intalnirea de 20 ani, concluzii din mers

September 13th, 2009 by Romeo Anghelache

O bună ocazie să zic ceva recapitulativ conaționalilor:

Am plecat (fără bursă, fără pile, am aplicat direct pe oferte de pe web, tot în cercetare) din România în 1999, din poziția de cercetător în fizică la IFT Iași, de oboseală: Statu’ Român ne hărțuia cu finanțarea și salariile din 1996. Planu’ era să’mi iau un mic “concediu” de la batjocura din țară și să mă întorc când oi fi mai odihnit. Am plecat printre ultimii din Institut, toți cei mai tineri ca mine plecaseră deja din țară din lipsa unei perspective măcar stabile dacă nu stelare.

M’am întors în România în 2005, cu gându’ să fac o bibliotecă națională digitală a cercetării românești (de la problema că rezultatele cercetării finanțate public nu sunt accesibile publicului), cu acces deschis (cam ca aici); am trimis schița de proiect și CVu’ la Ministerul Învățământului, Biblioteca Academiei (Iași și București), Biblioteca Națională a României, Biblioteca Centrală Universitară (Iași și București). Sigur că nici una din instituțiile astea n’avea o pagină de web cu pozițiile disponibile și salariu’ listate, nici acum n’au.
Au fost interesate Biblioteca Centrală Universitară București și Biblioteca Academiei Iași (celelalte nu s’au sinchisit să răspundă), gata să mă lase să candidez pt. un post de bibliotecar cu salariu de 200 euro/lună (chiria mea pe atunci era de 250 euro/lună pt. un apartament de 60 metri pătrați, în București/Teiul Doamnei).
Salariu’ mai mic decât chiria, am hotărât să plec din nou din România, de data asta definitiv. Statu’ Român era, și e, în continuare, debilitat ca la manualu’ de imperialistică.

Ce am învățat din (confirmat în) “concediu”:

– fizica e, printre altele, o disciplină a minții; mă ajută să mă simt liber și în stare de orice.

– educația, sănătatea, legea, cercetarea, în fine, omu’, nu’s obiecte de vânzare/cumpărare (cum susțin ăia care’s când vânduți, când cumpărați); dacă eu credeam în principiile comunismului în 1989, pân’acu’ am avut timp și ocazii suficiente să verific alternativele și nu văd nici una viabilă. mai mult, educația (un anumit tip de educație, care să dezvolte gândirea critică) ar trebui militarizată (cadrul/programul nu conținutul) până’n anu’2 de facultate.

– din păcate, am întâlnit mulți români școliți pe oriunde am trecut: adică România se destramă de 20 ani. nu știu de ce’s profesorii mândri când studenții lor se duc la post/doctorate în vest și rămân acolo dup’aia; n’am văzut mulți oameni să’și dea, cu mândrie, capu’ propriu vecinului de peste râu: “păstrează’l frate că io n’am ce face cu el”.

– totuși există eroi contemporani, cei fără de care lumea sau România n’ar fi în sec.21. Să luăm, de exemplu, RoEduNet, unu’ din puținele proiecte publice românești cu adevărat reușite, de impact național: unu dintre principalii vinovați este Octavian Rusu; viața lui și a celor care nu l’au împiedicat ar trebui descrise în manualele școlare, azi.

– în România nu mă mai întorc să trăiesc decât atunci când Statul Român are să fie administrat de măcar 20 de oameni ca el, adică niciodată.

Iaca ce’a’ngropat pisica:
După două decade de lumină la capătu’ tunelului, aveți, azi, administratori la fel de nătângi ca la momentu’ demonstrației din Iași din 1987; trag linia și văd la ce v’a folosit revoluția: să transformați proprietatea publică în proprietatea privată a unui pumn de tâlhari și să vă’mprumutați de două treimi din PIB, să umpleți campusurile universitare cu biserici, să salivați în continuare după mașini și să vă’nchinați în continuare la licurici. V’ați săpat o ditai groapa în istorie și v’o săpați în continuare, vă urez s’aveți sănătate să vă bucurați de ea din plin.

Comments are closed.