți asuma PI înseamnă o tâlhărie: aduni de unde nimeni nu cere vreo plată, apoi ceri o plată pe ce’ai adunat.
Deci PI e o formă de abuz de putere echivalent cu tâlhăria. Folosești munca sau existența altora să te dai tu proprietar PI. Du’te’n măta.
O tâlhărie are nevoie de sprijinu’ legii să poată deveni standard social, de unde ACTA, prin care proprietarii de PI recunosc că nu pot să’și protejeze PI pt. c’o fac prin abuz de termeni, și cer ca Statul să impună legi prin care inefabilu’, comunicarea, se plătește și se administrează ca resursă. Asta ar hrăni ș’o grămadă de specialiști în nimic care s’ar implica în administrarea PI, ce să facă toți absolvenții în “științe” politice? Dacă tot ești parazit și prost, măcar să fie o lege acolo care să zică că ți se cuvine să trăiești și tu din tâlhărie.
D’aia se cuvine un venit minim necondiționat ca principiu’ constituțional, tocmai ca derizoriii ăștia să nu vină cu căcaturi gen ACTA: dacă tot v’ați născut, s’aveți și voi din ce trăi fără s’o mai dați cotită și s’abuzați vocabularu’. Vă faceți iluzii oricum, ăștia de vreți bani pe vorbe, c’o să vă’mbogățiți, o să se’mbogățească avocații ș’alte creaturi ne-”creatoare” din “munca” voastră d’a fi voi înșivă.

PI sau ACTA ar avea sens să protejeze doar extratereștrii, care, dacă apar pe pământ cu PI, măcar e posibil ca PI a lor să nu rezulte din interacția cu noi, tereștrii.

Pe pământ, PI s’ar cuveni doar unuia care se naște din aer, nu se mișcă și nu interacționează cu nimeni și nimic, apoi careva trece pe lângă el și zice: “cât vrei pe proprietatea ta intelectuală?”. Da’ proprietaru’ nostru n’ar ști să răspundă pen’că nu știe vorbi, habar n’are ce’nseamnă “cât vrei pe” și nici gând despre ce’i aia PI, nu mai pun la socoteală că el nu există.

Care bovină a semnat ACTA în numele meu? DEMISIA, a ta ș’a cui te’a pus! papagali nenorociți. plancton.

P.S. Într’o lume în care rahaturi ca ACTA sunt legi, dai în fandacsie și paranoia: văd persoane umblând tăcute, căutând suspicioși pe careva care le “fură” PI, de exemplu culoarea la fular, persoane care au un automat lipit pe frunte care marchează fiecare cuvânt scos: 10 cenți, 15 cenți…jalnic, bre.

ACTA e un atac la comunicare; în esență, e atac la om.

ACTA transformă orice gând într’o chitanță.

Un sistem care acceptă ACTA, sau orice echivalent cu ACTA, e un sistem ilegitim: nu mai reprezintă decât puterea celor cu avere și pe prostu’ care crede că gândește.
Muie capitalismului.

