utopics: social reference
January 21st, 2009 by Romeo AnghelacheA state owned (non-profit) database with citizen IDs, where, whenever you meet somebody, you can send, at no cost, a qualifier for that person through your mobile, anonymously but authentified with an ID and name which are held encrypted in the database, you can check too, at no cost, its average social qualifier (SQ); you can, of course, check your own SQ at any time. The SQ list is publicly accessible at all times through the net. The SQ is an integer taking values from -10 to 10. One can send multiple SQs for the same person but the duration between the submissions should be, say, 1 day.
One can become a public administrator (politician, civil servant) only if one comes with a certain SQ average (the history of the average should be public too), beside the other necessary skills.
This would be an effective tool against corruption or miserable characters and would help anybody understand where its social self stands.
P.S. A critical reply in the comments below says that this system allows abusing: but if the system averages the multiple entries from the same IDs, the intentional damage brought to one’s SQ is limited; moreover, if the use of SQ is only informative, then the SQ system has a good chance to replace successfully the religious moral compass in a laic society; if you expect somebody can check your SQ at any time, you might become more socially aware or sensitive than before such a system existed. This also means that the individual SQ is ill-defined for arithmetic but well-defined enough for statistics.
January 24th, 2009 at 2:19 am
şi ce te faci dacă i se pune unuia pata pe tine şi timp de un an iţi trimite în fiecare zi calificativ minuscul?
January 24th, 2009 at 6:44 am
drept, ce mă fac? aviator
intenţia e să pui o “măsură” pe atitudine că prea ies ieftin gunoaiele; mă gândesc că, statistic, fiecare dă de câţiva psihopaţi într’o viaţă, aşa că tot termostatu’ social are ponderea mai mare peste timp. problema’i că pishopatu’ tău îţi dă note nu neapărat în aceeaşi perioadă ca mie, ş’asta poate să inducă diferenţe care contează, că viaţa’i una.
o soluţie tehnică există totuşi: de ex. baza aia de date recunoaşte (e anonimă pt. public, da’ IDurile îs acolo, identificarea e făcută chiar dacă numai intern) şi mediază calificativu’ venit de la acelaşi vecin. Aşa că poate să bage unu’ un an şi să rămâi doar cu un -10.
sistemele sociale laice îs criticate că n’au busolă morală, asta ar înlocui “frica de dumnezeu” cu ceva mai pragmatic: o recunoaştere în scris a faptului că trăim în societate.
toate astea sugerează totuşi că utilizarea SQ trebuie să rămână opţională (cu caracter informativ şi nu determinant): chiar şi numai “frica” de un SQ rău te obligă la sensibilitate socială.
adică, la urma urmei, nu poţi face aritmetică într’un un astfel de sistem, da’ impactu’i social e înspre sensibilizare.
da’ sociologiştii cercetează problema oare?
January 25th, 2009 at 3:42 am
cred că ştiu cum zici, adică tu îndrepţi asta spre omul public care măcar s-ar simţi ameninţat de faptul că părerea celorlalţi despre el poate fi pusă pe tapet şi poate conta. pe cînd eu mă gîndesc la faptul că o părere rea poate conta mai mult decît suma părerilor bune şi indiferenţelor.
e ca şi cum tu ai pleca de la premisa că omul e rău şi trebuie tras de urechi de mase (stare validată de imaginea pe care o prezintă publicii de la noi), iar eu plec de la premisa că omul e bun şi poate fi misjudged de mase (stare nevalidată, fireşte, da’ la mine în cap e mai îngrijorătoare – nici nu ştiu de ce, uite, încă nu m-am gîndit).
[soluţia tehnică e mai complicată de atîta, că doar posibilităţile de fraudare sînt mult mai mari. cred că asta mă face să am rezerve faţă de aplicabilitatea ideii.
oare "(frica de) dumnezeu" e echivalentul unei puteri de a "eluda" orice tip de fraudă? există pedepsitorul suprem, ochiul care ştie tot ce faci, oricît te-ai fofila - cam la fel ca o conştiinţă trează. dumnezeu în ipostaza asta a fost inventat de nişte oameni disperaţi că erau tot timpul traşi în piept?]
