pe lângă ordinea firească a lumii

March 31st, 2009 by Romeo Anghelache

tablou’ ăsta, Varujan, cum că soluţia e un soi de capitalism, are câteva probleme majore:

1. postulatu’ agresivităţii naturale a omului

omul e rezultatul combinaţiei dintre educaţie şi biologie, asta nu’l face mai agresiv decât, de ex., blond…depinde ce’i bagă’n cap familia, societatea.

omu’ are în schimb o proprietate: e dotat cu un creier; d’aci vine că omu’ caută natural să’şi minimizeze efortu’ personal; unii o fac cu inteligenţă personală, alţii o fac cu agresivitate socială, alţii combină.

subliniez că nu’i nimica rău în faptu’ că omu’i comod, ce e rău e că’i grăbit şi neinteligent când caută să’şi onoreze comoditatea

2. rolu’ Statului

rolu’ Statului nu e de a finanţa ci de a rezolva conflictele interpersonale, adică de a se ocupa, cum zici, cu “lucrurile absolut necesare” unui om social. economia, eventual, trebuie să finanţeze Statu’.

Statu’ nu’i “opus” economiei, e rostu’ social al economiei.

da’ tocmai de asta Statu’ nu’i o chestie opţională, e (trebuie să fie) rezultatu’ acordului dintre noi; aşa că un model în care Statu’i o chestie “minimală”, sau bugetarii sunt plătiţi la subzistenţă, e coruptibil şi imbecilizat, ajunge la cheremu’ celor agresivi sau lacomi. Una’i să’i monitorizezi (corectezi) funcţionarii/politica şi alta e să’i debilitezi existenţa, cum fac libertarienii, sau “intelectualii” din ţările periferice…

mai pun că tehnologia de azi poate amplifica funcţionalitatea Statului cu mult peste nivelu’ lui de azi.

3.nu există “capitalism, adică un sistem economic simplu, nedirijat și nereglementat de stat”: am arătat pe blogu’ meu că orice formă de capitalism fără frâne e genocid. Şi cine să pună frânele? Noi, prin Stat.

Dacă vrem să dezumflăm o grămadă de legi şi reguli complicate şi contradictorii, putem adăuga o condiţie simplă la constituţia Statului: limitarea averii personale la necesaru’ traiului unei vieţi de om. Dacă stai şi te gândeşti, nu mai are importanţă cine sunt proprietarii sau sclavii şi cât sunt de agresivi. Exploatarea sau lăcomia nu mai au sens cu o zăbală ca asta, societatea se temperează automat. Taxa pe nivelu’ de trai, cum îi zici, e o formă de limitare a averii, da’i prea slabă în forma de azi.

Ce e comun capitalismului şi comunismului e că s’au înhămat, ambele, din motive diferite, la “creşterea economiei” şi au rămas agăţate în mecanica ei, prin diviziunea muncii. Or, trebuie zis, scopu’ unei societăţi e să menţină dacă nu să dezvolte, calitatea vieţii, nu cantităţile’i caracteristice.

April 1st, 2009 at 3:04 am
@Varujan:

ai ajuns de la “Ambele sisteme neagă un lucru natural care ține în mod fundamental de felul în care este construit omul: agresivitatea.” la “Economia, este prin excelență un teren al agresivității.”

incepem sa ne punem de acord. da’ aici mai am încă o rezervă: economia capitalistă e un teren al agresivităţii, nu orice economie. Din câte îmi aduc aminte, economiile socialiste colaborau (disfuncţional şi totuşi): tu faci aia şi io fac asta, pt. că trebuie, nu pen’că io vreau să fiu mai bogat decât tine.

Chestia cu monopolurile, pe care o zici, că se ţin unele pe altele în şah şi mici nu e valabilă deloc: fizic vorbind aşa ceva nu se poate întâmpla, dacă corporaţiile îs de capu’ lor, exemplu: micile magazine au fost înlocuite de malluri şi lanţuri comerciale; în USA asta se vede la fiecare pas, poţi verifica cu Google Earth-Street View. Evoluţia naturală a capitalismului nefrânat vine aşa: cel care are un succes temporar are avantaj asupra competitorului şi’l foloseşte, în cele din urmă, prin înghiţire şi cumpărare nu’i mai stă nimeni în cale, în afară de Stat, care devine, în proces, şi partener de afaceri dacă nu e monitorizat de cetăţeni cum trebuie: de ex. în instituţiile în care lucrezi, de ce e instalat MS Windows în loc de Ubuntu pe PC-uri? (nu, să nu’mi zici că Linux nu’i user friendly c’am verificat în detaliu şi mi’e clar că e la fel de uşor de utilizat şi poate face mult mai mult decât Windows în orice direcţie).