1. The effective democracy principle: the total wealth of each citizen is limited to a size equal to a lifetime of average wages per economy (the longest lifetime officially registered is about 130 years)
2. The authentic democracy principle: financing of electoral campaigns can be accomplished exclusively through the regular membership fees.
3. The sovereignty principle: The State can contract debt only from its own citizens and only through the temporary tuning of taxes, approved by referendum.
4. The transparency principle: The undeclared part of personal wealth is not protected by the State.
5. The guaranteed bank deposit principle: The State only guarantees upto 10 years of average salaries for personal deposits to the banks or credit unions fulfilling the following conditions: a. they are non-profit, b.they make only loans with an interest limited upwardly by the inflation rate and c.their leverage is less than or equal to 3.
6. The subsistence principle:The State, embodying the democratic agreement of the population, is orientating its policies towards ensuring the concrete right of each citizen to subsistence.
7. The public services principle: education, health and justice are public and mandatory services, payed through taxes. The public services are managed by professionals in the respective domains. The part allocated from the public budget is established by law.
8. The State-Church separation principle: The State does not administer and does not finance religion or cults.
9. The knowledge principle: the publicly financed research is a public service and its results belong to the public domain. The research results are permanently and comprehensively accessible to the public without further costs.
10. The communication principle: The Internet infrastructure is a public service equally accessible to each citizen for communication.
11. The self-administration principle: the political and administrative decisions are available continuously for public monitoring, and a universal voting mechanism is in place so that each citizen can react or suggest solutions to public problems.
12. The collaboration concept: in any collective activity, the concept of hiring is replaced with the concept of collaboration. At the end of the collaboration contract each of its signatories own a part of the results according to the initial unanimous agreement.
13. The representation principle: the right to emit laws or implementation instructions belongs exclusively to the parliament.
14. The quality-of-life principle: the maximum number of working hours per day is 6.
15. The unconditional basic income: each legal resident receives an unconditional minimal income, of a size to be calculated and established by law, yearly.
16. The ecological principle: the devices consuming non-renewable resources will be tagged as such and will be replaced as soon as science allows.
17. The principle of delimiting the types of property: the private property is strictly delimited from the public one, the borders and flows between them are continuously monitored by the public.
18. The free market concept: The concept of free exchange is defined by the equality between the efforts (percents of personal wealth) on each side of the exchange. Any other kind of economic exchange is a relation of power.

if these principles do not belong yet to the Constitution of a State, then the population of that State is the self-declared slave to the richest of the day, the politicians and those who passed through schools are just their masks and instruments, the democracy and freedom are meaningless, and everybody’s life is just jailtime in open air.

you, the reader, are free to take this list and discuss it with your friends, improve it and preserve its spirit (the principles should be simple, clear, and their implementation measurable, or define a new vocabulary which fits the rest of the principles), promote it democratically as an organic part of your country’s Constitution.

Don’t forget to update the version number.

iaca ce principii ar trebui să fie la baza Constituției unui Stat modern (versiunea 1.8):

1. Principiul democrației efective: averea totală personală a fiecărui cetățean e limitată superior la o mărime egală cu o viață de salarii medii pe economie (viața cea mai lungă înregistrată oficial, cifra curentă e 130 ani).
2. Principiul democrației autentice: finanțarea campaniilor electorale ale partidelor politice are loc exclusiv prin cotizația fixă anuală a membrilor proprii (nu prin donații, nu prin finanțare de Stat)
3. Principiul suveranității: Statul nu poate angaja datorii decât de la propriii cetățeni și doar prin intermediul variației temporare a taxelor, aprobate prin referendum.
4. Principiul transparenței: Partea nedeclarată a averii nu este protejată de Stat
5. Principiul garanției depozitului bancar: Statul garantează până la o limită egală cu 10 ani de salarii medii pe economie doar depozitele persoanelor la băncile sau uniunile de credit care îndeplinesc următoarele 3 condiții: a. sunt non-profit, b. fac doar împrumuturi cu dobândă limitată superior de rata inflației și c. au leverage maxim 3
6. Principiul subzistenței: Statul, în calitate de acord democratic al populației, își orientează politicile spre asigurarea dreptului concret al fiecărui cetățean la subzistență.
7. Principiul serviciilor publice: educația, sănătatea și justiția sunt servicii obligatorii, publice, plătite din taxe. Serviciile publice sunt administrate de profesioniștii domeniilor în chestiune. Procentul alocat de la bugetul public se stabilește prin lege.
8. Principiul separării statului de biserică: Statul nu administrează și nu finanțează cultele
9. Principiul cunoașterii: cercetarea finanțată public e un serviciu public și aparține domeniului public. Rezultatele cercetării sunt accesibile permanent și comprehensiv publicului fără costuri suplimentare.
10. Principiul comunicării: Infrastructura Internet e un serviciu public egal accesibil oricărui cetățean pt. comunicare.
11. Principiul autoadministrării: deciziile politico-administrative vor fi continuu monitorizabile de către public, cu un mecanism universal de votare funcțional astfel încât fiecare cetățean să poată reacționa sau propune efectiv soluții probleme publice.
12. Principiul colaborării: în orice activitate colectivă conceptul de angajare se înlocuiește cu conceptul de colaborare. La sfîrșitul contractului de colaborare fiecare semnatar deține o proporție din rezultate conform acordului unanim de la începutul colaborării.
13. Principiul reprezentativității: dreptul de a emite legi sau instrucțiuni de implementare aparține exclusiv legislativului
14. Principiul calității vieții: numărul maxim de ore de muncă pe zi lucrătoare este 6.
15. Principiul venitului de bază necondiționat: orice rezident legal în România primește un venit minim necondiționat, al cărui cuantum e estimat științific și stabilit prin lege, anual.
16. Principiul ecologic: dispozitivele care consumă resurse ne-reînnoibile vor fi etichetate ca atare și vor fi înlocuite sau interzise cât de repede permite știința/tehnica.
17. Principiul delimitării tipurilor de proprietate: proprietatea privată e strict delimitată de cea publică, delimitarea lor și fluxurile dintre ele e monitorizabilă continuu de către public.
18. Principiul economiei relative: Schimbul liber e definit de egalitatea dintre eforturile (procentele din avere) de’o parte și de alta a schimbului. Orice alt fel de schimb economic e relație de putere.

