logos

— Bre Mitic, tu nu te’ai săturat să tot dai ca fraierii ăștia cu cârca?

— Ba mă săturai Gic, da’ ce’ai vrea să fac? Să frec menta? Mă ieu eștia la bătaie.

— Bre Mitic, ui’ce idee mi’a venit: hai să mânjim p’o pială de berbecuț niște semne. Venim cu ea înfrigurați la proștii ăștia și le’o fluturăm sub nas și, când or căsca gura la noi și ne’or întreba, le zicem să ne facă un bordei numa’ a nost’ și să ne’aducă de mâncare, și promitem că dup’aia le’om zice ce’nseamnă mînjala aia.

— Da’ce le zicem că’nseamnă, bre Gic?

— Mitic, tu vrei să te odihnești și să mânci până crăpi fără să mai dai f’o’dat’ la coasă?

— Mai întrebi, mârlane? Nu vezi că m’am cocoșat de muncă? Da’ cum crezi tu c’or să ne facă ăștia casă și masă pe bază d’o pială mânjită?

— Fii atent aci: zicem c’am găsit semnele deja mânjite, că fiecare din ele se cheamă ăăm litere și că formează ăăm cuvinte.

— Gic, ești prost? Cu’i se rupe trișca că se cheamă cuvinte?

— Stai așe, după ce mâncăăăm, zicem că’nseamnă: “la început a fost cuvântul” …

— Da’ dacă vine unu și zice contra?

— Îi zicem imediat: “vezi că stă scris, bei prostovane, e lege“. Dup’aia ne sfetnicim noi ce mai mânjim pe ce piei, funcție de ce ne’aduc ăștia de mâncare și de cum arată bordeiu’ și de cât ne’o fi de greu de cuvântat continuarea…

— Și dac’or fi unii care n’or să dea doi bani pe “legile” astea?

— Așa’i, Mitic, nu pot toți fi culți. Da’i cultivăm așa: “plăvane, vezi cum ploaia cade de sus în jos și nu de jos în sus? Aia’i o lege. Ei, la fel îi legea asta de pe pială, nu merge al’fel, pricepi?”

— Genial. Auz’ Gic, da’ le arătăm gratis pielile astea scrise?

— Bună idee. La’nceput le dăm gratis, să’i frăgezim. Dup’aia, stai să treacă romanii și facem un Gaudeamus.

— Ce’i aia?

— Un loc în care le luăm banii pe cuvintele după piei. Ce zici?

— Sună beton, ne scoatem pârleala pe veci.

— Bon, bate palma atunci și hai să chitim detalii.