January 25th, 2009 at 11:06 am
nu pornesc de la premisa că omu’i rău, prin prisma budistă şi premisa asta şi aia că omu’i bun îs la fel de fără sens.
da’, pen’că omu’i întâlnirile lui cu alţii în comunicări pline de erori, zic, în schimb, că se deteriorează fără un efort de susţinere (amortizare) contextuală, socială. primu’ efort dedicat e educaţia, da’ după şcoală puţini mai rămân pe direcţie date interacţiile la care te forţează un sistem ideologic sau altu’ (ghionturile istoriei se compun până te compun).
SQ ar juca rolu’ de recunoaştere a existenţei socialului pe acelaşi palier cu al individualului.
îs curios să văd de ce simţi că’i mai îngrijorător ca un om să fie judecat greşit de mase. eu îs de acord că’i îngrijorător, da’ nu “mai” îngrijorător. mai mult, nu’s masele care îţi setează SQ, ci “masele” pe care le întâlneşti, adică un fel de “tine” însuţi social.
încă, SQ are drept consecinţă recunoaşterea
practicăa naturii sociale a omului, ar fi, din cauza asta, un fapt de cultură autentică.soluţia tehnică o avea complicaţii, da nu atâtea cât s’o transforme în opusu’ ei: unii te pot aprecia, la fel ca deprecia, din acelaşi fel de greşeală (ş’apoi “greşeala” de apreciere ce înseamnă, că ai un sine exact de bine definit şi delimitat, care e o greşeală ontologică la rându’i).
cred că SQ poate fi o măsură a poziţiei conştiinţei colective relativ la individ (nu colectivu’ definit în cărţi ci
ăla care te'a întâlnit), e o informaţie de care fiecare trebuie să fie conştient, altfel facem ca’n creştinism, sau ca’n comunismu’ târziu: zicem “să fie bine”, da’ când contează, trădăm. ei, cine’i mai calificat să ne ponteaze trădările decât vecinu’?iaca o glumă cu evrei relevantă:
Iţic şi cu Ştrul p’o bancă:
Iţic: măi Ştrul ce’ai face dac’ai câştiga la loterie?
Ştrul: jumate ţi’aş da ţie măi Iţic, că eşti cel mai bun prieten al meu.
Iţic: ce’ai face dac’ai căpăta două case?
Ştrul: una ţ’aş da’o ţie măi Iţic, că eşti cel mai bun prieten al meu.
Iţic: da’ ce’ai face dac’ai căpăta două maşini?
Ştrul: una ţ’aş da’o ţie măi Iţic, că eşti cel mai bun prieten al meu.
Iţic: da’ ce’ai face dac’ai căpăta doi pui?
Ştrul: măi Iţic, nu’i drept să mă’ntrebi asta, că doar ştii că
amdoi pui.“dumnezeu în ipostaza asta a fost inventat de nişte oameni disperaţi că erau tot timpul traşi în piept?” nu, a fost inventat de ăia care aveau nevoie de cel mai al dracu’ bici, monitoru’ universal, cu numele că’i serveşte p’ăia traşi în piept
, da’s de acord că “stăpânii” chiar se credeau traşi în piept când le lenevea sclavu’;
azi, măsura’n care’ţi poţi permite să fii leneş e măsura libertăţii tale: e sigur atunci că nici un stăpân nu câştigă nimic din lenea ta; cine se opăreşte la lenea ta, se aşteapta să lucrezi pt. el.
diferenţa dintre SQ şi dumnezeu e că’i din ţeavă criticabil, e asumat uman.
January 29th, 2009 at 11:15 am
păi problema mea nu e că e judecat de mase, bine sau rău. e că vocea masei se va pierde prin simpla încăpăţînare a unora.
şi vezi, avem puncte diferite în ce priveşte cine avea mai mare nevoie de dumnezeu
eu de exemplu nu-mi permit să fiu leneşă pe cît aş vrea, pentru că trebuie să mă susţin. pentru că lenea mea nu mă hrăneşte nici măcar cît o face dragostea (adică dragostea de sine nu e nici cît dragostea de ălălalt, foarte urît!) şi oricum de la ziua x tot trebuie să bag ceva la ghiozdan.
mă gîndesc că îţi permiţi să fii leneş în măsura în care ai o monedă de schimb – dacă mi-e lene şi să duc îmbucătura la gură, asta e libertatea de care zicea earthwalker în decalog
şi-apoi cine împiedică criticarea lui dumnezeu? mi se pare că refuzul chestiilor care sunt propovăduite de acolo de sus e o critică, nu?