dacă principiile astea nu există în Constituția unui Stat, atunci populația acelui Stat e sclava declarată a bogaților zilei iar politicienii și cei școliți doar masca și instrumentele lor, democrația n’are sens, libertatea nici atât, în fine, totu’i o pușcărie în aer liber.

am umblat cu lista asta pe comentarii pe CriticAtac de când au început protestele; între timp au apărut alte liste cu tot felu’ de bălării; inclusiv CriticAtac a făcut o “declarație”, da’ de discutat principiile de mai sus, aproape nimeni din cei ce scriu acolo articole n’a făcut’o.

Trag concluzia că CriticAtac ocupă o nișă de “piață” a discursului ca oricare altă nișă. Eu mă retrag din citit CA și dau jos și linku’ spre CA că’s sătul de genu’ ăsta de aburi până văd o preocupare serioasă legată de principiile Constituționale care ar putea rezolva problemele de azi și cele care se anunță mâine.

Cine consideră lista interesantă, s’o ia s’o crească mai departe, păstrându’i spiritu’:
- principiile au impact verificabil
- sunt simple și ușor de ținut minte
- pot fi argumentate solid iar situația din ultimii 50 ani le impune ca soluții.

Pa.

Dle nimeni, să vedem:

“Eu vad statul ca instrumetul celor potentati economic de a ne lua islazul”

Nu e exclus să aveţi dreptate într-o măsură, dar statul e preferabil, totuşi, cuceririi sălbatice de teritorii în virtutea dreptului celui mai tare; statul asigură, cel puţin teoretic, un sistem de apel la justiţie şi o oarecare protecţie împotriva gărzilor oligarhului de peste râu; este, desigur, o instituţie imperfectă, la care va trebui cândva să renunţăm, dar deocamdată prefer să mă lupt în justiţie cu oligarhul decât să fiu hăituit de o armată de mercenari care trag în plin.

“Ce ar trebui sa fie in proprietate comuna? SI ce nu?”

Resursele neregenerabile de orice fel. Apa, aerul, solul, pădurea.
Orice nu a fost creat direct ca rezultat al muncii umane. Pământul, de pildă, poate fi utilizat de comunitate dar nu este proprietate în sensul clasic, ci mai degrabă urmează logica devălmăşiei (commons): el nu poate fi vândut sau înstrăinat în afara comunităţii şi este disponibil pentru toţi cei dispuşi să muncească acolo, fără interpuşi, în scopul acoperirii nevoilor de bază şi nu al obţinerii de profit, eventual cu împărţirea egală a beneficiilor şi suportarea egală a pierderilor. Un sistem care mai funcţionează prin Melanezia, de pildă.

