Citesc, în lift, lista obişnuită de reguli pe care’o găseşte românu’ de la bloc:
1. este interzis să…
2. este interzis să…
3. este interzis să…

A rămas un iz feudal în atitudinea asta, fiecare nene cu slujbă are drept de popă peste neaveniţi (plătitori):”este interzis să…”. Într’un oraş pe bune, ai găsi o altfel de atitudine: “nu băga şurubelniţa unde nu’i cazu’ pen’că costă y lei”. De la comunism la capitalismu’ conştient de comunism e o distanţă falsă, ca de la biserică la inginerie socială, în atitudinea faţă de cetăţeanu’-tramvai. Ambele îs autorităţi măsluite, simulacre, doar că ultima pare să plătească tribut cauzalităţii (are un ce explicativ) aşa că’i mai eficace pe termen scurt (cam cât durează viaţa activă a unui bun platnic).

Pare că românu’ prezent încă simuleză bine că’i pregătit s’audă ce’i interzis şi ce nu’i, de la oricine se repede să simuleze că anunţă distincţia. Sara împart o bere amândoi şi fac haz de istoria zilei; ar fi şi asta o reţetă viabilă, de n’ar plăti doar unu’, acelaşi, dintre ei.

This entry was posted on Thursday, September 7th, 2006 at 1:59 am and is filed under humanist. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.