antifumat pe datorie

March 29th, 2016 by Romeo Anghelache

Cetii azi într’un articlu despre studiile despre fumat finanțate de cei care profită de pe urma legilor antifumat, cum șade bine în capitalism (o lege în capitalism are un model de “afacere” care’a generat’o).

Ipoteza mea (naivă) era că legi isterice cum e cea antifumat vin din obediență/mediocritate. Da’ aflăm din articol că sunt și variante mai interesante.

Și’mi veni o idee: ce’ar fi să vedem cum arată declarația de avere a persoanei inițiatoare a legii 15/2016:LEGE privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, Manuela Mitrea (deputat PSD).

Conform propriei declarații semnate, doamna deputat Manuela Mitrea are o datorie totală la Volksbank de vreo 600 mii de euro, scadentă’n 2032. Mă’ntreb și te’ntreb, pe cine sau ce reprezintă un parlamentar cu o datorie de 100 ani de salarii medii nete pe economie? La o adică, inițiind o lege precum aia antifumat, s’ar putea găsi o firmă recunoscătoare care să’i ușureze datoria.

În fine, n’am de unde ști, da’i plauzibilă ipoteza că politicienii cu datorii uriașe sunt cei mai coruptibili, sau principala lor ocupație e musai plata datoriei lor personale nu problemele reale ale societății care i’a ales.

Așa c’ar fi necesară o lege care să interzică participarea la alegeri sau eliminarea din parlament a persoanelor cu datorii. N’o să’mi țin respirația pân’se votează asta’n parlament.

Comments are closed.