Mai există, apoi, şi “proprietatea” ca gestiune şi garantare comună: dacă calitatea aerului, de pildă, sau a apei ne afectează pe toţi, industriile cu potenţial poluant să se afle sub controlul celor ce ar putea fi afectaţi. Dacă băştinaşii din Borneo ar avea un cuvânt de spus, şi nu lacomul stat capitalist indonezian, poate că s-ar putea evita într-o măsură catastrofa ecologică aflată în desfăşurare etc.
Dacă la Roşia Montană decidenţii ar fi sătenii care nu doresc să fie strămutaţi, şi nu “experţi” cumpăraţi cu bani grei, poate că ar exista o şansă şi pentru ei.
Discuţia e complicată, sunt multe de zis.

“Din nevoie sociale, psihice, etc vrem “masini sport”. Nu poti nega toate nevoile sociale. Asa putem nega si televizorul color.”

Suntem învăţaţi social să ne cultivăm aceste “nevoi”. Televizorul şi maşina nu sunt nevoi sociale, trebuinţa de informaţie şi divertisment, ca şi cea de transport, da. Însă ele pot fi rezolvate şi într-o logică ce sfidează consumul deşănţat. Eu nu am maşină şi televizor şi nu mă simt cu nimic diminuat ca fiinţă umană: mă scutesc de reclame neghioabe care-mi întăresc reflexul consumist, am mai mult timp pentru contacte umane nemediate şi călătoresc cu trenul, autobuzul ori, în caz de forţă majoră şi foarte rar, cu avionul. Nu m-am trezit niciodată scăldat în sudoare, îngrozit că nu am automobil.

“nu poti da o lege ca sa limitezi nevoile, placerile oamenilor.”

Nevoile reale nu pot fi limitate cu adevărat, după asta le şi recunoaştem: dacă nu mâncăm destul murim de inaniţie, dacă nu respirăm suficient ne sufocăm, dacă nu trăim cu alţi oameni ne sălbăticim şi urlăm în pădure ca lupii, dacă nu ne reproducem dispărem ca specie în câteva zeci de ani. Dacă nu ne cumpărăm ţoale Versace sau iahturi sau vile cu trei etaje nu se întâmplă nimic, dar absolut nimic. Poate îşi dau cu pumnii în cap cei de la Versace, eventual, şi speculanţii imobiliari.
Faceţi, vă rog, diferenţa între satisfacerea unei trebuinţe şi abuzul consumist pe care îl confundăm cu “plăcerea”. Plăcerea e ok, atâta timp cât pentru satisfacerea ei nu e privat nimeni în trebuinţele sale fundamentale. Pot să merg şi cu bicicleta, nu e nevoie să fac raliuri urbane cu maşini care consumă 20 la sută, că “asta-i pohta ce-am pohtit”. Ideea e să pohteşti mai puţin, ca să permiţi şi altora să trăiască decent, în limita resurselor existente.

“Daca iau o masina de 100.000 euro SUV 4 x4 etc… sint si mai protejat. ”
Vi se inculcă un sentiment fals de protecţie: dacă tot mai mulţi îşi iau SUV-uri, în accidente se vor tampona mai multe SUV-uri; “protecţia” funcţionează doar în logica în care dvs. aveţi tanc iar ceilalţi merg cu motoreta fiindcă n-au bani de tanc. Dacă îşi ia toată lumea monştri pe patru roţi, monştri pe patru roţi se vor tampona. Eu am văzut odată, chiar în faţa mea, cum un autobuz s-a ciocnit cu un TIR: s-a lăsat cu morţi. Nu vă amăgiţi că sunteţi în siguranţă.

Here’s the list I suggest, most of the items are not new. I’ll leave the arguments for you to dicuss.

1. The effective democracy principle: the total personal wealth of each citizen is limited, at any moment in its life, to an amount equal in size with a lifetime of average wages.

2.The sovereignty principle: the State does not contract debt from other entities other than its own citizens uniformly and only in the form of temporary bumps in taxes to be paid at a later time through correspondingly temporary lowering of taxes.

3.The Unconditional Basic Income principle: every legal resident in a country receives a monthly living stipend to live above the poverty line.

4.The property boundaries principle: the border between the public and private property should be well-defined and should stay under continuous public monitoring.

5. The public services principle: education and health are public, statewide, mandatory services, paid through taxes.

6. The knowledge principle: public research is a public service and belongs to the public domain. Research results should be made permanently and comprehensively accessible to the public at no further costs through a public digital library service.

