pai ziceam că legea curenta le dă dreptu’ la toţi să aibă pretenţii; prin asta e capitalistă: de câştigat au doar cei care au câştigat deja, nu creatorii, ori receptorii.

drept că autorii au dreptu’ să le pună pe net, da’ n’or s’o facă la gându’ găinilor ce’or să iasă din ou’ de azi, şi la cum o să le plătească ele pensioara.

inechitatea are să persiste ş’are să se adâncească, pt. că editurile devin monopoliste natural, în timp ce autorii aleargă după iluzia beneficiului drepturilor permanente de autor, se degradeaza singuri.

editurile or să aibă de ales, şi când n’or să aibă, o să inventeze autori, să’i ţină’n competiţie la preţu’ dorit.

autorii pot totuşi să rămână înţelepţi şi să rescrie legea să’i protejeze de propria lor slăbiciune umană: max 15 ani dup’aia public. în felu’ ăsta se ţin pe ei înşişi treji şi proaspeţi, ca făt-frumos din basm, şi forţeză editurile să’şi respecte autorii în timpu’ ăsta, că dup’aia au de concurat cu gratisu’.

e neintuitiv, drept, da merită gândit la.
de ex. fiind publici în 15 ani, devin mult mai cunoscuţi, ş’atunci le (re)vin ofertele, li se oferă respectu’, locu’n cultură şi, în cele din urmă, şi beneficiul economic cuvenit.

orice interval mai mare mi se pare un abuz faţă de receptori, deşi detaliile pot fi stabilite numai de cei direct interesaţi.