dialog pe CriticAtac despre limitarea averii totale personale

October 4th, 2011 by Romeo Anghelache
Subiectu’i limitarea averii totale personale ca obiectiv rezonabil al mișcărilor de tip Occupy Wall Street.

@Gopo se opune:

“nu ai nici un fel de calificare sa definesti democratia”

într’o democrație opinia fiecăruia e la fel de importantă, inclusiv în definiția democrației; al’fel e selfcontradicție. sigur, orice opinent tre’să facă față filtrului impersonal al rațiunii, orice altceva se cheamă epilepsie sau p’acolo.

“Unica ta idee concreta e “urasc bogatii, bogatii sunt vinovati pentru toate relele, vreau ca bogatii sa dispara””

1.Nu’i unica mea idee concretă, poți verifica pe blogu’mi.
2.citatu’ tău e un fals. ce zic io e că bogații fără limite dispun de puteri care erodează sau distrug democrația, adic[ restu’ populației.

“Pe langa faptul ca o astfel de prevederea constitutionala face pipi fara jena pe ideea de libertate a individului…”

“-Alo, Asociatia pt. Protectia Animalelor? Trimiteti pe cineva de urgenta sa salveze un animal chinuit.

-Dar ce s-a intamplat, stimata doamna?

-Postasul s-a suit intr-un copac din curtea mea si imi injura cainele…”

“…e imposibil de aplicat fara sa transformi statul intr-un stat politienesc, dictatorial, care isi urmareste permanent cetatenii ca nu cumva vreunul din ei sa sara peste limita.”

așa cum taxele se plătesc și se monitorizează, așa se poate monitoriza averea, fără modificări fundamentale: de fapt, averea totală se poate deduce din taxele plătite; e relativ ușor de observat când i’o nepotriveală.

“Mersi, nu, prefer sa-mi asum riscurile unei societati libere decat sa fiu prizonierul unui sistem dictatorial, …”

nu prea știi ce spui aici: în dictatura lu’ Ceașcă știai unde’i rău’, se vedea clar de unde vine aroganța și cine i se supunea fără crâcnire; în capitalism, în schimb, ai de’a face cu puzderie de dictatori, într’o chestie piramidală cu câteva monopoluri în vârf, care nu’s responsabile față de public, da’ au toată puterea să’ți facă ție viața cum e proiectată acolo pe criterii algoritmice.

Una era o dictatură pe care publicu’ era împuternicit de Constituție s’o spargă (chiar dacă n’a făcut’o decât 10 ani mai târziu), alta e o sumedenie de dictaturi care fac viața a 95% din cetățeni mizerabilă degeaba, fără dreptu’ publicului de’a reacționa efectiv pt. c’are structură rizomică, adaptabilă și nepublică. d’aia nici lista de morți și răniți ai capitalismului n’o s’o vezi niciodată, pt. că’i făcută din liste private.

în fine, nu văd deloc avantaju’ schimbării unei dictaturi clare cu o mare de dictaturi ca ceața. în ambele cazuri, democrația nu există, or, asta mă interesează pe mine, acu’ când, dup’o viață, realizez că lipsește din realitate chiar dacă’i prezentă în vocabular.

Libertatea de’a’mi schimba dictatoru’ cu un alt dictator nu’i și n’a fost vreodată libertate la mine’n carnețel.

“Impartirea averii sub amenintare e o forma vag mascata de furt, indiferent cui o imparti.”

aici îs 2 chestiuni:
1. a consimți nelimitarea averii, înseamnă a consimți dictatura celui bogat, înseamnă a consimți la genocidu’ produs de acumularea locală nelimitată într’o zonă cu resurse finite.
2. înainte de a stabili dacă împărțirea averii este un furt, trebe stabilit dacă crearea ei n’a fost un furt. aici nu poți presupune de la’nceput c’a fost furt sau nu. d’aia limitarea averii i’o chestie neutră: poți trăi efectiv cu averea asta fără să suferi din motive nenaturale? atunci ce mai vrei? dacă vrei să fii infinit, fă yoga, apucă’te de budism, descoperă’ți universu’ interior; ăla nu se cere limitat pt. că nu consumă semnificativ resurse finite.

“s-ar lovi de imposibilitatea aplicarii ei. Bogatii vor vinde proprietatile si vor reloca conturile bancare in tari mai prietenoase cat ai zice “Marx, Lenin, Engels”. Dupa care vor pleca linistiti din tara”

1. aici presupui că automat bogații sunt necesari cuiva. cui? la ce? deocamdată e evident că’și sunt de folos lor înșile exclusiv, în detrimentu’ interesului tău și peste puterea ta naturală într’o democrație reală.
2. n’ar pleca așa de liniștiți pen’că, relativ, devin mai săraci în locurile unde pleacă, adică tot își pierd din puterea nedemocratică pe care’o aveau. deci unii dintre s’ar putea face, la fel de bine, mai înțelepți.

“Daca s-ar gasi o tara cu atatia dementi sau cretini rosi de ura si invidie”

principiu’ limitării averii totale personale n’are treabă cu ura și invidia (limitarea nu rezolvă nici ura nici invidia), e mai degrabă un principiu care recunoaște că averea e un parametru crucial în stabilitatea societății umane și’l încadrează’n intervalu’ necesar.

“din nou ne lovim de imposibilitatea de a aplica astfel de masuri in lipsa unei dictaturi care sa condamne “dusmanii poporului” la canal si sa le confiste cu forta averea.”

n’ai stabilit imposibilitatea, dimpotrivă am stabilit fezabilitatea măsurii de limitare a averii totale personale fără mari modificări de infrastrutură sau efort.

nu’i nevoie de nici o dictatură, dacă populația e de acord să pună un astfel de paragraf în Constituție, nu văd de ce’i necesară o dictatură? principiu’ limitării averii totale personale n’are nimic dictatorial, dimpotrivă, garantează efectivitatea democrației în partea care depinde de putere ca expresie a averii.

sigur că dacă nu te supui legii votate democratic e natural să fii pedepsit cumva, da’ astea’s truisme’n democrație.

“O astfel de masura pleca in mod evident de la prezumptia de vinovatie (convingerea absurda ca o persoana bogata va folosi in mod automat averea sa in cine stie ce scopuri diabolice)”

nu contează că ești vinovat sau nu de “diabolism”, e greu de stabilit ceva atât de vag; d’aia mai bine’i să fim siguri că, diabolic sau nu, n’ai putere cît un județ, sau cât o țară, ci c’ai o putere comparabilă cu a concetățenilor.

“si nu-i decat un perfect inceput pentru a persecuta orice categorie sociala nu-i este pe plac dictatorului.”

nu știu cum ți’a ieșit dictator, că mie nu’mi iese: n’are cum ajunge dictator cineva care are putere limitată comparabilă cu cea a vecinului. în sistemu’ tău, ăla cu averea nelimitată, doi sau trei inși pot să monteze (pt. că le e ușor, dacă’s ultrabogați) un dictator pt. restu’ populației da’ care face ce’i sugerează inșii în discuție.

“Oricand se gaseste o scuza pentru “binele comun” ”

acu’ nu mi’e mie clar:
1. ție nu’ți place dictatura pt. că’ți pasă de binele comun și folosești asta ca scuză pt. a te opune limitării averii (totale personale)?
2. ori urăști “binele comun” din cine știe ce motive de sănătate?

pe baza a ce’ai scris pân’acu’ pe CA prima ipoteză’mi pare destul de improbabilă.

Comments are closed.