“Finanțarea (statului) prin taxarea exclusivă a consumului are sens tocmai din acest punct de vedere.” Şi dacă nu consumăm ceva taxabil nu mai trăim împreună? Orice cetăţean îşi vede de resursele proprii până dă de ale vecinului, acolo e nevoie de Stat. Şi cum, pen’că nu putem anticipa când avem nevoie de un judecător, un poliţai, un doctor, sau un profesor, rezultă că toate astea trebuie menţinute permanent şi’n bună stare, să fie acolo’n casă, ş’asta’nseamnă taxa.

Când spui “Într-un echilibru corect între corporație și individ”, aşa ceva nu există, dacă stai şi te gândeşti, îşi vine să râzi la cuvintele “echilibru” şi “corect”.

Cât despre urmele capitalismului real, oricine din Pittsburgh îţi poate descrie cum era ceru’ când erau ei mici: ziua negru şi noaptea roz pe vremea lui Carnegie, înainte de toate crizele şi războaiele. Te cred că doreşti, ca şi mine, o libertate şi o simplitate a societăţii, numai că modelu’ capitalist fără căpăstru a fost şi rămâne o catastrofă, aşa cum e cel socialist fără monitorizare din partea cetăţenilor.

Oricum am da’o, crizele vin din lipsă de măsură. Şi cum oamenii, individual, sunt atomii activi în societate, şi folosesc resurse pt. orice fac, singura soluţie stabilă e limitarea bogăţiei personale la un necesar pt. o viaţă de om. Nu văd nici un motiv raţional împotriva unei astfel de limitări: dacă acumulezi mai mult, n’ai decât să dai şi membrilor familiei :), ba dimpotrivă, am ajuns la concluzia că bogăţia (puterea, în cele din urmă) nemăsurată e cauza tuturor relelor cu care nu ne’am născut da’ pe care le hrănim de când ne naştem: religie, corporaţii, războaie, dictatori, marketing, toate astea vin din cauză că o astfel de limită a bogăţiei personale nu există încă.

April 1st, 2009 at 5:09 pm
da’ mă luai cu vorba: “În ceea ce privește orice limitare administrativă a libertății unui om care nu a făcut nimic împotriva libertății unui alt om”.

Sunt multe soiuri subtile de “făcut nimic împotriva libertăţii altui om”. Iaca un exemplu: Un X din Austria, să zicem, care nu cunoaşte pe nimeni în România, depune banii într’un cont dintr’o bancă austriacă ce promite dobândă de 20% pe an; banca înmulţeşte banii ăştia cu 6 până ls 30, şi plăteşte nişte marketeri Z să convingă românii să ia credite de la filialele româneşti ale băncii ca să cumpere maşină; românu’ Y cedează presiunii de marketing şi ia creditu’, devine cuminte la lucru şi nu’l mai corectează pe şef de frică c’o să’l dea afară şi n’o să poată plăti creditu’; mai mult, adaugă încă o maşină la trafic şi’mi taie mie calea pe trotuar; primăria trebuie să facă rost de fonduri să facă ori locuri de parcare, ori străzi mai late, deci are nevoie de o taxă mai mare să poată rezolva deciziile Y-lor, sub presiunea X-lor şi Z-lor.

Se vede clar că X şi Z lucrează, poate inconştient, împotriva libertăţii lui Y.

Mai mult, libertatea mea, a celui care n’are nimic cu X, Y şi Z, suferă la fel un impact: de ex. nu pot să mă mai stabilesc în Bucureşti să’ncep cu biblioteca digitală pentru că salariu’ unui bibliotecar e mai mic decât chiria, pt. că preţurile apartamentelor au crescut de 10 ori din cauza poftei lui X de profit.

În fine, se vede, sper, ce’nseamnă “a nu face nimic împotriva libertăţii unui alt om”: o copilărie, un concept fals, dacă nu făţarnic, la fel ca şi conceptu’ de piaţă liberă.

April 2nd, 2009 at 5:41 am

da, putem construi orice lanţ cauzal da’ nu putem construi orice lanţ cauzal valid. nu vorbeam de meteoriţi şi ani lumină ci de mecanismu’ economiei capitaliste pe care îl trăim.

Văd că argumentele pe care le’am adus au fost servite doar cu pomenirea lu’ Smith şi Mises etc…pertinent ar fi fost, din moment ce’i respecţi atât, să spui care dintre ăştia a dedus ceva care vine în totală contradicţie cu principiu’ limitării bogăţiei individuale. Şi mai simplu şi interesant ar fi fost să’ţi văd argumentele tale împotrivă. Doar pt. că te’au făcut sceptic în legătură cu funcţia statului nu face mai puţin valabil că, atâta vreme cât suntem o societate, e nevoie de ceea ce se desemneză prin Stat, ca un contract între membrii societăţii.

Dacă eu ma duc şi tai firele de alimentare cu curent electric ale blocului în care trăieşte unu’ pe care nu’l plac, cine e desemnat să facă dreptate? Ţeava cu apă care trece şi pe la mine şi pe la tine prin apartament, cine o administrează şi de ce? la chestii din astea se poate răspunde fără apel la autoritate.

da’n fine, o să mă faci să’i citesc şi eu pe ăştia, să vedem cum stăm.

Comments are closed.