talent şi revelaţie
November 1st, 2007 by Romeo Anghelachem, de acord, bine calibrat pe subiect, da’ cu o rezervă: fetişizarea talentului.
io’s convins că’i o sincronie între talent şi (o anume, în raport cu omu’ ce’o are) revelaţie:
- pt. că n’are cum fi altfel: n’ai nici un talent la vârsta d’o lună orice ai zice; pe parcurs însă, şi de obicei mai devreme din cauza receptivităţii tinereţii extreme, se face că’l ai, adică nişte suflete suficient de’mbătrânite’n obiceiurile împrejurului decid că se cheamă talent: ceva ce are o coerenţă inteligibilă da’i din alt împrejur, nevizitat încă de cei ai locului.
adică e un moment definit de la care “talent(u’ cuiva)” poate începe s’aibă sens. - cum revelaţia i’o vizită’ntr’un
ceneexprimat/neauzit pânăatunci, te copleşeşte,atunci, o bogăţiepropriede sensuri; aştepţi, întrebi, poate’o văzut careva cestia aia, poate’o lăsat în semne careva; în fine, când ai obosit cătând onest şi vezi că nica nu (i) se potriveşte, tot ce ai de făcut e: laşi să se spună, cu tastatura, cu pensula, cu clapa (care dintre ele ţi se pare mai puţin falsificant), împrejurului.de unde şi împrejuru’, care se (re)defineşte. totu’ pare fără efort, lumile la lucru nu se văd:
talent, frate.chiar de nu te’mpresionezi prea tare de revelaţia asta, şi nu caţi să verifici de’i unică, sau sub copyright (şi bine ai face), gesturile, timpu’ propriu, simbolurile folosite, ţi se schimbă ireversibil. Pân’la urmă, împrejuru’, saturat d’atâta tensiune obsesivă, aparent autonomă, îi zice talent.
Da’i clar d’aci că talentu’ nu’i o cestie da/nu, definitivă: depandă de cât îţi pasă’n continuare (după revelaţie), să zici; de cât îţi pasă (înainte de), să caţi a înţelege.
Tot clar îi că: da, talentu’ nu se’nvaţă voluntar, controlat, da’ te poate turti, şi, după aia, creşte, sau poa’ să dispară’n hărţuială, oricând, imprevizibil, are natura catastrofei. Nu’l poţi construi, da’i poţi face loc.
Mai e clar, sper, că talentu’ are totu’n comun cu sensibilitatea, atenţia, onestitatea, suferinţa, revolta, toate deodată, altfel, de unde un împrejur alternativ? Şi Adi nu stă rău cu atenţia, cum notaşi deja, adică are şi el şansa lui la “talent”, chiar dacă, oricând, mai încolo.
Şi, bre Adi, noi parcă ne’am mai afurisit odată pe tema asta: nu se face (nu conteză ce vrei, de unde vii, unde te duci să mori) să reduci un om întâlnit la o decoraţie minerală de mediu, un cadru pentru auto-fotografie, oricum ai da’o. Aşa, sună de parcă te’ai scobi, cu luare’aminte, într’o măsea.
November 4th, 2007 at 11:15 am
Trebuie sa recunosc: talentul e inca pentru mine referinta decisiva. Avea Caragiale un text obsesiv despre asta: unui scriitor ii trebuie un singur lucru, talent, talent si iar talent, textele nu sunt mari sau mici, noi sau vechi, de avangarda sau depasite, sunt numai de doua feluri: texte bune si texte proaste. Etc.
Ati observat ca nimeni nu mai vorbeste azi despre talent? Nu e cam curios? Toti vorbesc despre ideile din text. Bune si ele. Minunate. Despre profunzimea textului. Minunata si ea. Dar daca vezi ca autorul mesteca saracul calti, ca fraza e proasta, si sintaxa, si abordarea si tot, ca nu exista nici sentiment, nici suflu, nici nimic acolo, ce faci? Sigur, pentru el si pentru vecinii din scara de bloc, e foarte bun. Dar n-ar putea ramane foarte bun la comentariu, la eseu, unde, vorba lui Cioran, se poate delira mai bine? Chiar trebuie sa treaca neaparat la literatura, sa inmulteasca si el maculatura? Chiar ni se pare ca literatura e asa de simpla, o tarfa care merge cu oricine?
Eu asta am incercat sa spun. Dar nu poti.
Mai intai, obiectiv nu poti, pentru ca nimeni nu poate recunoaste ca ai avut dreptate cand i-ai spus ca e nul. Iti trebuie fie o luciditate inspaimantatoare – si asta se gaseste la putini – fie o boala mintala… Nimeni nu se poate vedea asa cum e. De aceea ramanem in mica noastra sfera (‘blogo-sfera’) autista de prieteni buni, de buddies, de amici de bere care ne spun ca suntem grozavi, si ca critica celorlalti e doar rautate, si anii trec, si apoi vine o zi…]
O singura zi.
Am avut naivitatea – citind ‘fragment de roman (de ROMAN!) – ca ea poate fi devansata.
Nu-i nimic, totul e bine, ne intoarcem in sfera noastra autista, ssst…
Mie mi-e egal.
November 4th, 2007 at 10:40 pm
Talentu’ (la ceva) dacă e, se vede, şi dacă nu e, tot se vede. Nasol e că se vede de oriunde, fain e ca lipsa sau nu a talentului nu’i o situaţie dată permanent.
Orişicât, i’ai făcut un serviciu amical, sper să’l recunoască aşa cum e, după ce’i trec aburii
.
