Dezbateri de idei în România în prima jumătate a sec. XXI. Curente ideologice și conflicte politice.

June 2nd, 2011 by bostandaki

Referat la materia Istoria timporană a României.

2022 unirea Mold. cu Rom.

În 2024 apare la Alexandria, în jud. Teleorman, mișcarea adventistă ”Ceata serafimilor”, condusă de un tînăr student la drept, Momcilo (sau Bojidar) Țvetanovici, mai cunoscut sub numele de Marian Florea. E vorba de o mișcare religios-naționalistă, care se face cunoscută prin incendierea unor palate cu turnulețe din comuna Buzescu. Mișcarea se extinde încet în Muntenia și Oltenia. La Craiova, membrii mișcării se fac cunoscuți prin marșurile cu torțe în cartierul Fața Luncii, a cărui populație e terorizată. Presa democrată acuză mișcarea (păstrînd dovezile pentru mai tîrziu) de legături cu partidul ungar Jobbik. Primii membri ai mișcării sînt recrutați printre studenții universității ”Dimitrie Ghica” din localitate. Boian (sau Bojidar) Țvetanovici e implicat în mai 2024 într-un incident sîngeros : aflat la volanul automobilului său Bugatti Veyron a circulat cu viteză peste limita legală în localități, pe contrasens, rănind-o pe procuroarea Mercedesa Spoitoru și accidentînd mortal pe judecătorul Pardailan Cârpaci, care participau la un stobor informal în fața statuii lui Cătălin Botezatu. Cu toate că vina sa e evidentă, este achitat.

2022 Reforma financiară, sub presiunea Uniunii Europene, face să dispară numeroși baroni locali. Dispare partidul lor, Partidul Mogulilor, și apare un partid nou, Mișcarea Național-Studențească (Mișnațstuț), de orientare populistă. În sînul acestuia se formează două curente conduse de Mircea Aușă și Victoraș Apoantei, care alternează la conducerea partidului.

2029 Din cauza crizei economice mondiale, guvernul condus de Unikat Bubucea anunță scăderea salariilor cu 27 %, scăderea pensiilor cu 13 %, ceea ce declanșează o serie de greve, înăbușite în sînge. Populația sărăcită se deconectează de la curentul electric și renunță la automobile. Accizele de pe benzină sînt transferate asupra fînului și lumînărilor.

Partidul Democrației și Prosperității pierde alegerile, mai ales în urma grevei softiștilor de la Ubisoft Vulpeni, înăbușită în sînge în august 2029. Mișcarea Național-Studențească reușește să cîștige alegerile, iar Squmpik Broajbă devine prim-ministru. Mișnațștuț rămîne la putere timp de patru ani, avînd o guvernare precară, cu scandaluri succesive urmate de remanieri.

La Universitatea din București, profesorul de logică Haralambie Raoul Pojuharenko strînge în jurul său un grup de tineri studenți inteligenți, fascinați de personalitatea sa harismatică. Editorialele sale atacă deopotrivă Partidul Democrației și Prosperității, precum și Miș-naț-ștuț. Membrii Cetei serafimilor îl consideră ca ideolog al mișcării.

Este celebrul articolul său, Roșirea ouălor :
”Modernizarea deșănțată a României, promovată de promotorii vocali ai progresului cu orice preț, a dus la distrugerea tradițiilor moștenite din strămoși. Acești progresiști epitomizează ceea ce Adelard din Bath numea sicofanți moderni, adicți la chemările de sirenă ale tehnicii, meduzați de promisiunile glamoroase ale științei. De aici vine moderna nesupunere a muncitorului față de patron, distrugerea unei legături de încredere multiseculare. Unde e oare calfa cu cisme delabrate, căreia stăpînul îi nășea copiii, și erau amîndoi uniți de același sentiment devot pentru Entitatea Supremă ? Influențe crapuloase au rupt această legătură, în care breslașul călăuzea părintește, cu obsecvioasă condescendență, pașii ucenicului. De vină sînt așa-zisele sindicate, de sorginte masonă, care au meduzat mintea inocentă a lucrătorilor, ”căci naivitatea este doar un quid in potentia”, cum bine spune Gulielmus de Conches. Împuținarea roșirii ouălor e corelată cu înroșirea conștiințelor, fiindcă eidolo-latria este doar transferul pietății asupra unui obiect inapt, o demonstrează Theodor Metochites”.