7. The communication principle: Internet infrastructure is a public service accessible equally to any citizen for communication.

8. The ecological principle: devices consuming non-renewable resources should be tagged as such and be replaced or banned as soon as scientifically possible.

9. The self-administration principle: administrative/political decisions are to be continuously monitored by the public, with a universal voting mechanism in place so that each citizen can react to and/or propose administrative solutions for public problems.

10. The collaboration principle: in any collective activity the concept of hiring is replaced by the concept of collaboration. At the end of a collaboration contract, all the signatories own an unanimously agreed upon share of the results of their collaborative work.

@Gopo se opune:

“nu ai nici un fel de calificare sa definesti democratia”

într’o democrație opinia fiecăruia e la fel de importantă, inclusiv în definiția democrației; al’fel e selfcontradicție. sigur, orice opinent tre’să facă față filtrului impersonal al rațiunii, orice altceva se cheamă epilepsie sau p’acolo.

“Unica ta idee concreta e “urasc bogatii, bogatii sunt vinovati pentru toate relele, vreau ca bogatii sa dispara””

1.Nu’i unica mea idee concretă, poți verifica pe blogu’mi.
2.citatu’ tău e un fals. ce zic io e că bogații fără limite dispun de puteri care erodează sau distrug democrația, adic[ restu’ populației.

“Pe langa faptul ca o astfel de prevederea constitutionala face pipi fara jena pe ideea de libertate a individului…”

“-Alo, Asociatia pt. Protectia Animalelor? Trimiteti pe cineva de urgenta sa salveze un animal chinuit.

-Dar ce s-a intamplat, stimata doamna?

-Postasul s-a suit intr-un copac din curtea mea si imi injura cainele…”

“…e imposibil de aplicat fara sa transformi statul intr-un stat politienesc, dictatorial, care isi urmareste permanent cetatenii ca nu cumva vreunul din ei sa sara peste limita.”

așa cum taxele se plătesc și se monitorizează, așa se poate monitoriza averea, fără modificări fundamentale: de fapt, averea totală se poate deduce din taxele plătite; e relativ ușor de observat când i’o nepotriveală.

“Mersi, nu, prefer sa-mi asum riscurile unei societati libere decat sa fiu prizonierul unui sistem dictatorial, …”

nu prea știi ce spui aici: în dictatura lu’ Ceașcă știai unde’i rău’, se vedea clar de unde vine aroganța și cine i se supunea fără crâcnire; în capitalism, în schimb, ai de’a face cu puzderie de dictatori, într’o chestie piramidală cu câteva monopoluri în vârf, care nu’s responsabile față de public, da’ au toată puterea să’ți facă ție viața cum e proiectată acolo pe criterii algoritmice.

Una era o dictatură pe care publicu’ era împuternicit de Constituție s’o spargă (chiar dacă n’a făcut’o decât 10 ani mai târziu), alta e o sumedenie de dictaturi care fac viața a 95% din cetățeni mizerabilă degeaba, fără dreptu’ publicului de’a reacționa efectiv pt. c’are structură rizomică, adaptabilă și nepublică. d’aia nici lista de morți și răniți ai capitalismului n’o s’o vezi niciodată, pt. că’i făcută din liste private.

în fine, nu văd deloc avantaju’ schimbării unei dictaturi clare cu o mare de dictaturi ca ceața. în ambele cazuri, democrația nu există, or, asta mă interesează pe mine, acu’ când, dup’o viață, realizez că lipsește din realitate chiar dacă’i prezentă în vocabular.

Libertatea de’a'mi schimba dictatoru’ cu un alt dictator nu’i și n’a fost vreodată libertate la mine’n carnețel.