Cât despre blogosferă, aşa’i la început, valuri de frecţii minore care trec în twittering, între timp apar solitarii/independenţii, între timp apare instituţionalizarea (ziariştii, PRiştii, corporatiştii, toţi disperaţi); estimez că, sub filtru’ timpului şi economiei, se naşte o cultură mai puţin autistă. Pân’atunci, cadavre, răni şi satisfacţii.
A propos de bloguri, tehnic, ele ar trebui să fie administrate personal: oricine are ceva de zis trebe să’şi seteze unu’ aşa încât trackbacku’ să funcţioneze, ş’atunci se naşte dialogu’ pt. care blogu’i făcut de la’nceput. Dialogu’ pe care’l speram de multă vreme: tu scrii pe blogu’tău teoria ta despre talent şi faci trackback la amicu’; el scrie la el şi face trackback la tine; ş’ambii puteţi să vă faceţi o copie locală a înţelepciunii proprii scrise.
Să scrii un comentariu la careva pe blog, se face, da’ pt. teme mai perisabile.
Ba chiar un website/domeniu personal e echivalent cu un act de identitate în noua ţară. Nu’i nici un capăt de ţară, nici teoria câmpurilor cuantice, ca efort. Şi costă şi rezonabil, comparativ cu chiriile
.
November 4th, 2007 at 10:47 pm
nu cred ca degeaba se vorbeste de ideile din text, in jurul ideilor se incheaga si forma. un roman in care ideile sunt importante, cu adevarat importante, mie imi place. imi vine in minte ca exemplu acum doar aldous huxley, dar cred ca as mai gasi.
November 4th, 2007 at 11:12 pm
ce zic eu: talentul, ca dar nativ, de povestitor, e destul de rar, desi daca stau sa ma gandesc, unoeri il gasim unde nu ne gandim, la nea Ilie cand iti povesteste el o chestie la o sueta ;i toti stau cu gura cascata si ii asculta infloriturile. cand e vorba de scriitura, stilizare, eu cred ca e multa munca, asa cum i-am spous si lui adi pe private. unora le trebuie zeci de ani sa scrie o carte remarcabila. caci maculatura e destula.
November 4th, 2007 at 11:16 pm
Imi pare rau ca nu prea stiu ce e aceea ‘blogosfera’.
Eu am crezut in condeiul lui, nu in idei, mi s-a parut ca scrie bine si am crezut ca vad ceva acolo. Nu am pornit deci cu vreo antipatie, am asteptat acea evolutie pe care o presupuneti. Ea nu a venit, atata tot.
E frumos ce spuneti. Nu cred ca m-as pricepe la site-uri sau bloguri (de altfel, nici nu am unul, ci numai un jurnal).
Da, Huxley e singurul care a dat lovitura fara forma.
O, dar e plina lumea asta de eseisti cu idei minunate. Sa scrii, insa, o scena cu Maria care ia apa de la fantana iti trebuie un dar care nu se invata din crosetarea de idei. Cand ma gandesc numai cati teoreticieni comentatori are cultura noastra, cultura aproape exclusiv eseistica, ma ingrozesc. (Nu reiau, a scris odata cineva despre asta, despre statutul subaltern al unei culturi de eseisti.) Si dupa ce i-am asteptat decenii, ce avem: dubluri, insailari, neant.
Noroc ca e semnul unei culturi provinciale.
Dar dac-ai intrebi, o! dispretul lor pentru literati e suprem. Si ei nu stiu sa traga o linie pe hartie. Impostura asta devine comica.
m
November 4th, 2007 at 11:29 pm
eu am lucrat candva ca educatoare. asa idei ce imi veneau cand spuneam povesti in fata unori guri cascate nu mi-au venit niciodata cand am incercat sa scriu odata sa scriu un roman:). eram fericita ca nea ilie
November 4th, 2007 at 11:31 pm
m, propun să lăsăm un pic din politeţe/etichetă, că ne dă vertij
.
November 4th, 2007 at 11:44 pm
eseisti, eseisti, nu imi dau seama cine.
oricum stim ca literatura romana e putin in urma. romancieru de azi are ceva de recuperat, inhibat de perioada uzinelor si tractoarelor, cei mici din lipsa de cultura rescriu carti si mode, dar eu tot am speranta. ca din bloggeri sau nu, un varf, doua , tot vor aparea.
November 4th, 2007 at 11:46 pm
bea , eu am zis de nea ilie cu admiratie sa stii
November 4th, 2007 at 11:51 pm
stiu. si eu am zis cu invidie:)
November 5th, 2007 at 12:06 am
pe mine ma intereseaza literatura noastra contemporana, mai intai din subiectivism si apoi pentru ca sub ochii nostri are loc un ditai experimentul. am citit comentariul lui m, cu scriitorii nostri de mana a 3-a, a 4-a, a 5-a, dar eu nu simt nevoia sa cer atat de mult. ma multumesc cu franturi bune, cu experimente mai mult sau mai putin reusite. poate e doar empatie:).
November 5th, 2007 at 12:14 am
aproape ca as promova “Nostalgia” lui Cartarescu si “Spitalul” lui Gh. Schwartz pe pozitia 2 in clasificarea lui m.
November 5th, 2007 at 10:14 pm
m, care’i treaba cu blogu’ protejat? acu’ te’ai îndatorat lumii cu explicaţii
November 5th, 2007 at 10:49 pm
Din niste motive care sunt obiective, precum si din altele care-mi apartin, am hotarat sa renunt la blog. Va multumesc pentru comentariile interesante, sper sa mai putem discuta candva despre o multime de lucruri.
Ganduri bune.
November 6th, 2007 at 1:00 am
dacă n’ai uitat că definiţia individului uman conţine musai vecinii, atunci e ok, să ne vedem cu bine, când o fi.