January 29th, 2009 at 1:37 pm
din nou: e vorba de “masele” întâlnite; iar statistica tocmai aia face: ponderează încăpăţânarea unora;
oricum, încăpăţânaţi sau nu, ei sunt cei pe care’i întâlneşti, fac parte din contextu’ care te defineşte, trebuie să aibă loc în SQu’ celui întâlnit. dacă istoria/sociologia dovedeşte că alienaţii ăştia falsifică SQu’ într’un mod semnificativ, atunci ştim cel puţin că ceva din societate îi creează, şi tot aflăm ceva util. sunt atâtea nedreptăţi care’s produse acu’, de alienaţi nerecunoscuţi ca atare, încât SQ e un mare pas înainte în localizarea lor (că şi ăştia au un SQ dat de context).
e drept c’avem un “stăpân” natural: corpu’ biologic, da’ ăsta’i mai degrabă un container, un sediu, decât un stăpân activ, îl poţi termina oricând; mă refeream la stăpânii paraziţi, vecini care trăiesc din timpu’ tău. dacă’ţi permiţi să fii leneş (până la întreţinerea propriei carcase) ai luat testu’ de libertate socială.
cum cine împiedică criticarea lui dumnezeu: toţi cei ce trăiesc din religie spun că “nenţelese’s căile domnului”, că omu’ n’are drept de judecată pen’că d’zeu e mai “presus”. SQ nu’i, şi suplineşte foarte bine funcţia de regulator social pe care d’zeu o are în practică.
uite un exemplu de ce SQ ar fi foarte util:
primesc azi un comentariu la moderat, la intrarea Romania azi, comentariu’ zice “Da, exact si lumea moare de foame pe strazile oraselor in loc sa mearga si sa puna mana sa lucreze la sate, ca este de stul de lucru pentru o imbucatura de paine!!! Dar lenea e cucoana mare care cere de mancare!”. Cu conţinutu’ comentariului îs, cu nişte nuanţe, de acord, da’ mesaju’ vine cu un link la o firmă de turism, adică reclamă mascată în “comentariu social”. Ei, într’o societate unde SQu’ ar fi implementat, io aş căta pe cucoana (sau cuconu’) care’a trimis mesaju’ şi i’aş pune un -10 dacă aş şti sigur că ea/el mi’a trimis comentariu’. Rezultatu’ ar fi că existenţa paraziţilor ăstora ar fi taxată drept ce este, n’au cum să se ascundă, în cele din urmă or să încerce ceva ce merită un SQ mai mare.
February 2nd, 2009 at 4:15 am
mda, cred că o să porneşti sq-ul acum şi o să te poţi baza pe el după vreo două generaţii. trei. nu că n-ar trebui să înceapă cîndva.
hehe, dar de cînd cei care trăiesc din religie îmi dau măsura religiei ăleia? dacă proful de mate e un bou înseamnă că matematica e nasoală? (personal cred că trăitul din religie însuşi e suspect,; da’ mai bine nu mă lansez într-o diatribă la adresa preoţilor. fie şi pentru că nu toţi sînt absurzi.)
tu i-ai pune un -10, amploaiaţii/patronii i-ar pune un +10. s-ar mai vedea supărarea ta?
şi-apoi, vorbind de publicitate – dacă oamenii nu s-ar repezi să cumpere ce ni se vinde, ar mai face ads-urile mare brînză? nu ştiu, sînt oameni care consideră comentariul ăla cu link drept reclamă mascată? că mie mi se pare foarte pe faţă, ce e ascuns aici? :/
February 2nd, 2009 at 10:39 am
webu’i deja un fel de SQ preliminar şi generaţiile pe internet îs mai scurte
OK, cei care trăiesc din religie nu dau măsura religiei, dau numa’ definiţia ei
clienţii’s mai mulţi decât patronii, deci statistic se scoate
îs două feluri şi jumate de publicitate: 0.5 că trebuie să …1.5 cumperi mai ieftin… 2.5 de aici. ţeapa de la 0.5 e admisă subliminal.
de acord, nu’i subtilă, da’i, totuşi, mascată: comentariu’ zice (cât zice, vai de capu’ nost’) cu totu’ altceva decât linku’, nu’l prevesteşte, îl învăluie.