“Impartirea averii sub amenintare e o forma vag mascata de furt, indiferent cui o imparti.”

aici îs 2 chestiuni:
1. a consimți nelimitarea averii, înseamnă a consimți dictatura celui bogat, înseamnă a consimți la genocidu’ produs de acumularea locală nelimitată într’o zonă cu resurse finite.
2. înainte de a stabili dacă împărțirea averii este un furt, trebe stabilit dacă crearea ei n’a fost un furt. aici nu poți presupune de la’nceput c’a fost furt sau nu. d’aia limitarea averii i’o chestie neutră: poți trăi efectiv cu averea asta fără să suferi din motive nenaturale? atunci ce mai vrei? dacă vrei să fii infinit, fă yoga, apucă’te de budism, descoperă’ți universu’ interior; ăla nu se cere limitat pt. că nu consumă semnificativ resurse finite.

“s-ar lovi de imposibilitatea aplicarii ei. Bogatii vor vinde proprietatile si vor reloca conturile bancare in tari mai prietenoase cat ai zice “Marx, Lenin, Engels”. Dupa care vor pleca linistiti din tara”

1. aici presupui că automat bogații sunt necesari cuiva. cui? la ce? deocamdată e evident că’și sunt de folos lor înșile exclusiv, în detrimentu’ interesului tău și peste puterea ta naturală într’o democrație reală.
2. n’ar pleca așa de liniștiți pen’că, relativ, devin mai săraci în locurile unde pleacă, adică tot își pierd din puterea nedemocratică pe care’o aveau. deci unii dintre s’ar putea face, la fel de bine, mai înțelepți.

“Daca s-ar gasi o tara cu atatia dementi sau cretini rosi de ura si invidie”

principiu’ limitării averii totale personale n’are treabă cu ura și invidia (limitarea nu rezolvă nici ura nici invidia), e mai degrabă un principiu care recunoaște că averea e un parametru crucial în stabilitatea societății umane și’l încadrează’n intervalu’ necesar.

“din nou ne lovim de imposibilitatea de a aplica astfel de masuri in lipsa unei dictaturi care sa condamne “dusmanii poporului” la canal si sa le confiste cu forta averea.”

n’ai stabilit imposibilitatea, dimpotrivă am stabilit fezabilitatea măsurii de limitare a averii totale personale fără mari modificări de infrastrutură sau efort.

nu’i nevoie de nici o dictatură, dacă populația e de acord să pună un astfel de paragraf în Constituție, nu văd de ce’i necesară o dictatură? principiu’ limitării averii totale personale n’are nimic dictatorial, dimpotrivă, garantează efectivitatea democrației în partea care depinde de putere ca expresie a averii.

sigur că dacă nu te supui legii votate democratic e natural să fii pedepsit cumva, da’ astea’s truisme’n democrație.

“O astfel de masura pleca in mod evident de la prezumptia de vinovatie (convingerea absurda ca o persoana bogata va folosi in mod automat averea sa in cine stie ce scopuri diabolice)”

nu contează că ești vinovat sau nu de “diabolism”, e greu de stabilit ceva atât de vag; d’aia mai bine’i să fim siguri că, diabolic sau nu, n’ai putere cît un județ, sau cât o țară, ci c’ai o putere comparabilă cu a concetățenilor.

“si nu-i decat un perfect inceput pentru a persecuta orice categorie sociala nu-i este pe plac dictatorului.”

nu știu cum ți’a ieșit dictator, că mie nu’mi iese: n’are cum ajunge dictator cineva care are putere limitată comparabilă cu cea a vecinului. în sistemu’ tău, ăla cu averea nelimitată, doi sau trei inși pot să monteze (pt. că le e ușor, dacă’s ultrabogați) un dictator pt. restu’ populației da’ care face ce’i sugerează inșii în discuție.

“Oricand se gaseste o scuza pentru “binele comun” ”

acu’ nu mi’e mie clar:
1. ție nu’ți place dictatura pt. că’ți pasă de binele comun și folosești asta ca scuză pt. a te opune limitării averii (totale personale)?
2. ori urăști “binele comun” din cine știe ce motive de sănătate?

pe baza a ce’ai scris pân’acu’ pe CA prima ipoteză’mi pare destul de improbabilă.

My gut sympathy goes with you, brothers and sisters, but I won’t join your or any other movement which doesn’t ask for something real: add to the Constitution a principle which warrants democracy, namely, the principle of limiting the total personal wealth of anyone at anytime to a lifetime of average wages.

