Gândeam, mai ieri, ce’ar fi dac’am scoate în afara legii dreptu’ de a vinde/cumpăra spațiu’ (de ziar)/timp (de emisie) pt. reclame. Măi ce s’ar mai duce clăbucu’, ar rămâne numa’ intelectualu’ onest dom’ne, ăla de trăiește în și prin, nu din, cultură (În fundal, semnele pt. surdo-muți traduc: sanchi!).

Aici unui liberal i s’ar opri respirația: cum să interzici așa ceva, reclama’i sufletu’ comerțului.
Păi, să vezi: comerțu’ n’are suflet beeei!

În fine, azi se cumpără și se vinde spațiu’ (de ziar)/timp (de emisie) pt. reclame. Ce’i reclama? O opinie. Adică unde’a ajuns capitalismu’ să’mpingă vânzarea/cumpărarea? La opiiiinii, bravo. Drept că azi doar tipu’ ăsta de opinii se pot vinde și cumpăra pe față, da’ mâine un capitalist isteț ce’ar’ să zică: bă băeți, așa nu se mai poate, profitu’ meu scade, ian hai de plătiți (dreptu’) la cuvânt, ca la telegrame. Păi io pun infrastructură, dau slujbe și plătesc taxe și unde’i recunoștința? De unde v’a intrat în cap că exprimarea spre public e gratisă?

Politicianu’ lui corespondent din parlament ar’ să zică, păi, care’i problema? Ești liber dac’ai bani. Ce’i nou în asta? Moment în care am revelația: păi nu? Ce’i nou în asta. E doar problemă de grad, nu de calitate. Azi, e plătit cutare de TV să zică, mâine cutare are să plătească la TV să zică.

Așa încât, pe unde’o scoatem? Păi, ne uităm la TV și comparăm cu netu’. Băgăm sama că TV i’o industrie de vânzare de opinii pt. profit, TV i’un megafon în mâna unuia (a altuia, nu a ta), ș’atunci de ce te uiți tu la TV? Pardon, voiam să strig: de ce mai ai TV în casă? Ai timp să’ngrași pe careva? Ai copchil suficient de inteligent să’l tehuiești de cap printre reclame? Aștepți să’ți zic’acolo ce detergent e mai bun? Mai bine cați pe net, afli ce te’nteresează, zici ce și cui ai de zis și gata; dai TVu’ la un electronist pasionat să’i scoată componentele. Zi’i și lu’ frac’to, din Chitila, că TV’i de fâs, nu se mai poartă; să’și tragă eeepc în loc.

Pe direcția asta, or să vină ăștia de la TV să’ți bată la ușă să te roage să’i bagi în seamă. Nu le deschide ușa, în schimb anunță poliția c’au venit niște ‘uligani de fac gălăgie pe scări.

Mai efectiv decât să scoți în afara legii vânzarea/cumpărarea de spațiu’ (de ziar)/timp (de emisie), eh?. Și mult mai ieftin. Apoi ne uităm să vedem ce mai are de vânzare/cumpărare capitalistu’ nost’ cu megafon de fâs.

Alternativa? Ținem TVu’, da’ obligăm prin lege ca spațiu’ (de ziar)/timp (de emisie) să fie gratis, adică opinia, dacă e la megafon, e pe gratis. Te prinzi?

Intrarea asta de blog poate fi folosită ca dicționar concentrat: tot ce’ncepe cu “dreptu’ la…”, n’are cum fi de vânzare/cumpărare. Ok? Dacă ai, în principiu, dreptu’ la X, înseamnă că X nu se vinde și nu se cumpără, e bașca; ți’a încăput și asta?

This entry was posted on Wednesday, July 7th, 2010 at 12:39 am and is filed under humanist. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can trackback from your own site.