February 2nd, 2009 at 1:20 pm
şi dacă nu mă înşel cineva acolo sus nu se simte foarte bine cu faptul că Internetul are vreo două grade în plus de libertate.
ummm, n-aş zice definiţia. interpretarea?
‘trebuie’ mi se pare cea mai importantă parte din reclamă. serios. e cea la care aş fi atentă în mod deosebit.
atunci consider linkul ca rămas acolo din greşeală sau oferit reflex, şi nu fac clic pe el. cu atît mai mult cu cît nu are legătură cu subiectul – dacă mi-ar zice: vezi urmarea comentariului la adresa [...] şi cît văd din comentariu e interesant, atunci probabil fac clic. şi dacă în pagina de adresă mai am şi informaţii adiacente, asta e, îmi cade ochiul şi pe ele.
February 2nd, 2009 at 2:58 pm
aşa’i, nici o bucurie la stăpâni cu internetu’, da’ asta se rezolvă repede’n capitalism: monopolu’ se dezvoltă, îţi conifgurează modemu’ să nu poţi pune website acasă, le strânge p’alea configurabile de pe piaţă, îţi bagă la pachet cablu’, şi numeşte business opinia’ţi proprie, pe care eştiliber s’o exprimi dacă plăteşti suficient, adică nu te bagă nimeni la puşcărie (delimitată în spaţiu-timp) cum făceau proştii aia de comunişti, faci puşcărie distribuită, continuă, fără s’o numeşti aşa: fiecare 5 minute din 30 minute de lucru îs dedicaţi stăpânului cu filtru, se cheamă libertate.
hai să fie, interpretarea, da’ vezi, din ţavă nu se compară interpretarea noastră, de pietoni necalificaţi, cu interpretarea profesionistului (revoluţionar de profesie, culturnic de profesie, religios de profesie)
poftim, d’aia criza asta, d’aia nu poa’să cumpere lumea relaxată, că’s din ăştia ca tine care au tot timpu’ ceva de observat
mi’a trecut prin cap că mărimea crizei actuale are legătură cu internetu’: mai mulţi pietoni se informează mai uşor şi comunică, lucru care sparge bule de regulă.
vorba aia, că “minciuna are picioare scurte”, a fost publicată la sat, dup’aia, la oraş, pe vremea izvorului centralizat de informaţie, TVu’, a devenit o zicală irelevantă: evident că nu se aplica; d’acu’, de când cu isprava asta, Internetu’ ca sat global, minciuna şi’a scurtat picioarele din nou.
February 6th, 2009 at 5:35 am
din păcate am impresia că de fiecare dată cînd apare un sistem cît de cît autonom şi care funcţionează prin libera opinie a maselor, cineva se îngrijeşte să preia conducerea – parcă am fi porcii din orwell, zău aşa! X(
February 6th, 2009 at 8:15 pm
poate SQ ar ajuta la ceva
?
libera opinie a maselor? liberă de ce? sigur nu liberă de context. şi ce’nseamnă liberă opinie? flecăreală sau argument? contează flecăreala în evaluarea libertăţii de opinie?
organizarea e necesară ca să găureşti un deal, sau să treci un drum printre câteva case, şi n’ai nevoie de şefi decât dacă eşti pregătit pt. flecăreală pe următoarele două decade.
organizarea socială e necesară, da’ în ce fel se organizează societatea, asta trebuie ţinut sub monitor, discutat, modificat dacă e cazu’:
problema 1. ăl’ de vrea să ia conducerea o capătă prea uşor, fără o bună filtrare.
problema 2. ăl’ de’ajunge să conducă nu e efectiv monitorizat şi demis când e cazu’.
ambele probleme îs probleme ale maselor, şi’s uşor de menţinut prin media centralizată.
un amic propunea, de exemplu, ca funcţionarii publici, de la ăla de la primărie, până la parlamentari şi preşedinte, să fie aleşi ca la armată: stagiu obligatoriu de 5 (10) ani, vrei nu vrei eşti ales pe baza unui sistem de valori fără să te propui (de ex. vot electronic cu filtru de calificare aplicat pe o listă de IDuri, nu nume, fiecare ID conţine o descriere reală în termeni profesionali a unei persoane de sub ID, votu’ promovează un ID, apoi IDu’i mapat pe numele original ş’ăla devine obligat civil servant în cutare poziţie oficială).