Until then, I can’t take seriously any of you any more than the ones actually owning your country.
Until then, I expect that some, if not all, of you rebels will end up belonging to (or among, it’s an almost random process anyway) these owners sooner or later.
There’s, otherwise, no point in making empty media waves, which is what your movement is, frankly, now. Otherwise, the news about you will disappear along with the ads they sold.

I dare you try tempering/stopping/replacing capitalism or any other non-democratic system without the principle above. Go ahead, make my day! Surprise me and yourselves.

1. limitarea averii personale la o mărime egală cu o viață de salarii medii pe economie; ăsta ar fi principiul democrației reale și sustenabile.

2. Statul nu contractează împrumuturi de la alte entități; împrumuturile se contractează exclusiv de la propria populație printr’o mărire temporară de taxe, compensată printr’o diminuare corespunzătoare de taxe în viitor; datoriile curente se anulează pt. că nu sunt legitime democratic.

3. Instituția bisericii ortodoxe române se desființează; chestiile de cult nu sunt chestii de Stat. Alternativ, credincioșii trebuie să plătească separat o taxă pt. instituția BOR și oricare altă instituție religioasă care primește bani din fonduri publice. E preferabil totuși ca Statul să nu fie încărcat cu astfel de responsabilități. Credința e o chestiune privată nu e una de interes public.

4. Armata se desființează. Primăriile vor antrena populația pt. război de gherilă. A venit invadatoru’n sat, nu’i dai pâine și dacă te forțează să i’o dai, îi bagi furculița’n gât când nu’i atent, sau îi scuipi a gripă’n în ciorbă. Cam asta ar trebui să fie doctrina națională de apărare.

5. Președintele nu are dreptu’ s’angajeze România în cheltuieli altele decât cele aprobate prin referendum sau legislație.

6. Educația publică este obligatorie, uniformă pe națiune, durează 12 ani și’i plătită din taxe. Emigranții care au lucrat mai puțin de 10 ani după școala publică trebuie să despăgubească individual costul educației publice primite în țara de origine, întârzierea plății se pedepsește cu dobândă.

7. Statul asigură exclusiv tehnic permanența unei infrastructuri Internet direct accesibilă oricărui cetățean cu un dispozitiv care se poate conecta la Internet.

8. Statul oferă acces direct pe Internet oricărui cetățean (plătitor de taxe) la rezultatele cercetării finanțate public în maxim o lună de la obținerea lor.

9. Statul definește și oferă garanția asistenței medicale minime uniform și gratuit (nici o plată suplimentară taxelor) întregii populații.

10. Statul poate organiza industrii care să asigure minimul de resurse necesar executării serviciilor publice enumerate mai sus, dacă taxele n’ajung.

11. Averile nedeclarate nu sunt protejate de Stat: le confiscă Statul, primăria ori cetățenii din împrejurimi cu asistența organelor de ordine dacă’i necesar; cu alte cuvinte averea/proprietatea nedeclarată/netaxată aparține cui pune mâna pe ea.

12. Mașinile personale, altele decât taxiurile sau transportul de marfă sunt interzise în orașe.

13. Fluxul banilor publici (receptor, plătitor, motiv, mărime, moment) este monitorizat la o rezoluție de o oră și e accesibil pe Internet gratuit oricărui cetățean, împreună cu totalul bugetului și datoriilor Statului.

14. Se înființează o comisie națională pt. simplificat și eliminat legile: o lege pe care n’o pricepe sau n’o acceptă 80% din populația adultă sănătoasă la cap este eliminată. Statul oferă acces gratuit, uniform și comprehensiv, la conținutul legilor în vigoare, cu un mecanism dinamic de vot anonim, oricărui cetățean.

15.Educația universitară și cercetarea se’mpart în două (la fel și diplomele aferente): științe și arte.

16.Conceptu’ de angajare se înlocuiește cu conceptu’ de colaborare: partenerii unui acord de colaborare au drepturi egale la rezultatele colaborării. Un acord de colaborare nu poate fi mai scurt de trei ani, partenerii acordului pot renunța unilateral la acord și pot pleca cu partea lor din rezultatele colaborării.