despre individualism

January 9th, 2015 by Romeo Anghelache

Bogdan Perdivară pe CriticAtac :

Tot la ființele vii se poate observa cooperarea și, pe alocuri, chiar simbioza. „Natura” nu este succesul celui mai tare, cum încearcă să ne convingă scumpii noștri capitaliști conservatori, ci succesul celui mai adaptat.
Apoi, posibilitatea raționalului este necesară pentru definirea iraționalului. Înainte ca în neuroni să se înfiripe circuitele de informație ce alcătuiesc conștiința, habar nu ai că ești persoană autonomă, deci că poți fi individualist. Ești doar gene și celule care cooperează ca să te țină laolaltă. Devii irațional numai când ai la dispoziție posibilitatea rațiunii și alegi să n-o folosești. De aceea un parazit intestinal care-și ucide gazda nu e nici rațional, nici irațional în acest sens, însă un parazit uman care-și ucide gazda, adică Pământul, este cu siguranță irațional, tocmai fiindcă alege să ignore cunoașterea căpătat rațional, care-i spune că rumegatul de resurse până la vomă, ploditul fără măsură și anihilarea altora sunt distructive pentru toată lumea, inclusiv pentru el. De altfel, în natură, există adesea un echilibru de forțe între gazdă și parazit sau prădător, obținut după multe încercări și milioane de ani de evoluție. Când știi că un lucru e distructiv și-ți face rău ție și altora, dar continui să-l practici fiindcă ești dependent de serotonina pe care ți-o oferă, atunci ești irațional. Și de-a dreptul monstruos atunci când îți justifici crimele prin raționalizare. Lupul nu se gândește niciodată că e mai bun decât oaia, și că prin urmare are tot dreptul s-o înfulece.

Ne cunoaștem limitările biologice și psihologice tocmai pentru că practicarea rațiunii sub formă de știință ne-a permis să le descoperim. Irațional e să nu luăm notă de asta și să continuăm să batem câmpii, pe motiv că conștiința ne oferă drepturi în plus de a ne satisface înclinațiile „naturale”, individualiste. Din capacitatea de a te simți „eu” rezultă nu numai copleșitorul sentiment al unicității, ci și empatia, conștiința faptului că și alții se simt la fel de „eu”. Dacă strategia de supraviețuire a speciei umane ar fi individualismul pur, am ucide copiii rivalilor și ne-am împerechea cu femeile lor, ca să ne propagăm exclusiv genele noastre, cum fac, de pildă, leii. Așa că mi se pare că, înainte de a fi ființe individualiste, suntem ființe sociale. Fără comunitate nu ai nici măcar posibilitatea de a-ți gândi individualismul, darmite de a-l practica.

Comments are closed.