Continuă propaganda extremistă a Cetei Serafimilor. Spicuim din editorialul săptămînalului lor Prăznicarul :
”Cine conduce România ? Piloții orbi, plătiți de clanul Caranilor, al Sportivilor, al Duduienilor, al Cămătarilor. Frăția și Clanul Ștoacă au la mînă Mișnaștuț-ul, și îl exploatează împreună cu Cordunenii și Sadovenii. Fața Luncii din Craiova conduce țara, nu Parlamentul ! Ștoacă și clanul din Strehaia conduc din umbră, ca pe o marionetă, Partidul Democrației și Prosperității, al cărui președinte e un fin al lui Sandu Hingheru ! Singura salvare a țării noastre e puritatea etnică ! Numai un incendiu purificator poate elimina duhoarea șatrei ! Să excizăm puradeii, acest cancer care metastazează în organismul sfîntului nostru popor ! Moarte partidelor, acestor marionete venale, cumpărate ieftin de clanurile interlope …”

În 2033, guvernul, sătul de provocările rasiste și etnocratice ale Cetei Serafimilor, dizolvă mișcarea, și închide revistele, blogurile și forumurile acesteia ( Concasorul, Preceptul vremii, ca și Prăznicar). Zeci de fani care dăduseră like pe Facebook serafimilor se trezesc în centre de reeducare.

O poziție absolut marginală o are în epocă Partidul Muncitoresc-Uvrier, interzis în 2023 pentru pozițiile sale anti-naționale. Acesta activează în ilegalitate, difuzînd diverse broșuri, ca Scînteierea. Scînteierea publică texte agitatorice, cu o viziune dogmatică, impusă din afară, asupra situației sociale și economice românești :
”La situația la care predomină amușa în România, țara merge rău, dar guvernu tot mereu abișcește că va fi mai bine. Oamenii muncii sînt zaibiți de așa min4iuni. Șomajul și lipsa de viitor zakalibesc norodul, care are bumajniku komplekt gol. Karoce, o singură reșenie este, anume perevarotu, care această orînduire să fie răsturnată. Ei cred că sînt pațani krutoi, dar klassa mun4itoare o să-i calce cu kamazul roșu pe a4ești vori ! Ajunge blatul ahuia ! Pațani, amuia nu mai e vreme de prikoale ! Trebuie de răsturnat orînduiala! Veniți la noi la partid.”

În 2033, pe fondul crizei economice și al scandalurilor politice, se organizează alegeri. Participarea Cetei serafimilor, condusă de Bojidar (sau Blagoe) Țvetanovici, zis și Marian Florea, este interzisă de guvern. Prim-ministrul, Bombonyk Stavroforu, e accidentat mortal pe autostrada Chiojdeanca-Mizil. Președintele statului, Fermekat Ispas, ordonă arestarea lui Marian Florea (pe numele său adevărat Boian – sau Kamen -Țvetkovici) și, înscenîndu-i o fugă de sub escortă, îl împușcă. Mișcarea se răzbună, mitraliindu-l pe primul ministru, Zidane Hrihorenko. Ungaria(prin așa-numitul dictat de la Ibiza) și Rusia (prin arbitrajul de la Saint Tropez) anexează fiecare cîte cinci județe din nordul țării. pe Președintele își dă demisia, dizolvă Parlamentului, dînd puteri depline generalului Fynutz Petrescu. Acesta organizează un guvern alcătuit din membri ai Cetei serafimilor. Strehaia, Buzescu, Sintești și Țăndărei, Fața Luncii și alte localități sînt incendiate. Cadavrele lui Fane Spoitoru, Bercea Mondialu, Mariusic Ștoacă, Nuțu,Mitu Caran, Deces din Constanța sînt aruncate în străzi, sălbatic mutilate. Tarzan din Călărași, Istronom, Sandu Hingheru, Caiac, Cimino, Cocolino din Drăgășani, Mînuță din Vîlcea, Fănel Cotu, Leo din Strehaia, Costel Congelatu, Ghenosu, sînt uciși în închisori sau (Agafiță Levier, Sile Pietroi, Sandu Geamănu) în arestul preventiv. În ianuarie 2041, partidul este interzis, membrii săi sînt arestați, iar președintele Fynutz Petrescu instaurează un regim de dictatură militară. Sînt interzise și celelalte partide.

Comments are closed.